Categorii

Blog

Și tu? Când te apuci de făcut copii?

Și tu? Tu când când te apuci de făcut copii? Sunt sigură că mami tău abia așteaptă un nepoțel. Pfff… altă întrebare nu mai găsea. Dau ochii peste cap, dar doar în mintea mea (politețea). Până nu de mult oamenii mă întrebau când mă mărit – parcă era un soi de cursă pentru a face acest pas cât mai repede, să nu te-apuce pragul de 30. De parcă-ți găsești un soț în vitrină la mall. Acum că s-au calmat cu asta – au găsit alt subiect: copii. Știți cum e, gura lumii e mereu flămândă.

Am 29. O relație – nu perfectă (nu cred în așa ceva), dar frumoasă. Un job stabil de corporatist. O casă a mea. Ce-mi trebuie mai mult pentru a trece la nivelul următor?

copii
sursa foto: unsplash.com

Timp? Viața mea se împarte în ședințe și conferințe de la 8 la 16 (uneori intră și-n prelungiri), treburi casnice de la 17 la 19 și sunt liberă doar după cină. Nu. Nu asta e problema. Cu siguranță m-aș putea reorganiza. Griji? Oh, da – am griji: unele le car cu mine, în laptopul de serviciu, altele le car în minte. Dar nici astea nu-s piedica mea. Ce-i aia o viață fără griji? Ar fi frumoasă, dar fadă!

Adevărul…

…adevărul e că sunt de părere că un copil nu se face oricum. Trebuie să fii pregătit pentru asta. Material (de preferat) și mental. Un copil nu-l faci pentru a bifa încă un task de pe checklist-ul vieții. Un copil îl faci atunci când simți că e timpul, nu la întâmplare. (Oricum ne-am umplut țara de copii făcuți la întâmplare, trebuie doar să vă uitați la Acces Direct pentru a vă convinge. Asta e trist, tare trist.) Sigur, dacă apare într-un moment în care în viața ta ai un oarecare echilibru e un lucru bun. Dar nu să-l faci la nimereală!

Un copil e o binecuvântare și o responsabilitate. Nu am făcut un copil până acum pentru că nu am fost pregătită pentru asta. Nu aveam echilibru în viața mea, nu aveam alături de mine un om lângă care să simt că vreau să prind rădăcini. Acum am. Deci de-acum încolo poate mă voi gândi la asta.

Viața mea e a mea. Decizia de face unul sau mai mulți copii nu aparține nimănui altcuiva decât viitorilor părinți! Nu m-am angajat la Gura Lumii SRL pentru a-i mulțumi!

P.S.

Desigur, aceasta e doar cazul meu. Sunt cupluri care aleg să nu aibă copii din motive medicale. Nu pot discuta eu asta. Nu am competențe. Însă ar fi tare frumos dacă lumea ar începe să nu ne mai pună borne pe traiectoria vieții și apoi să ne judece după ele.




17 thoughts on “Și tu? Când te apuci de făcut copii?”

  • Clar ca ai dreptate! Am intrat sau ati intrat in alta era. Era femeilor de cariera care aleg sa-si stabilizeze pozitia sociala si economica, dar asta nu ai cum s-o realizezi inainte de 30 de ani. Si atunci n-ai cum sa „faci” copii. Ca de te apuci de toate, nu faci nimic ca lumea. Oamenii din „grupa mare” cum le zic eu, nu inteleg asta. Este de neconceput sa divortezi, este de neconceput sa nu treci pe la preot, dar sa ai copii…tot ce face generatia tanara e gresit. Zic unii dintre ei.
    Din pacate pentru ei, era lor apune. Ei nu se regasesc in cea noua…noi cum vom fi!?

    • Da, vremurile s-au schimbat. Ni s-au schimbat modurile de viață, dorințele, tot… Mă întreb oare cum va fi pe vremea copiilor mei…

      • Iar nu pot sa tac!
        In primul rand eu unul nu as intreba pe nimeni de ce face sau nu copii!
        Nu tine de noi sa-i facem si cateodata nici sa nu-i facem! Am fost insa tata la 18 ani si la 36 si zic eu ca-i mai bine la 18! Si nu aveam de nici unele si ajutor foarte putin! La 36 aveam de toate mai putin rabdare si timp.

        • Da, e mai bine când ești tânăr, ai altă răbdare, alt mod de a percepe lumea. Însă nu întotdeauna lucrurile nu sunt așa ușoare, fiecare face un copil când consideră, deși e mai dificil după o vârstă…

  • Da, viaţa lor e perfectă, ei au făcut tot ce trebuia făcut, trăiesc dându-le altora lecţii. Şi nu, nu mă refer la cei trecuţi în a doua tinereţe. Nu! Sunt oameni tineri care au terminat o şcoală, s-au angajat, s-a căsătorit, au făcut un copil şi gata, acum se ocupă de alţii. Doar ce altă treabă să aibă, nu? Nu numai despre asta-i viaţa? Cum? Ce-i aia să te dezvolţi, să citeşti ceva sau să vezi un film în loc să te dai rotund în faţa celor din jur? Nieee. Sunt propovăduitorii vieţii-n turmă. Eşti defect dacă nu respecţi toate astea fix în ordinea asta.
    Brrr. Sunt o specie pe care o ocolesc cu mare graţie.

  • Same here! Urăsc întrebările astea si-n special pe cea cu copiii. Copilul este o responsabilitate uriașă și-l faci atunci când știi c-o poți duce. Eu nu mă simt pregătită pentru așa ceva și nici nu știu dacă voi fi vreodată. Trebuie să simți asta, iar eu n-o simt. Mă simt bine, eu cu mine și cu partenerul meu, ne place să facem lucruri împreună, să călătorim cât mai mult posibil. Știu, e egoist din partea mea, dar un copil nu-mi va mai lăsa libertatea de a face toate astea. Până când??? Până când s-o schimba ceva în creierul meu! Și este strict problema fiecăruia dintre noi să decidem și să nu dăm explicații de ce n-o facem. Altă întrebare???

    O completare: Cuplurile care nu fac copii din motive medicale, n-o fac pentru că aleg ei, ci pentru că n-au de ales.

    • Voi cita o cunoștință: “eu încă mă împiedic pe stradă, cum să am eu grijă de un copil când nu pot avea nici de mine” 😂 Nu cred că e egoist ceea ce faci. Pur și simplu nu e timpul 🙂 e un timp pentru toate 🙂 Iar cei cu probleme medicale… pentru ei e și mai trist când primesc întrebarea…

  • E plina Terra de copii, iar laboratoarele moderne pot sa-i produca pe banda, la comanda, dupa pretentiile fiecaruia. Problema este absenta parintilor maturi, adulti, originali, naturali, responsabili de educatia, cresterea si formarea acestora în vederea integrarii în angrenajul concurentei societatii contemporane de consum… 🙂

  • Pe mine familia extinsă m-a luat ușurel. Acum vreo 5 ani mă întrebau dacă-s gay :)) Îmi place ca viața mea să fie viață privată și pentru că nu le-am adus iubiți ca la paradă pe la toate evenimentele familiei s-au gândit ei că poate nu sunt hetero. Anul trecut deja m-au luat direct „auzi, dar tu nu faci copii?”. Iaca, nu fac! Nu încă și nu știu dacă mă voi decide să fac la un moment dat. Pentru că așa cum zici tu, copiii nu se fac oricum.

    Întrebarea asta legată de copii e extrem de intimă și nu trebuie aruncată așa aiurea…am prietene care se confruntă cu infertilitate, e un subiect tare dificil pentru ele. E extrem de incomod ca atunci când se întâlnesc cu cineva din familia extinsă ori foști colegi de școală să fie întrebate „și tu, copii, bărbat?”. Ca să nu mai vorbim de faptul că în viață nu te definește doar statutul de mamă ori soție, asta e o paradigmă depășită demult.

    • Daaa, pentru mulți asta e tot ce contează – o etichetă cu starea civilă, de parcă doar atât suntem și doar asta ne împlinește. Cred că tu decizi când e momentul să prezinți un partener familiei (unul – atunci când ești sigură, nu toți) și la fel e și cu măritișul și copiii.

  • Eu recunosc că mi-aș dori din tot sufletul o ființă mică, însă sunt conștientă că nu e momentul. Pe de-o parte îmi doresc, pe partea ailaltă nu vreau să nu pot să plec nu știu unde pentru că nu se poate cu copilul. Vreau să am libertatea să fac tot ce vreau, momentan.
    Plus că psihic nu mă simt pregătită. Eu încă mă simt un copil.
    Iar întrebarea nu prea o aud. Mă rog, mă fac că nu o aud. De obicei nu răspund, trec peste ca și cum nu s-a întrebat nimic.
    În facultate aveam o colegă mai mare, măritată. Își dorea enorm un bebe, dar nu putea să facă. Mereu o întrebau colegele .. și copil, pe când? Ea le zâmbea, răspundea că încă nu e momentul, că nu sunt pregătiți, dar doar ea știa ce-i ascunde sufletul, știind că nu se poate. Așa că e mai bine să nu pui astfel de întrebări.

    • E o întrebare grea pentru cei care nu pot fi părinți. E grea și pentru cei care nu se simt pregătiți, în fond fiecare știe mai bine ce simte și dacă e pregătit sau nu pentru asta…

Leave a Reply


%d bloggers like this: