
Tipul ăsta, Alan Xing, își răcește gura de pomană de vreo 20 de minute. Măcar e drăguț în costumul lui bleumarin călcat la dungă perfect asortat cu ochii lui. În plus, are un zâmbet de-un milion de megawați. Mă uit la el de drag, pare un model de podium sau un agent de vânzări tare bine plătit, nu mă pot decide. Gesticulează atent, rafinat – sigur a făcut vreun curs! Are și un accent drăguț, asiatico-american. În privința asta ne asemănăm: și eu sunt o combinație, poate una mai puțin exotică – româno-americană, mai precis. Îmi mut rapid privirea spre telefon. Când naiba au mai trecut încă 10 minute? Drăguț-drăguț, dar el chiar nu-și dă seama că știu tot ce-mi povestește el despre Honda și noul model Civic Type R?
Sunt imaginea Honda România. Ce naiba, știu tot ce e de știut despre istoria companiei încă de la fondarea ei de către Soichiro Honda în 1948! Cunosc toate modelele Honda din trecut, prezent și știu câte ceva și despre unele din viitor. Nu văd rostul acestui discurs despre noua Honda Civic Type R. Am studiat-o deja în detaliu.
Honda Civic Type R – mașina de stradă cu ADN sportiv
Știu totul despre motorul ei cu patru cilindri VTEC TURBO cu o putere de 320 de cai și un cuplu de 400 de Nm. Știu că în doar 5,8 secunde accelerează de la 0 la 100 kmh, iar viteza ei maximă e de 272 km/h. Știu că are niște caracteristici unice: prize de aer pentru răcirea frânelor, eleron aerodinamic, capotă din aluminiu ventilată. Știu că țevile triple de aluminiu sunt montate central. Știu, evident, totul despre toate noutățile tehnologice ale acestui model: sistemul multimedia Honda Connect cu navigație Garmin integrată, sistemul de evitare al coliziunilor frontale (Collision Mitigation Braking System) și toate celelalte.

Ce risipă de bani să-l aduci pe tipul de la Marketing din SUA să-mi vorbească despre asta. Pfff, în sfârșit a observat că m-am plictisit! Își împreunează mâinile și mă fixează cu privirea. Sau o avea vreo problemă cu părul roz?
-Și de aceea mă aflu eu aici, Annie! Honda Civic Type R este o mașină specială, destinată șoselelor, dar proiectată ca pentru circuit. Pentru lansare ne-am gândit la un eveniment special, la Nürburgring. Iar tu ești reprezentantul nostru cel mai deosebit. Una din cele mai bune femei pilot NASCAR. Nu cred că e vreo femeie care să fi condus pe absolut toate pistele, dar apoi să mai și câștige! În fine, știu că nu te dai în vânt după vorbe elogioase. Așa că iată propunerea mea: vreau să conduci mașina la acel eveniment. Ce zici?
-Accept cu siguranță! Mulțumesc mult, Alan! E o mare onoare pentru mine!
-Și asta nu e tot! Vei avea alături și un copilot celebru, pe măsura ta: Emilia Clarke!
-Vorbești serios? Emilia Clarke? Adică Daenerys născută din furtună, prima pe numele său, regina andalilor și a primilor oameni, protectoarea celor Șapte Regate, mama dragonilor, khaleesi a mării de iarbă, cea nearsă, eliberatoarea de robi?
Am rostit toate titlurile posibile pe care mi le aminteam. O ador pe Daenerys din Urzeala tronurilor. E de înțeles, deci, că Emilia Clarke e actrița mea preferată. Mai că-mi venea să-l pup pe Alan.
-Da, chiar ea!
-WOW!
-Va fi ceva super tare! Regina Pistelor și Regina Dragon!
Pregătirea pentru marea cursă
Am sosit la Nürburg cu o zi înaintea Emiliei. Plouase, iar aerul parcă îmi tăia fața. Mi-am lăsat bagajele la hotel. Mi-am luat geaca mai groasă, de culoarea prunei și-am pornit spre Nürburgring. Voiam să văd mașina, să mă asigur că totul e bine.
Circuitul era așa cum mi-l aminteam, dar asta nu înseamnă că nu m-a tăiat lăsat fără grai. Oare a câta oară? Mai contează? Nu mă văd făcând altceva. Mașinile sunt viața mea de când… nici nu mai știu de când. Poate de când tata m-a dus cu el la curse. Ah, tata! Pentru el m-am înscris în NASCAR. După ce a murit, m-am întors cu mama în România. Însă el îmi plantase în minte un vis și nu m-am lăsat de el. Îmi scutur capul vrând să-mi alung lacrima ce înflorise în ochiul stâng. Nu e vreme de plâns acum.
Mă opresc lângă o mașină mai veche de culoare verzuie. Mă uit în oglindă. Hai că nu se vede că era să plâng. Îmi așez un pic părul și-mi dau cu niște ruj nude pe buze. Oare lui Alan chiar nu îi place părul roz? Parcă se uita ciudat. Un moșuleț se apropie de mașină râzând. Îmi cer scuze în puțina germană pe care-o știu și fug.

Se pare că și Alan a sosit mai devreme. Mă întâmpină cu un zâmbet. Poartă o jachetă verde din piele întoarsă și niște jeanși închiși.
-Deci și tu erai nerăbdătoare să vezi frumusețea asta „live”?
-O daaa!
-Trebuie să recunosc, arată tare bine. Designul e foarte… aerodinamic și-un pic futurist.
Deschid ușa. Habitaclul e așa cum mi-l imaginam: impresionant. E modern și, evident, inspirat din motorsport. Honda Civic Type R parcă-mi place tot mai mult.
-Și… o putem conduce?
-Azi nu, mâine. Avem instrucțiuni clare.
-Mda, plictisitor.
-Da… Bei o cafea?
*
Ziua următoare am ajuns dis-de-dimineață la Nürburgring. Speram să-l văd pe Alan, dar nu am avut noroc. În schimb, Emilia era acolo – toată un zâmbet, exact cum o văzusem în toate interviurile de pe YouTube. Purta o șapcă neagră, o geacă de piele și niște blugi negri.
Au trebuit vreo 10 minute ca eu să-mi revin. Zâmbeam încontinuu ca o tâmpită. Dar ea, tare drăguță, nu a făcut vreo expresie din aceea gen „uite-o și pe idioata asta!”. Apoi, încă vreo 15 minute am vorbit… nimicuri. Parcă ne știam de-o veșnicie și ne bârfeam prietenii. Femeia asta emana pozitivism prin toți porii. Eram convinsă să se va descurca. Doar era actriță, deci avea o memorie bună. Și unde mai pui că trecuse prin lucruri și mai grele: acele atacuri vasculare cerebrale despre care citisem. Să fie copilotul meu, va fi floare la ureche!
Ne-am urcat în mașină. I-am explicat ce-i ăla un roadbook. Și-am pornit.
-Prima tură va fi una de obișnuire pentru tine. Nu nota nimic acum.
Emilia a dat din cap aprobator. Am început mai încet, dar după prima curbă am accelerat. Începusem să văd puțină îngrijorare pe fața ei, dar am asigurat-o că totul va fi bine. Mașina mergea extraordinar de bine, se vede că fusese proiectată pentru asta. Lua virajele extrem de ușor, cu eleganță. Pfoai, o mașină de vis! Emilia s-a obișnuit între timp cu viteza. Nu mai era la fel de băgată în scaun ca la început. Râdea chiar.

La a doua tură am rugat-o să ia notițe în roadbook. Ea a ascultat atentă tot ce i-am spus, a notat. Ba chiar, aveam să văd mai târziu, desenase și un dragon pe margine.
Urma a treia tură. Emilia trebuia să îmi dicteze tot ce a notat. Totul a mers bine până când… nu am mai fost atentă la ce-mi spunea ea legat de o ridicătură în asfalt. Motivul? Alan tocmai sosise. Dacă mașina nu avea sistemul Lane Keeping Assist System, am fi ieșit din decor într-un mare stil!
-Scuze! Am făcut ceva?
-Nu, Emilia, deloc! Eu nu am fost atentă.
Emilia se uită în direcția în care priveam și eu.
-Ah, înțeleg! Arată bine tipul. Dar nu-i cam scorțos pentru tine?
Am început amândouă să râdem.
Marea zi pentru Honda Civic Type R
După acel incident totul a decurs perfect. Dimineața următoare m-am întâlnit cu Emilia și-am băut o cafea. Stăteam la același hotel. Am plecat împreună spre circuit. Pe drum, mi-a spus că s-a îndrăgostit și ea de mașină și că imediat ce va ajunge acasă, își va căuta o Honda Civic de vânzare.
Cum am ajuns la circuit, ne-am îndreptat hotărâte spre mașină. Urma o zi istorică. Mai ales pentru noi. Totuși, nu am putut porni mașina până nu i-am promis solemn că nu mă voi lăsa distrasă de Alan. Ar fi fost penibil, nu?
M-am concentrat complet asupra obiectivului. Vedeam doar pista și auzeam doar vocea Emiliei. Simțeam adrenalina cum îmi pompa prin vene, făcând și ea propriul ei tur de pistă. Tot restul universului se dematerializase.

Nici nu am realizat când totul s-a terminat. Tot ce am văzut a fost zâmbetul imens al Emiliei. Mașina zici că zburase. Reușisem ceva extraordinar: nu doar că arătasem cât de rapidă era noua Honda Civic Type R, dar doborâsem și recordul! Exact, făcusem cu vreo 7 secunde mai puțin. Am ieșit din mașină și ne-am îmbrățișat în blitz-urile ziariștilor de zici că luasem vreun Oscar.
După pozele de rigoare, ne-am îndreptat spre standuri. Acolo ne aștepta Alan, dar nu era singur. Era cu un tip înalt, uscățiv, palid și cu cei mai spălăciți ochi cu putință.
-Felicitări, ați fost grozave! Ne spune necunoscutul.
-Ah, nu cred că vi l-am prezentat pe iubitul meul, Alfonso! Ne spune Alan.
-Iubitul!? Spunem amândouă mirate întorcându-ne privirea una spre cealaltă.
-Scuze, Alan. Suntem doar pline de adrenalină! Hai, Annie, luăm niște apă? Revenim imediat. Îi spune Emilia pe un ton diplomat.
Mă trage deoparte și pornim spre locul unde se afla apa.
Eh, de parcă era prima dată când eram dezamăgită de un tip. Trebuia să mă gândesc mai bine: era prea ferchezuit să fie hetero. Ce e cu adevărat important e faptul că am doborât un record de viteză… Asta și faptul că am cunoscut-o pe Emilia Clarke. Deci… dracarys*, cum ar veni!

Notă:
*dracarys = foc! Îndemnul la care dragonii lui Daenerys ardeau totul în calea lor
Articolul acesta a fost scris, evident, pentru Superblog. 🙂
20 Comments
Minunat articol, felicitări, draga mea! <3
Mulțumesc, Oana 🙂
Foarte tare! Felicitari!
Mulțumesc 🙂
Ha, ce poveste! Deci Alfonso, carevasazica. 😛
Da, Alfonso 🙂
Tare fain articol 👍 Felicitări Diana 🌸
Sa fie cu mult noroc și succes incontinuare!
Asta e poveste-poveste, nu e doar un simplu articol! Faine bliţurile 😀
Te felicit!
Mulțumesc, draga mea :*
Ahhh ce final! Mă gândeam eu: ce mașină!!! Waaw! Dar ce tip….. e prea ferchezuit să fie hetero!!! 🙂 Mașina-i faină tare de tot, m-aș reapuca de condus chiar!
Daaa, mașina e tare faină 😁 am zis să îi dau și o poveste cu un final ceva mai neașteptat, să nu fie doar despre doborârea unui record😂
Interesantă abordarea ta!
Felicitari!!
Mulțumesc 🙂
Superb! Deja imi imaginam personajul principal cu părul roz, mașina feroce pe pistă.
Succes!
Mulțumesc 🙂
Alfonso, mama, ce-ai facut? I-ai dat fetei sperante degeaba. :)))
Păi da 😂 nu-i frumos deloc ce a făcut 😂😂😂
Ce poveste frumoasa ai reusit sa faci cu Honda, personajul principal. Mult succes si inspiratie!
Mulțumesc, Otilia 🙂