Anunțuri turism și alte cuvinte cheie pentru a vedea România

Anunțuri turism și alte cuvinte cheie pentru a vedea România

fotografie din arhiva personala

Viața mea se poate rezuma cu ușurință la doar două faze: călătoritul și timpul petrecut pregătindu-mi următoarea expediție. N-aș sta locului o clipă! Îmi place să descopăr locuri, oameni și, mai ales, povești. Și știți unde descopăr cele mai multe legende? Ei bine, dacă răspunsul vostru este altul decât România, vă înșelați amarnic! Din păcate, drumețiile pe meleagurile mioritice au început să piardă teren în fața călătoriilor în străinătate. Asta deși poate sunt mai multe de văzut pe la noi decât prin alte părți. Unul din motivele pentru care se întâmplă acest lucru este lipsa acută de informare. Prin urmare, m-am gândit să le vin în ajutor tuturor celor ce vor să descopere țara noastră realizând acest ghid pe care l-am numit „Anunțuri turism și alte cuvinte cheie pentru a vedea România”.

Pe lângă cuvintele cheie, am inclus în el și o mulțime de tips & tricks pentru cei ce vor să descopere țara. Priviți-l deci, ca un ghid valabil atât în online, cât și în offline. Astfel, sper ca articolul acesta să fie un real ajutor tuturor celor ce vor să descopere România. Nu mai lungesc mult introducerea căci sunt sigură că sunteți curioși 🙂

Cuvinte cheie pentru a vedea România în regim DIY

După cum mulți dintre voi știu, eu sunt mai degrabă un călător DIY (do-it-yourself, adică un soi de „fă-ți-singur” în limba lui Shakespeare sau a lui Beckham, după preferințe). Ce înseamnă asta? Simplu: prefer să-mi planific singură călătoriile și nu să apelez la o agenție de turism. Sigur, a doua variantă e mai ușoară. Însă a-ți planifica o călătorie singur îți oferă ceva mai multă libertate (și satisfacție). Adesea, călătoriile propuse de agenții presupun și un program fix, stabilit de la bun început. Ori mie-mi plac descoperirile, locurile mai puțin cunoscute! Așa am ajuns, de pildă, să vizitez Casa Fluturilor Exotici de la Praid în timp ce alții se ofuscau pentru că nu mai erau locuri la ștrand după ce ieșeau din salină.

Pentru a călători pe cont propriu trebuie, însă, să fii foarte bun la un lucru: research-ul online! Pentru asta ai nevoie de două lucruri: un dispozitiv conectat la o rețea de internet și… cuvinte cheie. Fără acestea din urmă, orice căutare devine un pic mai greoaie… Recunosc, ele uneori par niște abominațiuni gramaticale. Dar când te apucă febra căutării, uiți de orice cuvânt de legătură!

După câțiva ani de practică, am devenit expertă în a căuta și planifica excursii online, mi-am creat propria mea listă de cuvinte cheie pentru a vedea România în regim DIY. Ba chiar le-am grupat și pe categorii!

1.Cum găsești cea mai bună ofertă?

Fie că ai deja o idee de destinație, fie că vrei pur și simplu să pleci undeva, două expresii îți vor fi de mare ajutor! Acestea sunt: „anunțuri turism” și „oferte vacanță”. Ele îți oferă acces la o plajă extrem de variată de servicii și pachete: de la cazare – la oferte pentru un sejur în vârf de munte.

Asigură-te doar că-ți alegi o destinație accesibilă sau… dacă Waze-ul îți arată două drumuri, alege-l pe cel mai lung. Nu o dată era să fac infarct datorită faptului că ingenioasa aplicație ne-a îndemnat să o luăm pe un drum mai scurt, dar ceva mai periculos. Prima dată am avut impresia că vom cădea într-o râpă. A doua oară era să ajungem în portul maritim Constanța, nu în cel turistic. Lista asta poate continua, evident!

2.Cum ajung repede din punctul A în punctul B?

Și dacă tot am pomenit de Waze, zic să vorbim și de transport. Să fim sinceri: stăm groaznic la capitolul „drumuri”. Prin marile orașe, sunt porțiuni de drumuri ce-mi amintesc de ulița pietruită pe care se află casa bunicilor. Dar ce să facem când dorul de ducă e mare? Ne urcăm în mașină, fie că-i a noastră, fie că-i luată în sistem rent-a-car și pornim!

Dar de ce să nu fim rapizi? Mai nou, avem aeroporturi și în orașe precum Timișoara, Arad, Sibiu, Craiova și vreo câteva în plan. Astfel că pentru un city break mioritico-urban eu pun pe lista de cuvinte cheie și „bilete de avion” sau chiar „bilete de avion ieftine” (cine știe ce ofertă apare). Mai rapid, mai sigur, mai civilizat!

3.Unde stăm?

Eh, cazarea ar trebui să fie prima pe listă de îndată ce ai o destinație în minte! O cazare proastă poate strica o vacanță de vis! Astfel că va trebui să includeți pe listă și cuvinte cheie precum „cazare litoral / cazare Bușteni / cazare București”… De fapt, după cazare puneți destinația voastră și, prin magia internetului, un infinit de posibilități se va întinde în fața voastră.

Totuși, trebuie să vă dau neapărat două sfaturi! Primul: citiți recenziile. Dacă alții au fost mulțumiți, atunci clar nu veți avea de suferit. Bine, mereu apar unul sau doi nemulțumiți. Însă dacă majoritatea comentariilor sunt pozitive, atunci e OK! Al doilea sfat: uitați-vă la poze cu băile din unitatea respectivă. Cel puțin eu fac mereu asta și nu de puține ori nu am mai rezervat o cameră pentru că nu-mi plăceau băile. Acestea trebuie să fie curate și neapărat trebuie să ai și spațiu să te miști în ele! Am văzut unități de cazare ce aveau băi cât o cutie de chibrit. Nici măcar ușa nu cred că se închidea dacă era cineva înăuntru.

4.Ce vedem?

Pe lângă destinațiile extrem de populare din țară, mai există și locuri mai… secrete. Cum le găsim? Scrieți „obiective turistice” și apoi destinația voastră în bara motorului vostru de căutare preferat. Apăsați ENTER și intrați pe o pagină locală cum ar fi cea a primăriei sau consiliului județean din zonă. V-am povestit deja de Casa Fluturilor Exotici care-i o minunăție ce am descoperit-o în acest fel. Tot așa am ajuns și la Castelul Știrbey din Sinaia, iar acum țin morțiș să ajung la Castelul Sturdza de la Miclăușeni.

Avem o țară superbă, plină de locuri cu legende ce abia așteaptă să fie dezvăluite. Trebuie doar să ne alegem o destinație, să stabilim detaliile și să pornim. Sau să sărim peste primele două etape și doar să plecăm!

Anunțuri turism și alte cuvinte cheie pentru a vedea România”

sursa: az-turism.ro

Ce ar mai fi util în afară de niște cuvinte cheie pentru a vedea România?

Sigur, cuvintele cheie sunt utile. Însă o gazdă amabilă poate fi și ea de folos. Și, slavă Domnului, ospitalitatea e încă o trăsătură definitorie a românilor. De-a lungul timpului, datorită gazdelor pe care le-am avut am mâncat cel mai bun mic dejun de pe fața planetei, am vizitat superba Mănăstire Dumbrava, am gustat un burger ca la mama lui în SUA într-un local prea puțin cunoscut și… altele. Așa că fiți curioși: întrebați-vă gazdele despre orice!

Cum putem găsi mai rapid totul pentru a organiza vacanța noastră ideală?

Revenind în sfera internetului, un alt sfat pe care vi-l dau e să folosiți resursele pe care le avem acum la dispoziție cu cap. De pildă, există platforme ce-și propun să aducă în atenția turiștilor oferte legate de toate aspectele planificării unei călătorii.

Un astfel de site este AZ-turism – în spatele căruia se află o echipă de oameni cu experiență în domeniul turismului, dar și în online. Astfel, timpul de research este scurtat cu mult! Aici găsiți oferte de cazare sau chiar sejururi complete la cele mai bune prețuri. De pildă mie-mi face cu ochiul un sejur Trans Bucegi. Știu că am mai fost anul acesta, dar simt că nu m-am bucurat pe deplin de toate minunățiile acelui loc. Iar de energia de acolo nu mai zic, de ea am nevoie zilnic! Bine, am mai văzut și un apartament în Mamaia Nord unde mi-aș petrece fără griji un sejur pe litoral!

Tot pe AZ-turism găsim și opțiuni de transport (inclusiv bilete de avion și în curând rent-a-car). Astfel că aici putem utiliza mai toate cuvintele cheie pe care vi le-am spus. Să-l considerăm, deci, un soi de motor de căutare pentru călătorii! Această platformă ne scurtează timpul de căutare – și doar cine călătorește pe cont propriu știe cât poate dura acest lucru uneori. De asemenea, prin numeroasele posibilități oferite, avem garanția unei vacanțe reușite!

Voi ce alte cuvinte cheie mai folosiți în planificarea vacanțelor? Ce alte sfaturi mai aveți? Cât de utilă vi se pare o platformă precum AZ-Turism?

Anunțuri turism și alte cuvinte cheie pentru a vedea România 3


Articol scris pentru SuperBlog.


Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021