Eu + bucătăria = love

Bucătăria. Cred că multe femei urăsc locul acesta. În goana noastră după autobuze, termene de respectat și copii de luat de la școală, ea ne mai lipsește! În schimb, eu o ador. Cred că nu o dată am spus că gătitul mă liniștește chiar mai mult decât scrisul. Aș petrece ore în șir preparând mâncăruri cât mai originale, improvizând, dar mai ales „prăjiturind”. Mă abandonez total gastronomiei și caut să creez gustul perfect. Nu mă las până nu-mi iese, chiar dacă asta înseamnă să repet rețeta, până la urmă nu-s vreo Lorraine Pascal (cine se uită pe TV Paprika sigur o știe!).

Cum am învățat să gătesc?

Așa cum vă povesteam mai de mult într-un guest post cu tematică delicioasă pe blogul Anei, bunicii mei din partea mamei au fost amândoi bucătari de profesie. Provin, deci, dintr-o familie cu un background gastronomic puternic. Am crescut înconjurată de mâncare bună și diversă. Țin minte cum de mică mergeam la toate nunțile din sat pentru că mamaie era bucătăreasă. Eram fascinată de culorile ce se învârteau în tuci și de aburul aromat ce învăluia curtea, parcă simt și acum mirosul!

Altă aromă pe care o am bine-întipărită în centrul memoriei mele olfactive e acela al pâinii calde făcute de cealaltă mamaie a mea (și spun mamaie pentru că așa m-am obișnuit, pentru mine „bunic” sună cumva distant). Din păcate, pâine ca aceea nu voi mai mânca… iar amintirea mirosului nu e o consolare suficientă. Însă de departe mâncarea mea preferată e musacaua pe care doar mami știe cum s-o facă. I-am urmat instrucțiunile întocmai și tot nu are gustul acela cu care am trăit multă vreme.

Nu mai lungesc prea mult descrierea. Am devenit nostalgică și înfometată, Cred că ați prins ideea: am crescut înconjurată de mâncare bună într-o familie care chiar pune preț pe ea. Probabil acum credeți c-am învățat de mică să gătesc. Ei bine, nu! Sigur, mai ajutam prin bucătărie. Mai găteam ceva sub supravegherea mamei, dar cam atât. Nu neapărat pentru că nu mă pasiona, dragostea aceasta a fost mereu acolo. Însă mami considera că voi avea timp suficient pentru gătit atunci când voi fi la casa mea. Nu voia să mă facă să văd asta precum o corvoadă, ci precum un moment al meu în care să mă eliberez de gândurile negative și să creez. Așa am ajuns să iubesc bucătăria: nu am intrat zilnic în ea… ci doar atunci când simțeam nevoia. Însă autonomie aveam la făcut prăjituri, ea nu mai avea răbdare de la o vreme, pe când eu…

Bucătăria după ce m-am așezat la casa mea

Zilele acelea s-au dus însă demult. Acum sunt la casa mea. Am bucătăria mea peste care am drepturi depline. Eu decid ce gătesc, când și cât. Sigur, la început fără a mai avea supraveghere am mai dat-o puțin în bară căci am uitat să pun cel mai logic element: sarea, dar nu din greșeli învățăm?

Nu voi pretinde niciodată că sunt bucătăreasa supremă. Nu sunt. În schimb, sunt bucătăreasa îndrăgostită de gătit. Până la urmă asta contează, nu? Pasiunea pe care o pui în preparat, dorința de a învăța.

Vă poftesc în bucătăria mea!

Așa cum vă amenințam pe Facebook acum ceva timp, deschid o rubrică gastronomică pe blog. Nu veți găsi neapărat rețete, nu sunt vreo Jamila. O să vă povestesc, în schimb, ce am mai gătit – căci știu cât de greu e uneori să te hotărăști ce urmează să gătești. O să vă arăt care sunt inspirațiile mele culinare. O să împărtășesc cu voi sfaturile pe care și eu le descopăr. O să vă spun povești culinare. Practic, în weekend, la fiecare două săptămâni, o să vă invit în bucătăria mea să bem împreună o cafea și să discutăm despre mâncare! Și, pentru că acum v-am dezvăluit ce-i cu articolul ăsta luuuung despre mâncare, se cade să vă urez „Bun venit în Universul meu aromat!”

Acum gata, închei aici discuția gastronomică! Până data viitoare aștept să aflu cum ați învățat voi să gătiți!

<3 D.