
Nu am fost niciodată slabă. Bine, nu am fost nici grasă în adevăratul sens al cuvântului, dar nu am fost slabă în orice caz. Sindromul ovarelor polichistice, evident, contribuie și el la chestia asta. Ce să mai zic de pasiunea mea pentru dulciuri? Bine, nici nu mă pot plânge, am purtat mereu mărimea M. Însă în prima jumătate a lui 2019 din pricina mâncatului emoțional cauzat de stres am început să mă îndrept vertiginos spre L. Hainele efectiv crăpau de pe mine, intrasem la categoria „obez” cu IMC-ul. Astăzi o să vă povestesc ce măsuri am luat, cum am slăbit și, mai ales, cât am reușit să dau jos. O să vă povestesc și care sunt obiceiurile pe care le respect cu sfințenie, mai nou, dar o să vă scriu și câteva lucruri pe care nu vi le va spune nimeni atunci când porniți pe drumul acesta.
Povestea mea
Așa cum vă scriam mai sus, nu am fost niciodată vreun fotomodel. Am fost normo-ponderală (cu un pic de burtică totuși), dar eram mulțumită și fericită cu asta. Asta până când viața mea s-a schimbat și din zâna zen care împrăștia sclipici peste tot am devenit o banală corporatistă stresată. Cum am ales eu să combat stresul? Ronțăind sticksuri, mâncând mai multă ciocolată decât de obicei, făcând abuz de Tic-Tac (știu, unul are doar 2 calorii, dar eu consumam o cutiuță în 2 ore).
Primul semnal de alarmă a fost într-o zi când am deschis sertarul în care îmi țineam chestiile de ronțăit și am observat că era gol. În acea clipă, am început să tremur, m-a luat cu frisoane. Efectiv eram într-un soi de sevraj. Al doilea a fost când mi-am cumpărat o fustă de pe un site de unde îmi mai cumpăram eu haine și știam că mi se potrivesc mărimile. Nu am reușit să intru în ea. Apoi m-am urcat pe cântar pentru prima dată de când intrasem în vârtejul numit „mâncat emoțional”. Nu mi-a venit să cred…

Cum am slăbit?
În clipa în care mi-am văzut noua greutate am avut un șoc. Mi-am zis că trebuie făcut ceva. La început am încercat cu o dietă găsită pe net. Știți cât am ținut-o? Fix 3 zile. Nici dacă țineam post negru nu eram atât de înfometată. Apoi a venit Paștele, că tot am scris de post, am fost la bunica lui A. și cu ocazia asta am mai pus 2 kile – că nu aveam destule!
Ce-am făcut după asta? Ce credeți că ar face un șoarece de bibliotecă? Exact – mi-am cumpărat cărți. 2 mai precis, ambele semnate de Mihaela Bilic: Am mâncat, o fi păcat? și Sănătatea are gust. Ghid de slăbit. Dacă ar fi să recomand una dintre ele, aceasta ar fi a doua – este mai detalitată, conține capitole specifice pentru doamne, pentru domni, pentru vacanțele la all-inclusive, pentru iubitorii de dulce etc. În prima mi s-a părut că se reiau unele informații. Însă, vă spun sincer, nu regret investiția, am învățat multe lucruri utile din ele și aplicându-le chiar am reușit să slăbesc.

Am ieșit din capcana mâncatului emoțional
Primul pas a fost să ies din capcana mâncatului emoțional. Nu a fost ușor, dar am reușit asta ținând un jurnal alimentar vreme de o lună. Așa am reușit să identific de ce mănânc uneori impulsiv, fără să îmi fie cu adevărat foame. Ce am scris în el? Când, unde și cum am mâncat. Ce și cât am mâncat? Mi-a fost foame sau a fost doar o poftă? De ce am mâncat.
Deoarece scrisul meu concurează lejer cu scrisul oricărui medic (daaaa, am scris totul „de mână”), mi-am zis că veți înțelege mai ușor dacă vă arăt paginile din carte despre cum trebuie realizat jurnalul alimentar 🙂 Coloanele 1, 2 și 4 sunt ușor de completat. Pentru coloana a 3-a v-am pozat și informațiile suplimentare.
La început a fost mai greu, pentru că de fiecare dată când mănânci ceva, chiar și o bomboană de ciocolată pe care o primești de la un coleg care își sărbătorește ziua, trebuie să notat în tabel. Dar, cu timpul, m-am obișnuit cu asta. Cum spuneam, astfel am descoperit niște pattern-uri, iar apoi de fiecare dată când mă încerca o anumită senzație trecută în tabel, în loc să mănânc, beam apă (chestia asta am stabilit-o eu, de la sine putere). Eu oricum beam multă apă și înainte, cam 1,5-2L pe zi, așa că nu a fost greu. Mai greu e, probabil, la cei care nu au acest automatism.
Cumpătarea e răspunsul. Farfuria ideală
Un alt lucru pe care l-am învățat din cărțile Mihaelei Bilic a fost că e OK să mănânci. Suntem ființe sociale, așa că uneori se mai întâmplă să participăm la evenimente (și cu toții știm, de exemplu, cum sunt nunțile românești) și ce să mai zic de sărbători. Nu putem sta să-i privim pe ceilalți cum se înfruptă în timp ce noi servim doar o frunză de salată. Chestia asta face rău. Secretul e în cumpătare: fie lași în farfurie 30% din ce ai mâncat, fie (dacă ai posibilitatea) îți pui cu 30% mai puțin în farfurie. Bine, idealul de slăbit ar fi să ai în farfurie 50% proteine (carne, lactate, ouă) și 50% legume (dar când nu se poate asta, prima regulă e cu adevărat salvatoare). Cel puțin la mine aceste lucruri au mers de minune.
Alte câteva lucruri de care am ținut cont:
- Pentru a slăbi, trebuie să ai un interval de cel puțin 4 ore între mese (așa îți înveți corpul să folosească și din resursele proprii);
- Fructele conțin zaharuri, deci nu ar trebui să facem exces de ele și, mai ales, să nu le mâncăm seara;
- Nu toate grăsimile sunt la fel: o lingură de ulei e 100% grăsime, una de unt are mai puțin 65-85% pentru untul de calitate;
- O porție de prăjitură e OK, dar nu mereu, odată la 2 săptămâni;
- Un pătrățel de ciocolată neagră (minim 75% cacao), în schimb, fac minuni;
- Orice suc (acidulat sau neacidulat) e periculos;
- Alege mereu răul mai mic atunci când chiar simți că ai poftă de ceva: dintre o pungă de chipsuri la 1 leu are mai puține calorii decât o doză de cola;
- Cafeaua cu lapte îți dă senzația de sațietate pentru câteva ore;
- Nu consuma carbohidrați seara.

Sportul
Evident, a trebuit să mă apuc și de sport. Niciodată nu am fost vreun mare talent și am detestat orele de educație fizică (eu eram copilul ăla tocilar care prefera să facă matematică în loc de sport). Însă de data aceasta a fost musai să fac ceva. Așa am ajuns la zumba – un soi de aerobic pe muzică latino pe care mulți îl confundă (nu știu de ce) cu kangoo jumps, dar e ceva mai light. Sigur, am probleme cu coordonarea și nu sunt cea mai mare dansatoare. Dar zumba e un mod distractiv de a arde calorii.
Cât am slăbit?
Am început de la 75,5 de kilograme și-am ajuns la 67-68 de kilograme (momentan am 67,8). Asta înseamnă 7,7 kg. Sigur, raportat la dietele minune de pe net e puțin. Însă cu cât dai mai repede jos niște kilograme, la fel de repede se și întorc. Ba chiar se multiplică!
Scopul meu pentru anul acesta este să revin la 65 de kilograme, greutatea pe care o aveam înainte ca toată nebunia asta să înceapă. Nu mai e mult, deci.
Disclamer
Eu sunt mulțumită de cât și cum am slăbit. Sunt 100% convinsă că voi reuși să-mi ating ținta și, datorită echilibrului alimentar căpătat, îmi voi menține greutatea. Însă nu sunt vreun expert în nutriție și nici în sport (mai ales în sport), ce am scris aici sunt chestii care au funcționat la mine. Ele sunt cumva generale, deci au un mic efect la oricine, dar cei cu probleme ceva mai serioase ar trebui să se adreseze unui profesionist. Cel mai important lucru într-o cură de slăbire, oricare ar fi ea, este să îți menții o atitudine pozitivă și să nu te descurajezi dacă ai fluctuații de greutate – și eu am avut după cum se vede din captura de ecran de mai jos.

Ce m-a ajutat tare mult în acest demers a fost dorința de a slăbi și, așa cum am mai spus pozitivismul.
Orice început e mai greu. Apoi devine un obicei 🙂 Important e să ai voință!
13 Comments
In grafic ai pus manual greutatea sau ai un cântar Smart?
Manual, contează?
Nu, dar am făcut o pasiune pentru chestii smart (prize, becuri cu telecomandă, termometre, etc), dar la cântarul meu mecanic nu voi renunța. Ca să măsori la virgulă, probabil ai unul digital.
Da, e digital 🙂
Felicitari!
Mulțumesc 😁
Mulțumesc 🙂
Ok, frumos! Recunosc, poate fi o strategie bună.
Now, am slăbit peste 20 de kg în cca un an și ceva. Am început cu pui fript și o salată de varză la prânz. Seara (ghici ce), fructe. Mi-am făcut analizele și ficățelul… Că cică voia și el niscaiva carbo să spargă proteinele alea în bucăți sau nușce…
Cică proteinele au nevoie de carbohidrați.
Dar prin 2018 băiatul a revenit la obiceiuri vechi și am dat-o seara pe covrigi și snacks-uri cât încăpea și kilogămuțele au revenit pe mine în cca două luni.. Acum reușesc să mențin un echilibru mâncând fructe seara și no carbo. Din când în când pâine neagră, dar rar…
Oricum, bun articol, poveste ta, e… tu leită!
Și normal. Voința, este ingredientul principal, în caz contrar, kilogramele rămân.
Felicitări pentru articol, Diana și mulțam de info, bre!
Da, dar fructele seara îți aduc multe zaharuri, mai bine e ziua că apuci să consumi energia. Și, da, e nevoie și de carbohidrați. Nu foarte mult, dar să fie acolo. Porția corectă de pâine e cât o palmă. Mulțumesc, Alex 🙂
Bravo! Din ce văd pe la cunoștințe, dietele nu-s lucru ușor. Voința e cea mai importantă, apoi dieta în sine, mie mi se pare un lucru tare greu, dar măreț. Felicitări și sa ajungi la 65 kg!
Daaa, îți trebuie multă voință mai ales că nu mereu se văd imediat rezultatele…