De pe la zece ani am început să mă simt tot mai diferită. În timp ce alții încă mai alergau prin fața blocului, eu stăteam pe balcon și citeam Colț alb. Apoi și cluburile le-am dat, tot pe cărți. Așa am devenit „aia tocilară”, deși cititul nu avea nimic de-a face cu atributul acesta, dar ei nu știau. Societatea noastră e atât de obsedată de etichete încât nu îi sunt de ajuns nici cele de pe hainele cele mai „de firmă”. Prin urmare, oamenii au început să eticheteze oameni. Oricine e diferit primește cel puțin una. Într-o lume a vitezei, a superficialului și a filtrelor, eu sunt omul care încă mai crede în puterea răbdării, care caută frumusețea de dincolo de ambalaj. Pentru mulți, sunt o „idealistă proastă”. Nu contează… prefer să fiu așa! Tocmai din acest motiv mi-am propus să vă împărtășesc astăzi un TED despre frumusețea de a fi diferit.
Ce ne spune scriitoarea Lidia Yuknavitch e că nu trebuie să ne conformăm. Societatea are tendința de a pune tot ce nu se încadrează în normele ei pe un soi de pat al lui Procust. Apoi, de la manivele, se ocupă ea de restul. Însă a fi diferit are mai mult farmec decât a fi o copie xerox a unui standard.
Uneori e mult mai ușor să ieși în evidență atunci când ești diferit. Ești mai ușor de observat, de remarcat. Oamenii diferiți sunt mai interesanți, au mai multe povești de spus, lucruri de arătat… Asta pentru că viețile lor ies cumva din banalul cotidianului celorlalți. Așa că, n-ar trebui să ne mai ascundem diferențele! Scrii? Nu-ți mai ține cuvintele în sertar și nici privirea în caiet sau, mă rog, pe ce mai scrii tu! Ai un stil vestimentar aparte? Poartă-ți hainele cu atitudine! Ascultă muzica preferată, indiferent de gen! Fă ce-ți place, spune ce gândești și lasă lumea să zică ce vrea!
Și cu asta mă opresc din scris! E timpul pentru discuții acum! Aștept aici părerile voastre despre frumusețea de a fi diferit, dar în același timp aș vrea să știu cine se simte astfel și de ce! 🙂
18 Comments
Imi place mult cum e imbracata scriitoarea. Asa e, la un moment dat in viata, mai ales in copilarie, vrem sa nu fim diferiti, fiindca e nasol sa fii diferit cand esti copil. In alte momente, poate chair exacerbam ce ne face diferiti, ca sa socam si sa ne distram. Apoi, ne dam seama ca nu e nevoie sa facem nici una, nici alta. 🙂
Și mie îmi place tare mult cum e îmbrăcată 🙂 Ce pot spune, e mult mai distractiv să fii diferit, doar că realizăm mai greu asta 🙂
Am fost, sunt şi voi fi puțin „altfel”! Întotdeauna am fost pe lângă „rând” şi tot pe lângă voi fi. Pur şi simplu nu pot sta în rând. În copilărie mergem cu plasa cu cărți la făcut de fân. Învățam pe câmp umblând cu vacile. Ceilalți se jucau. Nu am fost în cluburi şi tot m-am măritat! Bunica zicea că „nici dracu’ nu te ia de nevastă că tătă ziua citeşti”! De îmbrăcat ce să mai spun! Cred că îți dai seama că mereu m-am îmbrăcat un pic mai altfel! A purta ciorapi colorați, a mă imbrăca asortat şi colorat, era literă de lege! Accesorii!? Doar făcute de mine, uneori din hârtia de la reclame. A, asta trebuie să ti-o spun! Receptie! Lume bună, elegantă. Rochii. Aur la vedere! Madam Aura, rochie elegantă şi la gât mărgele din hârtia colorată de la reclame! Problema a început când au fost remarcate! 🤣Sigur că m-am ales cu multe…comenzi! Ei, aş putea să-ți spun multe întâmplări de tot hazul, dar pentru azi…aju ge!
Sfârşit de săptămână pe placul tău!
Mie chiar mi-ar plăcea să aflu din poveștile tale, ești o persoană diferită într-un sens deosebit! 🙂
Uite, una scurtă! 15 septembrie. Curtea plină de copii, părinți, cadre didactice. Directoarea citeşte diriginții şi elevii ce le revin! Un strigăt urmat de hohote de plâns face asistența să amuțească! Posesorul lacrimilor disperate era un băiețel care printre suspine i-a spus directoarei că nu vrea în clasa unde a fost repartizat! Motivul!? Doamna dirigintă nu avea…mărgele! Şi un degețel mic a fost îndreptat spre mine, posesoarea de mărgele! Într-un râs general, directoarea mi l-a plasat! Ei, dar mă urmărea cu atenție şi făcea tot felul de remarci la adresa modului cum mă îmbrăcam. Într-o zi: „azi ai aceleaşi mărgele ca ieri!”
Țin legătura şi acum cu el!
🤗
Ce fain 🙂 mărgelele tale l-au vrăjit 🙂
Foarte interesant subiectul!
Anul trecut am participat la o sfilata, unde am auzit o vorba, care mi-a rămas in minte, “Acum, sa fii diferit este la moda”.
Cu faza lui Colț Alb, mi-ai adus aminte de adolescenta mea, când iubeam sa ma bag in cărți și sa nu ies cu prietenii in club ( o vedeam ca pe o pierdere de timp).
E foarte bine, sa fim diferiți dar sa nu exageram. Pana și un ochi este diferit de celălalt.
Și eu de copil am fost diferită, eram atât de curioasa, de-mi băgăm nasul oriunde. Bunica mereu îmi spunea: “Îți bagi nasul peste tot, sa auzi, sa știi tot dar culmea, ții totul pentru tine…” Nu spune-am nimic din ce vedeam și nici din ce auzeam, dar îmi plăcea mie așa sa știu totul! 😅
Acum, mare fiind, am devenit mai selectiva, ma interesează doar ce e sănătos, atât vorbele cât și faptele!
Într-adevăr, persoanele diferite au un ceva atractiv. Mi-a plăcut tare mult cum ai încheiat comentariul, ai mare dreptate. Trebuie să fim selectivi cu ce auzim și, mai ales, ce păstrăm 🙂
Frumuseţea asta e descoperită abia mai târziu, ca adult. În copilărie însă, poate fi o problemă. Că deh, ieşirea din turmă e condamnată şi uneori sancţionată. Când eram copil, deşi îmi plăcea să mă joc cu alţi copii, nu eram retrasă, preferam totuşi să-mi fac singură jocul. Le eram profersoară păpuşilor, apoi la ţineam spectacole, mă simţeam tare bine eu cu mine. Asta nu era prea de înţeles de vecine, de exemplu, care se mirau în faţa mea: Doamne, cine a mai văzut copil să vrea să se joace singur?
Oh, da… E tare greu când ești mic. Atunci ești chiar privit drept ciudat, adulții sunt fie excentrici, fie interesanți. Dar la copii…
Total de acord. Fiecare din noi este unic… și asta este ceea ce face viața mai palpitantă și mai frumoasă. Dacă am fi la fel, ar fi banal.
Exact. 🙂
Diferit e noul cool. De acord, societatea incearca doar sa ne cenzureze/limiteze sa ne comportam dupa sablon.
Exact, iar șablonul e atât de… lipsit de substanță 🙁
Cu totii suntem diferiti si tocmai asta e farmecul. Cum ar fi sa fim cu totii niste copii xerox, sa avem comportamente si pareri identice, sa aratam la fel? Eu m-as plictisi crunt.
Exact, viața ar fi tare monotonă!
Salutări! Eu aș aduce o critică acestei idei pentru că la mine faptul că am fost diferit a avut efecte DEVASTATOARE,a fost o calamitate sufletească pur și simplu care până în zilele de astăzi afectează stima,încrederea de sine aia pe care o aveam(care era oricum mică dintotdeauna). Am 20 de ani(fac 21 în 6 martie),e vorba de faptul că se râdea la școală de mine,mi se puneau piedici(fizice),se făcea mișto de mine pentru că învățam bine,pentru că aveam o relație bună cu profesorii.Părinții mei m-au educat să am o anumită conduită,dar au omis să mi spună că n societate totuși nu e ok să arăți chiar așa că ești diferit,fapt care m-a făcut să am o anumită repulsie în ceea ce privește comportamentele celor din jur și să doresc să fiu diferit. A fost o GRAVĂ eroare. Eu și acum mă zbat în problema asta,e una dintre MAJORELE probleme pe care le am și care mă fac să mă simt ca ultimul ratat de multe ori. Din cauza acestui aspect,n am avut niciodată o iubită,n am fost la foarte multe petreceri,cabane,etc cum au făcut alții și multe alte lucruri de oameni normali și citavi.
Ai abia 21 de ani neîmpliniți, lucrurile se mai schimbă pe parcurs, să știi. Încearcă să fii mai optimist și mai deschis și o să vezi că lumea nu e chiar atât de gri.