TED-ul de vinerea aceasta are la bază o întrebare simplă: școlile ucid creativitatea? Dar înainte de a începe discuția, să vă spun două povestioare din era mini-eu.
Am fost copilul cântecelelor inventate. Aveam sute de cântecele proprii în repertoriu. Astfel că la prima oră de muzică din viața mea, când învățătoarea ne-a rugat să cântăm un cântec, am decis să nu cânt la fel ca toți colegii mei În pădurea cu alune sau Steaua sus răsare. Am cântat ce mi-a venit pe loc, despre cum am încheiat grădinița. Ce-a zis învățătoarea? Păi cred că ar fi preferat să cânt În pădurea cu alune, căci mi-a spus (prea puțin încântată) că nu mai auzise acel cântec…
A doua întâmplare este tot din clasa întâi. Realizasem că eu și învățătoarea nu eram pe aceeași lungime de undă. Așa că în clipa în care ne-a întrebat ce vrem să fim când vom fi mari, am dat un alt răspuns față de ceea ce visasem eu toată copilăria mea (adică să fiu domnișoară și să port tocuri). I-am zis că vreau să fiu artist. Ghiciți care a fost răspunsul ei? Evident, că asta nu e ceva pe care să pot conta în viitor, că-mi trebuie o meserie de bază.
Evident, la aceste două povestioare, s-ar putea adăuga și comentariile literare. Din fericire, în gimnaziu și în liceu am avut profesori mai deschiși la minte decât învățătoarea din clasa întâi (Doamne, ce bine că a fost doar un an) care-mi reteza avântul creativ. Mi-am făcut singură comentariile. Învățasem foarte bine teoria și combinam ceea ce ni se preda la clasă, cu ce mai citeam prin cărți și idei proprii. Am fost norocoasă, dar am auzit povești care m-au îngrozit. În fine, nu ăsta e scopul discuției de azi…
Deci… școlile ucid creativitatea?
Ceea ce m-a făcut să rememorez aceste lucruri este un discurs TED din 2006 susținut de Sir Ken Robinson în care el discută fix acest subiect.
Pe lângă povestioarele amuzante despre fiul său, alți copii și Shakespeare (chiar așa, cum o fi fost ca elev?), Robinson reliefează câteva lucruri importante în discursul său. Unul dintre ele e că sistemul școlar s-a dezvoltat pe fondul industrializării. Astfel că întotdeauna accentul a fost pus pe materiile practice, cele care sunt folositoare în momentul în care te angajezi. Celelalte materii au devenit stigmatizate – și așa revin la răspunsul învățătoarei mele…
Oricum ar fi nu mai putem continua așa. E o inflație de diplome, după cum spune Sir Ken Robinson mai spre final. Trebuie să revizuim modul în care sunt privite inteligența, creativitatea și, aș spune eu, spontaneitatea.
Voi ce credeți: școlile ucid creativitatea?
39 Comments
Categoric. Și fii-mea a pățit ca tine, cu cîntecelul. A luat 7 în teză la română, că a spus că fiul Vitoriei Lipan era criminal. Iar dna, cînd a întrebat-o de ce, i-a răspuns că „nu-i o opinie prea populară”…! Atît. Să-i fi lăsat 7, ok, dar măcar să fi discutat pe tema asta, erau liceeni.
Și multe, e doar exemplul cel mai elocvent 🙂
Și ce discuție ar fi ieșit… da deh, trebuie să urmezi programa școlară de parcă ai avea ochelari de cal…
Exact… 🙁
Creativitatea, increderea si stima de sine. Cel putin pentru mine asa a fost. Am fost certata in clasa a 3a pentru ca ma jucam in pauza 😶 asta printre multe altele. Nu intereseaza pe nimeni cine esti, ce ai de spus sau la ce esti bun.
Observ ca dupa 20 de ani sistemul este neschimbat, poate doar ca nu se mai aplica corectii fizice – desi n-as baga mana in foc nici pentru asta.
Fi-mea are 3 ani si li se cere sa faca fise si sa stea pe scaunel in loc sa fie lasati mai mult sa se joace, sa interactioneze intre ei si sa petreaca timp afara 😞 banuiesc ca de aici incolo nu va fi mai bine.
N-are cum, cu aceiași oameni și, mai ales, cu aceeași programă națională. Nu vreau să mă „laud” cu nimic, dar am ocarte pregătită cu toate „nimicurile” astea, din toți anii actuali de școală – un gen de „amintiri de mamă” 🙂 Numai că aștept să-mi termine ambii toate școlile, că m-am plictisit să-i mut de câte ori zic ceva pe fb, de aceea nu mai comentez ca pe vremuri… 😀
Oh, abia aștept cartea ❤️ în rest, ai dreptate… unele lucruri sunt fix la fel.
Da, din păcate. Se merge pe robotizare, încă se învaţă pe de rost, încă se punctează în funcţie de asta. Şi noi eram puşi să învăţăm cap-coadă comentarii şi ascultaţi şi practic recitam ca pe poezie şi nu înţelegeam nimic. Dar speram că între timp s-au mai schimbat nişte lucruri esenţiale…
O da… uram să învăț poezii pe de rost. Deși eram copilul cu notele cele mai mari din clasă, uram să învăț poezii, mi se părea… aiurea. Poezia o citești pentru plăcere…
Da! Chiar ucid creativitatea. Am astfel de poveşti personale, fără număr. Ucid spiritul şi tot ce-i mai frumos în el. Eu am fost considerată o răzvrătită, respectiv un copil rău, doar pentru că nu am vrut să fiu un robot. Pur şi simplu nu voiam şi nu înțelegeam de ce să învăț părerea altora despre o lucrare literară. Hai, matematica am înțeles de ce este bună (deşi nu folosesc încă teorema lui Pitagora), ajută intelectul şi îi văd rostul până la un anumit punct, însă impunerile şi tăierea aripilor prin stoparea propriilor viziuni ucid tot ce este mai frumos într-o ființă umană. Iar apoi încă mai există întrebarea „de ce sunt oamenii atât de frustrați”? Uite de aia… frustrarile vin de-atunci de când o robotizată de învățătoare nu a apreciat că un copil de 7 ani are capacitatea de a compune cântecele.
Exact, trebuie să urmăm fix căile descrise de programă… sau de teoreticienii matematicii, nu cumva să venim cu un nou mod de a rezolva o problemă, de altele nici nu mai zic :)) bine că am avut acea învățătoarea doar un an, altfel nu știu ce se alegea de mine.
Am si eu destule amintiri. Din pacate, scolile fac asta. Imi amintesc de profesorul de istorie care astepta sa ii recit/scriu cuvant cu cuvant lectia, nu aveam voie sa schimb nimic (sigur, n-as fi schimbat ani). Pur si simplu invatam mecanic si daca ma intrebi acum, nu-mi amintesc nimic din tot ce am invatat. Au fost si inca sunt multi profesori care procedeaza asa…
Foarte mulți. Cel mai tare lucru nu mi s-a întâmplat mie, ci unei colege din liceu căreia profesorul de filosofie (subliniez filosofie) i-a dat 5 pentru că el nu e de acord cu punctul ei de vedere și că el nu crede în destin…
Dacă nu o ucid, cu siguranță o inhibă.
Da…
Am fost un copil tare incapatanat in viata mea, nu am prea tinut cont de dorintele altora cand venea vorba de creativitate. Daca imi placea mie era de ajuns, chiar daca altii nu erau de acord cu mine. E drept ca eram si mai aeriana in perioada copilariei si adolescentei; nefiind prea bagata in seama, eram lasata sa fac ce doream atata timp cat nu deranjam si nu stricam lucruri.
Scoala ucide creativitatea daca o lasi sa iti influenteze viata. Daca tu esti invatat de mic sa cauti raspunsurile la altii atunci vei fi sigur un om cu creativitate minima la varsta adulta. Nu ca as tine cu scoala (chiar daca sunt profesor si, cica, se presupune ca ar trebui sa fiu de acord cu ideile pedagogice), insa eu stiu ca daca ai norocul sa gasesti chiar si o scanteie in tot tumultul de idei care vin peste tine si care sa iti dea aripi in scoala e bine sa o fructifici. Oricat de creativ esti in copilarie tot se va gasi un adult, profesor sau ne-profesor, care sa iti taie aripi. Parintii taie mai mult aripile decat scoala.
Depinde și de persoanele cu care te întâlnești, dar da… mereu apare cineva care să îți taie aripile de te miri unde.
Din păcate, nu ucid doar creativitatea. Sistemul de educație românesc se axează doar pe un ghiozdan de 10 kile, teme multe, nedozate în funcție de vârstă și complexitate și multa presiune asupra copiilor.
Ai maaaare dreptate! Și mai fac și multă vâlvă pe marginea acestor subiecte, dar nu fac nimic concret…
Și nu prea văd să facă ceva concret în viitorul apropiat. Trebuie să fim noi, ca părinți, foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere, astfel încât să ne creștem si educam copiii armonios și sănătos.
Un subiect foarte bun, sper să ajungă cât mai departe, unde trebuie și să schimbe ceva. Felicitări! 😍
Exact, doar noi putem schimba ceva în copii, pe alții parcă nu îi interesează…
Da..din pacate da. Si te fac, sa ti fie rusine, de unele lucruri pe care le spui, pe care le inventezi, de unele preferinte care nu se încadrează in standarde. Mereu m-am lovit de dezaprobare asa ca am preferat sa tin pentru mine multe lucruri. Mi a luat mult timp sa mi dau seama ca nu trebuie sa mi fie rusine cu mine, cu parerile si gândurile mele.
Exact, în loc să ne încurajeze să gândim „în afara cutiei”…
Clar! Vă spune un fost dascăl! Acest lucru se întâmplă pentru că nu poți promova creativitatea dacă tu, ca dascăl, nu eşti creativ! Şi mă opresc pentru că ar fi prea mult şi multe de spus. Ca elevă de liceu, a fost greu să mă stăpânească cineva. Şi tot de la „prea multă creativitate” mi s-a tras şi încheierea carierei de dascăl la care am renunțat de bună voie…
Da, e tare păcat că sistemul e condus de oameni necreativi!
DA, o spun în gura mare și cu multa convingere! Pe mine, una, sistemul nostru de învățământ m-a cam pus la pământ. Deși am fost premianta și olimpica și am făcut parte dintr-o clasa care era cea mai buna din județ, plina ochi de copii dotați, „crema cremelor” și „spuma spumelor” eram numiți, am urat scoala din tot sufletul meu. De cele mai multe ori ma duceam cu silă, ba de câteva ori, cand simțeam ca nu mai pot, m-am și dat rănită, doar ca să stau acasă. Câte as avea de povestiiiit, ohoooo!
Te cred! Știu perfect sentimentul…
Cu siguranță ucid creativitatea, iar dacă nu ai lângă tine părinți care să te ajute, să te susțină în drumul tău, este posibil să o pierzi de tot.
În România se merge foarte mult pe sistemul popular, ca să zic așa, în care trebuie să înveți ceea ce e la școală ca să treci clasa și după cs termini școală „să faci ce vrei, dar măcar să ai job”. Am întâlnit multe persoane care au renunțat la vise mari și frumoase, dar am întâlnit și persoane susținute de părinți și de unii profesori care acun sunt cântăreți, pictori sau actori.
Exact…
Categoric, da! Si nu numai creativitatea! Dupa parerea mea (si ma raportez doar la invatamantul din Romania), programa este astfel conceputa incat sa creeze niste oite usor de manipulat. Copiilor nu li se permite sa fie creativi, sa fie spontani, sa gandeasca pentru ei. Sunt obligati sa urmeze niste tipare, sa se bazeze doar pe judecata celor mari, sa nu indrazneasca sa vina cu o teorie proprie sau cu un mod de lucru personal. Am avut experiente de genul asta cu fetita mea. Chiar riscand sa ma intind cu comentariul, le voi povesti aici, deoarece le consider potrivite contextului.
In semestrul trecut, la ora de Arte (!), copiii clasei (a doua) unde este fiica mea au avut de pictat o pisica pe o creanga. In timp ce toti elevii au urmat exemplul invatatoarei si au pictat dupa model, fiica mea, de altfel pasionata de desen, a pictat pisica asa cum a considerat ea, cum si-a imaginat-o ea. Invatatoarea nu doar ca nu a apreciat creativitatea, ci chiar a pus-o sa refaca pictura acasa. Nu vrei sa iti imaginezi dezamagirea, suferinta din sufletul fiicei mele. Efectiv, toata ziua a fost trista si abatuta, pe motiv ca ea a pictat cum a simtit si i s-a spus ca nu e bine.
Un alt exemplu tine de stiintele exacte, ca tot vorbeai si de materiile practice. Matematica i-a placut Denisei dintotdeauna, poate ca „mostenire genetica” de la mama mea, care e profesoara de mate-fizica. La un moment-dat, tot semestrul trecut, Denisa a rezolvat exercitiile direct, fara calcul scris, pentru ca a zis ca stie si nu mai pierde vremea cu calcul scris, din moment ce a calculat in minte rezultatul. Cu toate ca era corect, invatatoarea ne-a atras atentia ca a omis sa scrie calculul scris. Si eu si mama mea am fost revoltate de faptul ca, in loc sa se aprecieze atunci cand un copil este capabil sa gandeasca si o face, neurmand un tipar, i se taie aripile, efectiv.
In concluzie, da, scolile ucid creativitatea, ucid spontaneitatea si gandirea proprie!
Oh, îmi pare rău pentru Denisa, și eu am pățit ceva similar la BAC, am văzut că un calcul avea ca rezultat 1 și nu am mai scris cum se ajungea la acel 1… și așa am pierdut 0,25…(Bine chestia era trecută și pe barem, dar când ești în sală nu ai baremul în față). Din păcate da, vor să ne scoată pe toți niște oițe, suntem mai ușor de manipulat dacă nu putem gândi singuri sau, mă rog, gândim diferit de cum vor ei să o facem… E trist și revoltător.
Chiar ca e! Cat despre Denisa, eu ma straduiesc sa o fac sa inteleaga faptul ca nu notele conteaza, nu parerea celor din jur, ci conteaza ca ea sa invete in primul rand pentru ea, pentru viitorul ei si, mai presus de orice, sa invete sa gandeasca singura, sa ia decizii ale caror consecinte sa si le asume, sa aiba curajul sa fie asa cum e, nu cum o vor altii. Chiar azi am avut o discutie cu ea, tot pe subiectul scolii. Era vorba de note si a zis ceva de genul ca daca ia S, o sa ma supar eu, tati, buni si doamna invatatoare. I-am spus ca noi nu ne suparam, pentru ca nu ne intereseaza notele. Odata ce am lamurit-o ca eu stiu cat stie ea si notele nu reflecta intotdeauna realitatea, ci doar realitatea din momentul ala cuprins de emotiile testului, a ramas la concluzia ca doamna se supara. Si, cu greu, am reusit sa o conving ca nu pentru doamna invata, ci pentru ea, ca nu nota aia va conta peste ani, ci ceea ce are in cap.
Uneori cred că trebuie regândit conceptul de notă…
Da. Cu siguranta sistemul educational din Romania ucide creativitatea fara resentimente. Se pune accentul pe memorarea informațiilor „servite” de profesori, nu se permit pareri personale. Acest lucru se poate observa cu ușurință în procentul mare de analfabetism functional din țara noastră.
Exact. Și ce mi se pare și mai trist e faptul că mulți nu realizează că nu e OK așa… chiar am primit un comentariu pe Facebook care m-a șocat…
Scolile sunt hotii si asasinii intelectului infantil. Dintotdeauna am detestat si voi detesta spalarea creierelor curate, pure, inocente si inteligente ale copilului facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu… din dragoste neconditionata…
O primavara cu bucurii si pace învesmântata ! Fii etern fericita si binecuvântata, draga Diana
Iosif, bine ai revenit! Ești bine? Să știi că m-am mai gândit la tine! O primăvară minunată!
Bine te-am regasit ! Îti multumesc din toata inima, draga mea ! Eu sunt pe zi ce trece într-o evolutie ascendenta de la bine spre mai bine, calatorind prin Spirit Sfânt spre Canaan, prin credinta, speranta, lupta perseverenta, în dragoste de Cuvântul AAAE si perspective de desavârsire a fiintei în toate aspectele si dimensiunile perceptiei rational-sentimentale cognitive… 🙂
Sa-ti fie vesnic Sufletul o primavara colorata, minunata, parfumata, binecuvântata, de cerescul Bunul Dumnezeu, Stapân, Domn, Prieten si iubit Tata, draga Diana !