Sindromul ovarelor polichistice: cum trăiesc cu el?

sindromul ovarelor polichistice
sursa foto: draxe.com

Vă scriam în primul articol că unul din motivele pentru care am creat acest blog este acela de a vă povesti lucruri despre mine despre care nu prea era locul pe blogul vechi. Ei bine iată primul dintre ele: am sindromul ovarelor polichistice.

Bănuiam de ceva timp căci aveam unele simptome. În primul rând aveam acnee (acum o țin sub control, veți vedea cum). Modificările bruște de dispoziție sunt destul de prezente în viața mea. Iau foarte ușor în greutate (pare suficient să respir lângă ciocolată). Am dureri mari în anumite perioade ale lunii (imaginați-vă că aveți un cuțit înfipt în burtă). Nevoia de a mă epila mai des. Însă mi-a luat ceva până am descoperit că ceea ce citisem eu pe paginile recomandate de nenea Google e chiar ceea ce am.

În acest articol nu voi intra în detalii medicale. Nu sunt specialist în domeniu, așa că mă voi rezuma la a vă povesti cum e viața mea cu acest sindrom. Dacă aveți nevoie de astfel de detalii, vă recomand să mergeți la medic.

Cum am descoperit că am sindromul ovarelor polichistice?

Prima dată, am fost să îmi fac o ecografie la recomandarea dermatologului meu. Asta se întâmpla pe la 19 ani. Mi-a spus că ar fi bine să văd dacă nu cumva cauza acneei mele era de natură internă. Doamna doctor la care am fost pentru ecografie mi-a spus că-i imposibil și că-s perfect normală. Evident pe un ton expeditiv. Mi-a prescris mai mult în silă niște anticoncepționale pentru coșuri. Atât mi-a fost, apoi m-a trimis afară din cabinet. Puteam eu să protestez? Poate că da, dar nu sunt tocmai cea mai extrovertită persoană.

A trecut ceva timp. Eu tot nu mă simțeam bine… și nu era doar de la coșuri. Am mers totuși doar pe acest tratament vreo 6 luni. Acneea mea s-a temperat. Măcar atât!

Abia la următoarea vizită (la alt medic, evident) mi s-au confirmat bănuielile. „Domnișoară, dar aveți niște chisturi de toată frumusețea!” Evident, apoi a spus ceva ce parcă m-a făcut să simt că mă prăbușesc de la etajul 10. „Asta duce de multe ori la infertilitate.” (Din fericire, analizele pe care le-am făcut totuși nu indică asta, deci pot răsufla ușurată. Totuși, șocul de moment a fost mare. Cred că unii medici ar trebui să mai lucreze la soft skills.)

Cum e viața mea acum?

După o perioadă destul de mare de tratament pot spune că sunt OK. Nu mai am dureri așa mari. Ba chiar și menstruațiile mi s-au reglat. Nu am avut niciodată mari dereglări în aceasta privință (doar 5-6 zile), dar acum nici măcar de-atât nu e vorbă!

Însă mai am câteva puncte de atenție. Primul dintre ele e greutatea. Pentru a o ține sub control am mare grijă ce mănânc. Am redus prăjelile. Sigur, nu de tot, nu pot renunța complet la cartofi prăjiți sau gogoși. Am redus și dulciurile (mai ales ciocolata). Mănânc mai multe fructe (am făcut o pasiune pentru physalis mai nou). Încerc să fac mișcare: când mă întorc de la birou cobor cu câteva stații mai înainte și merg pe jos. Diagnosticul ăsta mi-a transformat meniul și modul de viață semi-sendentar. Acum mă gândesc și să merg la sală!

Acneea e următoarea problemă. Deși s-a mai domolit, trebuie s-o țin sub control. Poate o să vă scriu cândva despre cum fac asta, dar sfatul meu e să încercați mai multe produse până când găsiți ceva ce vi se potrivește. Și încercați să vedeți dacă nu cumva problema vine din interior, până la urmă eu așa am aflat că am sindromul ovarelor polichistice.

Totuși nu e totul roz…

sindromul ovarelor polichiste si schimbarile de dispozitie
sursa foto: unsplash.com

Dacă aș merge pe firul simptomelor, fiecare e sub control într-un fel sau altul. Inclusiv durerile: sunt tot acolo, la fel de intense, dar cu ceva cald și niște pastile se calmează..

Însă trebuia să existe și o excepție pe care nu mă feresc s-o recunosc: schimbările bruște de dispoziție.

Efectiv în clipa asta sunt zâna bună care împrăștie sclipici roz în stânga și-n dreapta, în față și-n spate. Însă e suficient o scânteie cât de mică și devin un soi de Aerys Targaryen (a.k.a The Mad King) în variantă feminină. (Pentru neinițiați, Aerys Targaryen a fost un rege nebun și brutal în seria Cântec de gheață și foc a lui George R.R.Martin, replica lui celebră fiind „Burn them all!” – „Arde-i pe toți!”).

Asta nu-i bine pentru mine, dar nici pentru cei din jur. Încerc să mă controlez însă am momente în care mă enervez din motive stupide precum un pix care nu e pus perfect drept pe birou sau un sfat bine-intenționat. Da, sunt de nesuportat uneori. Cred c-ar trebui să mă apuc de niște meditație, ceva…

În încheiere câteva sfaturi despre sindromul ovarelor polichistice

Dacă bănuiți că aveți sindromul ovarelor polichistice, cel mai bine este să mergeți la un medic. Automedicația, diagnosticele puse pe Google sunt periculoase în orice situație – mai ales în aceasta. În cazul în care nu vă simți OK cu medicul la care ați mers, schimbați-l! Important e să fie o persoană care să vă inspire încredere și să puteți vorbi deschis.

Nu disperați citind fel și fel de articole pe net. Sindromul ovarelor polichistice are multe simptome, unele chiar alarmante. Respectați indicațiile medicului, faceți-vă toate analizele necesare.

Nu vă simțiți rușinate cu un astfel de diagnostic. Statistic, una din zece femei suferă de acest sindrom.

Încercați să duceți o viață cât mai sănătoasă!

Gândiți pozitiv! Starea de spirit e tare importantă, să știți!


P.S. Nu uitați să vă abonați la blog până pe 26! Astfel, puteți câștiga un premiu surpriză! 


Ne vedem și pe Facebook!



36 thoughts on “Sindromul ovarelor polichistice: cum trăiesc cu el?”

    • Mulțumesc, Oana! Chiar e o mare problemă cu autodiagnosticarea în țara noastră…

  • Esti o femeie care dai dovada de mult curaj, expunîndu-ti problemele, suferintele intime si manifestarile interioare trupesti si sufletesti, pe aceasta platforma virtuala expunându-te analizelor si judecatilor subiective ale semenilor majoritatea dezinteresati, indiferenti, egocentristi, nespecialisti, cinici, si/sau rau intentionati, care oricum, nu te vor putea ajuta sub nici o forma, chiar daca ar dori si ar fi bine intentionati.
    Vindecarea si tratamentul oricarei afectiuni a fiintei rational-sentimentale, se afla în interiorul fiecaruia, este un medicament universal, inscris în molecula de ADN al fiecarei celule vii, din organismul uman.
    Acest “medicament universal” poate fi cumparat, utilizat si consumat de catre orice om care simte durerile, le constientizeaza si doreste sa se faca sanatos.
    Este nepretuit, garantat 100%, si este pre scris de Dumnezeu Tatal, tuturor copiilor descendenti din “Adam & Eva” a omului (homo sapiens) de pe Terra, înca de la “Geneza” primordiala rational-sentimental, pe aceasta superba “planeta albastra” !
    Compozitia simpla si usor accesibil al acestui “medicament universal” ascuns în întunericul microcosmosului fiintei, îl face nesemnificativ, nebagat în seama, ignorat, luat în râs si înlaturat din perceptia omului ignorant, indiferent, inconstient, grabit, stresat, mereu în criza de timp, ocupat de aparentele existentei fizice, materiale, alergând de dimineata pâna seara, consumându-si “vremurile” pentru “firimiturile” supravietuirii unei “vieti moarte” relative, false, iluzorii, imprevizibile si desarte, lipsindu-si Sufletul de satisfactiile, bucuriile si frumusetile magnifice si geniale ale creatiei facute toate în chip desavârsit, pentru satisfacerea deplina si vesnica a fiilor oamenilor în ascultare de parinti si de Parintele Unic, Creatorul absolut genial, al acestei fiinte minunate, neexplorate, necunoscute de catre stiintele lumii, paradoxala si unica entitate vie, particula infima purtatoare de Lumina Divina !
    Fii binecuvântata de Dumnezeu Tatal, iar credinta în Fiul omului Hristos, sa-ti regenereze fiinta în toate aspectele, pe toate planurile si în toate dimensiunile perceptiei, draga Diana !

  • Eu le-am descoperit întâmplător, la o ecografie abdominală. Din toate simptomele pe care le-ai expus, la mine s-au manifestat doar durerile menstruale și schimbările de dispoziție.
    Consultația medicală e sfântă. Dar e nevoie și de a doua opinie. Cei mai mulți te trimit pe masa de operație. În condițiile în care există și tratamente eficiente.

    • Oricum sunt nişte simptome comune, deci nu+i neapărat să fie asta, Iar dacă te uiți pe net, mai rău te sperii. De aceea important să mergem la medic.

  • Cel mai bine e sa cerem parerea medicului. Nu sunt deloc de acord cu automedicatia sau cu cititul simptomelor pe Google.

  • Un articol foarte util, mai ales ca le noi mersul la doctor este de multe ori ultima solutie. Controalele regulate, medicii atenti si tratamentele corecte ar putea usura viata multor femei.

    • Exact – și nu-i un lucru chiar atât de greu sau rușinos, e ceva perfect normal!

  • Din păcate sunt mulți medici în România care “te expediază” imediat. Mai ales cei bătrâni,dar și cei tineri. Eu am pățit asta la un control oftalmologic. Din fericire am nimerit un doctor bun după câteva încercări,mai exact după vreo 5. Problema e la noi,că nu zicem nimic când ne ia cineva de sus. Eu am învățat asta pe pielea mea și am grijă să îi amintesc medicului că dau niște bani pentru acel control,nu vin de plăcere să îi încurc ziua.
    E bine că ți s-au atenuat simptomele și ești ok acum :-*

  • Adevarul e ca daca ne autodiagnosticam, ne speriem teribil, plus ca doar medicul e in masura sa recomande un tratament indiferent de situatie. Multumim pentru informații!

    • Așa este, măcar de am confirma cu medicul cele citite. Mă bucur că ai găsit articolul util 🙂

  • Am fost și eu suspectă acum vreo 2-3 ani (deși am avut o singură dată un chist) când mi-a apărut o acnee de toată frumusețea, complet din senin (deși trecusem bine de vârsta adolescenței și nu mă confruntasem niciodată cu problema asta). Cauzele acneei nu le-am aflat nici până în ziua de azi (după ce am mers pe la vreo 4 dermatologi), dar cu ocazia asta mi-am făcut o grămadă de analize hormonale.

    Eu cred foarte mult în prevenție și tratament în stadii începătoare, iar pentru asta condiția esențială este să nu ne tratăm pe internet, ci să mergem la medic ori de câte ori simțim că ceva nu este în regulă.

    Multă sănătate îți doresc! 🙂

    Cristina

    • Da, acneea are cauze misterioase. De aceea uneori nu poate fi prevenită (decât dacă nu apare ca reacție a altor probleme) și asta e frustrant. Mulți apelează din păcate la tot felul de leacuri auzite din comoditate…

  • Chiar recent discutam cu o amica si imi spunea ca are aceeasi problema. Intr-adevar, Google nu e doctor. Ne cam autodistrugem diagnosticandu-ne singuri, cu sfantul Google.

    • Da, e tare important să mergem la doctor și să discutăm, eventual să mergem la mai mulți doctori…

  • Îmi vine să zic că ai avut noroc că ai dat peste un medic bun, lol. Cred că oarecum ai avut noroc (poți avea copii) și poți privi partea pozitivă. Dacă ți-ai schimbat alimentația este foarte bine pentru întregul organism, la fel și pentru mișcare. Schimbările de comportament sunt legate nouă, femeilor, în general când suntem la ciclu sau gravide. Nu te învinovăți prea mult 🙂

    • Am fost puțin norocoasă, da… Încerc să nu mă învinovățesc, dar nu iese mereu..

  • Uaaa, absolut tot ce ai povestit mi se pare atat de cunoscut! Asta fiindca si eu sufar de aceeasi problema medicala plus hipotiroidism! Doctorii pe unde am fost mi-au recomandat toti anticonceptionale, dar se pare ca nu sunt pentru mine, oragnismul meu nu le suporta! Am incercat vreo 10 feluri si de la toate mi-a fost rau (efectiv vomitam intruna), asa ca mi-am luat gandul de la optiunea asta. Apoi, toti ei, doctorii ma sfatuiau sa fac neaparat un copil, ca sigur dispar chisturile! Cum sa faci asta, cand din cauza chisturilor ai infertilitate? Era ca un cerc vicios. Am ramas insarcinata intr-un final, dupa 7 ani. Inainte de asta am incercat un tratament naturist, recomandat de o doamna dr endocrinolog si eu tind sa cred ca si-a cam facut efectul si datorita lui o strang in brate pe Neastamparata mea. 😀 😀 😀 Si asta vara, curioasa daca dupa “facutul de copil” chiar au disparut chisturile, am fost la o ecografie, dar cum ai zis si tu, am nimerit peste un dr care m-a expediat rapid fara sa aflu in final ce voiam. Unii chiar ar trebui sa-si dezvolte niste competente de comunicare, zau de nu!

    • Măcar o ai pe Neastâmpărată. Asta e important! Uneori mă întreb dacă la Facultatea de Medicină ar trebui introdus și un curs de comunicare. Sigur, e multă materie,dar ar fi util. Sănătate multă!

Leave a Reply