The Talks: Obiceiuri sănătoase pentru o minte creativă

minte creativă
sursa foto: unsplash.com și-un pic de imaginație

Săptămâna asta am cam lenevit în ceea ce privește scrisul. Nu prea m-am simțit bine, dar nu acesta a fost motivul tăcerii mele blogosferice. Am preferat să stau un pic deoparte. Să citesc. Să analizez. Să mă odinesc. Să caut inspirație în locuri mai puțin obișnuite. Până la urmă o minte creativă trebuie și ea antrenată, nu?

Tocmai ce-am băgat un chec cu mere la cuptor și-am pornit laptopul. Nu pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese. Trebuie să știi cum să le mai și dozezi. SuperBlog-ul tomnatic a demarat în forță. Au apărut deja primele trei probe și ar cam fi cazul să-i dau bice cu scrisul că mai e puțin și vine primul termen. Din fericire, weekendul e abia la început. Așa că până să mă scufund în cuvinte cheie, link-uri și informații mai pot scrie și altceva.

Dacă tot suntem în plină competiție, m-am gândit să împărtășesc cu voi un TED tare util pentru cei înscriși în competiție și nu numai. Tema lui: obiceiurile surprinzătoare ale persoanelor creative / originale. Persoana care-l susține: Adam Grant – psiholog organizațional. Și cam atât vă spun, vă las pe voi să descoperiți restul și să aflați cum să vă mențineți mintea creativă la parametri optimi și să și câștigați ceva din asta 🙂

Traducerea – aici, selectați limba română din meniu

Deci cum întreținem o minte creativă?

O minte creativă e probabil cel mai important atribut al oamenilor originali. De fapt, aceste două atribute se reflectă destul de bine în acțiunile lor. Acest gen de oameni sunt fix aceia care gândesc în afara cutiei, nonconformiștii.

Ce fac acești oameni în mod deosebit? Păi, incredibil dar adevărat, procrastinează. Dar fac asta cu cap. Nici nu se avântă să se apuce de treabă, nici nu se apucă în al doisprezecelea ceas. Moderația e cuvântul potrivit aici. (Și cam asta am făcut și eu zilele acestea, am procrastinat, dar într-un mod activ 😉 ) Poate părea contra-productiv, dar o minte odihnită e ceva mai creativă.

De asemenea, persoanele cu o minte creativă nu se avântă să-și lanseze creația. Preferă să aștepte puțin. Să-și perfecționeze produsul, iar exemplele date de Adam Grant mi se par extrem de grăitoare. Cine-a auzit de Altavista? Își mai amintește cineva de MySpace sau… hi5? Iată de ce Facebook și Google au trecut testul timpului și-au devenit giganții care sunt astăzi.

Și totuși, originalii ăștia sunt și ei oameni. Se tem de eșec. Au îndoieli. Însă asta-i face să lucreze mai mult. Să realizeze schițe peste schițe. Să inoveze ceea ce era inovat deja. Unele temeri sunt firești, trebuie doar să nu le lași să pună stăpânire pe tine.

Voi ce părere aveți de aceste idei? Le considerați demne de urmat? Ce alte lucruri vă mai ajută să vă mențineți mintea creativă la parametri optimi? Mie, de pildă, îmi place să creez mood boards (veți afla curând ce sunt).


P.S. Nu uitați că mă găsiți și pe:


Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021