Amintiri din copilărie – flash-uri

copilărie
sursa foto: unsplash.com

„Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica…”  Vă amintiți cine a spus asta? Sunt convinsă că da, Creangă e inconfundabil. Ah, ce vremuri, ce oameni, ce povești! Însă cred că pe toți ne apucă nostalgia când ne amintim de copilărie, de oamenii care-au populat-o, de pățanii. Așa că fraza de început a Amintirilor din copilărie e cumva valabilă pentru noi toți. Nu credeți?

Amintirile mele din copilărie – câteva flash-uri

Am trăit într-o eră în care mamele nu se temeau de faptul că bem cinci copii din același pahar. Pe-atunci copii stăteau și până la 10 noaptea afară și nu se temeau să se aventureze puțin mai departe de colțul blocului. Mergeam pe vale – la izvor, la leagăne, în parc – uneori fără să dăm de știre părinților.

Era mea a fost era sifoanelor, a sucurilor la plic, a Sailor Moon și Dragon Ball Z, a internet cafe-urilor (că nu ne permiteam asta cu toții) și câte și mai câte. Era o vreme frumoasă.

Țin minte cum „suna uzina” la final de schimb anunțând întoarcerea unuia din părinți de la muncă (da, părinții noștri au lucrat pe schimburi, deci mai stăteam și singuri). Atunci ne cumințeam cu toții brusc. Însă eu nu am avut cheia de gât, ca alți prieteni. Mama spunea că nu-i place obiceiul ăsta. Dar acum cred că se temea. Îmi plăcea gustul de metal. Odată am înghițit o monedă de 500 de lei – vă mai amintiți, din aceea groasă și argintie – (evident, cu 500 de lei îți luai poate o gumă, nu ca acum).

Îmi mai amintesc că uram cartofii prăjiți, deși nici măcar nu-i gustasem. Totul s-a schimbat când, într-o zi, mama având treabă, m-a lăsat în grija unei vecine – tanti Lucica. Ei bine, ea făcuse cartofi prăjiți, iar eu de rușine am mâncat și… mi-au plăcut la nebunie!

Pe vremea aceea cred că mergeam mai des la țară. Aveam și prietene pe-acolo, dar acum nu cred că le mai recunosc. Vremurile trec, oamenii se schimbă. Nu mi s-a schimbat din minte, însă, gustul acelui porumb copt făcut de țața Ioana pe care l-am gustat o singură dată într-o seară.

Recent, m-am dus cu gândul și la acvariul de la grupa doamnei Liliana de la grădiniță. Era fascinant și, de fiecare dată când eram strânși în acea sală pentru a ne uita la diafilme, preferam să stau în spate, să mă mai uit și la pești când mă plictiseam. În fond, aveam și eu diafilm acasă, dar acvariu nu!

Însă cel mai dor îmi e de leagănul pe care ni-l făcuse tataie. Uitam de toate atunci!

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: