Dragilor, așa cum v-am spus am lansat un grup de Facebook dedicat blogurilor mele (link-ul spre el îl găsiți la final). Acolo împărtășim diverse articole, bloguri, imagini amuzante, ne jucăm, dar și scriem împreună. Da, chiar scriem împreună articole 🙂 Cum funcționează asta? La fiecare două săptămâni propun un subiect de discuție,iar apoi colectez comentariile într-un articol ce va fi publicat aici în cadrul rubricii „Colțul Cititorului”. Prima noastră temă a fost: „familie vs. carieră – ce e mai important?”.
Rata de răspuns a fost mulțumitoare pentru un grup nou pe care am ezitat mult să-l fac. Nu vă mai țin mult în suspans căci cred că orice aș spune are fi în plus față de răspunsurile primite.
Deci, familie sau carieră?
Cea mai importantă este familia! Dacă ai armonie în familie și găsești echilibrul acasă, cariera merge de la sine!
Carolina
Familia întotdeauna și o spune omul care s-a epuizat muncind, care pierdea nopțile traducând și momente din cauza carierei. Nimic nu e mai important ca familia. Cariere mai construiești.
Oana
Familia. După câțiva ani de muncit până la epuizare aproape, am realizat că familia este pe primul loc. Important ar fi să găsim un echilibru între cele două
Oana L
Familia este refugiul meu la sfârșitul unei zile de muncă. Pentru mine, n-a fost niciodată invers.
Dorina
Familia. În curând voi începe balansul cu amândouă. Wish me luck!
Raluca A.
Contează enorm să le poți îmbina. Să nu fii la extreme. Am început să înțeleg nevoia mamelor de a avea un job (de oameni normali, nu mai mult de 8 ore pe zi) abia când am devenit mamă la rândul meu. Până atunci, doar criticam. Oricât de mult mi-aș iubi familia, copilul care, chiar dacă nu știe să spună, suferă când plec la muncă și îl las plângând de multe ori, oricâte lucruri aș face pentru ai mei, cariera îmi oferă mie, ca om, echilibrul de care am nevoie
Rox
Ideal ar fi să zicem familia. Totuși, dacă e să ne uităm obiectiv la deciziile pe care le luăm în fiecare zi… vom observa că multi ne chinuim să păstram un echilibru între cele două și, de cele mai multe ori ajungem să avem frustrări în ambele domenii. Cariera ne dă niște satisfacții pe care familia nu ni le poate oferi, mai ales dacă am avut ghinionul de a ne nimeri într-o familie cu care nu rezonăm deloc (indiferent că ne-am ales-o noi sau ne-a fost aleasă). La fel, când ne-am ales prost cariera… găsim alinarea în familie.
Realitatea este, însă, că ambele sunt foarte importante. Și mai mult decât atât, este important să IUBIM și să fim RECUNOSCĂTORI atât pentru deciziile pe care le-am luat privitoare la carieră, cât și la familie. Așadar, eu voi spune ca AMBELE sunt importante. Chiar dacă poate ne alegem cariera de părinte! Putem face și acolo performanțe deosebite. Nu este despre SACRIFICIU (a sacrifica pe una în detrimentul celeilalte) ci este despre PASIUNE (a alege familia din iubire sinceră și la fel cariera din iubire sinceră).
Grațiela
Clar aleg familia. Am testat pe pielea mea ambele variante, când au fost fiecare, pe rând, prioritare. Pe mine mă împlinește mai mult varianta de a-mi oferi timpul în cea mai mare parte familiei, în special fetiței mele. Acum când mă gândesc la anii în care prioritar a fost micul meu business îi numesc „ani de sacrificiu” (deși mi-a plăcut ceea ce făceam).
Diana P
Ideal este să menții echilibrul. Nu duci la serviciu problemele de acasă, iar de problemele de la serviciu te ștergi pe preșul de la intrare. Ambele sunt importante. Cariera îți oferă suport material, iar familia suport moral. Dacă le-aș pune pe două talere imaginare, balanța n-ar trebui nici să tremure.
Almona
Familia, evident. Numai că, o vreme am muncit forte mult pentru carieră, nu în detrimentul familiei (așa credeam) ci a timpului petrecut cu aceasta și a sănătății mele. Când inima a făcut (doar puțin) poc, am fost nevoită să o las moale, am fost la un pas de depresie și abia apoi am înțeles care sunt prioritățile. Acum, după experiențele prin care am trecut, sunt convinsă că nimic nu este mai important decât sănătatea și familia. Din păcate realizăm cam prea târziu.
Mira
Cred că nu trebuie să alegem între familie și cariera, ci să găsim o cale să le avem pe amândouă. Familia este foarte importantă pentru ca acolo ne formăm, acolo primim dragoste și sprijin ori de cate ori avem nevoie, iar cariera ne completează, ca om. Cum ar fi să avem familie și să nu avem carieră, deci să nu putem oferi familiei ceea ce are nevoie și merită? Sau cum ar fi să avem tot ce ne trebuie, dar să nu avem o familie cu care să împărțim totul?
Eliza
Familia și iubirea. Da, nu am greșit. Pentru mine idealul e să îți poți construi o carieră făcând ceea ce iubești, să faci ceva care să fie doar al tău, chiar dacă nu e o slujbă ad literam, dar e „cariera” ta. Și să pui mereu pe primul loc familia, dacă ai fi nevoit vreodată să alegi.
Mona
Familia, iar apoi un echilibru între cele două. În primii ani de viață ai unui copil este foarte dificil să menții un echilibru, iar cariera ar trebui să primească o pauză. Depinde de fiecare persoană în parte ce își dorește mai mult, iar apoi fiecare cu regretele sale. :))))
Dana
Ambele sunt foarte importante! Și una și cealaltă necesită timp și energie să le pui baza, să crească, să înflorească. Cred că au nevoie una de cealaltă pentru a exista echilibru dar și pentru a se potența.
Mari
Din punctul meu de vedere, acest echilibru spre care tindem este un deziderat nerealist / idealist. Nu există! Întotdeauna balanța va fi înclinată într-una dintre părți și este normal tocmai pentru că avem priorități diferite. Când ne dorim să evoluăm profesional ne dedicam mai mult timp serviciului sau dezvoltării abilităților necesare, în mod evident, restrângându-l pe cel dedicat familiei. Iar când ne dorim să acordam (mai multă) atenție familiei, avem grija ca job-ul sa fie doar un job, la care te duci și ești profesionist atât cât îți permite programul și condițiile de muncă, lăsând deoparte grijile profesionale după orele de muncă sau încercând să te detașezi de ele odată ce programul s-a încheiat.
Eu aș folosi un alt termen în loc de „echilibru” (pe care îl percep ca pe ceva ce presupune îndeplinirea simultană a unor condiții), și anume „alternare”. Acorzi atenție în funcție de nevoile prezente astfel încât să fii cât mai împăcat cu deciziile luate. Să trăiești în prezent sau „să fii prezent” când faci ceva este cu adevărat important și cred eu, cu multe beneficii pentru toți din jur.
Elenis
Familia, evident! Deşi, mie mi-e puțin cam greu să spun asta! O parte din familia mea, atâta cât mai există, este în România! Dar, da, acolo trebuie sau ar trebui să-ți găseşti echilibrul!
Aurelia
Cumva, evident, ideal ar fi echilibrul, dar echilibrul nu poate începe decât din propria persoană. Dacă îți faci o carieră din pură pasiune și renunți la ea, vei fi nefericit și îi vei acuza pe membrii familiei că „a trebuit să te sacrifici”, ceea ce nu poate fi deloc bine pentru nimeni. Dacă, dimpotrivă, mergi pe un anumit drum al carierei doar fiindcă familia (și mai ales părinții) te-au împins într-acolo, deși nu simți nicio plăcere în asta, iarăși va fi generator de anxietate.
La fel și în cazul în care neglijezi familia pentru carieră, numai pentru bani și faima, chiar dacă vii cu pretextul că o faci pentru ei, de fapt. Omul trebuie să fie cât mai sincer cu el însuși, să încerce să caute întâi o soluție pentru el și ce își dorește, apoi să încerce să armonizeze asta cu familia. Nimeni nu ar trebui să scoată ochii altora cu „sacrificiile” făcute, ci să își asume deciziile și să nu le pună în cârca altora.
Ana
Familia și Pasiunea.
Mirela
Cariera este ceva ce… după ce stai o vreme pe planetă asta, îți dai seama că e o noțiune fabricată și întreținută de egourile noastre.
În plus, este manipulată de „capetele luminate” ale societății.
Ce mi se pare interesant este faptul că… mergem la lucru (de obicei un job ales incoștient de părinții noștri) crezând că… trebuie să ne jertfim pentru familie. Pentru bunăstarea acesteia.
Cu alte cuvinte, din iubire pentru familie întreținem ideea de job bun și carieră.
Și, asta până la punctul de cotitură în care… pierdem familia din vedere și ne focusam doar pe carieră.
Că doar așa ne-a băgat în cap societatea.
Însă… dacă reușim să menținem un echilibru (cum spune Almona) între familie și pasiune (iubire, precum spune Mona) ajungem să trăim fericiți, până la adânci bătrâneți… bătrâneți ce uită să mai vină dacă îți trăiești din plin pasiunile.
Familia și Cariera împreună pe același drum, niciodată separate.Întotdeauna susținute prima cu iubire a două cu dăruire. Există o relație de interdependență între ele pe care o minte rațională nu o rupe și nu o distruge, ci o întreține.
Roxana
Familia. Viața personală. Cariera nu aduce decât satisfacții trecătoare
Daniela T.
Eu am ales familia. În timpul ce am reușit să îl strecor pe lângă, m-am axat pe formare profesională, nu pe atingerea unui anumit post și am învățat tot ce s-a putut și continui să o fac. Dar când am fost pusă să aleg între o activitate profesională și familie, fără să le îmbin, am ales familia. Copiii mei sunt mici, copilăria trece atât de repede și cea mai mare satisfacție a mea vine de la ei. Dar niciodată nu am renunțat complet la job și la cursuri, doar am dedicat mai puțin timp lor.
Gabriela
O perioadă, cariera. Apoi te îndrepți mai mult către familie, indiferent de forma care o are(soț, copii, părinți). Trebuie găsit un echilibru, nu mă văd nici casnică 100%, dar nici să îmi sacrific familia pentru carieră. E greu…
Dana L.
Familia, no doubt. Oricum, doar ca argument exterior și amuzant, o schimbi mult mai rar decât pe-o slujbă…!
Issabela
Strigați la familia dacă sunteți cu mine
Dușmanii mor ca ne descurcam mai bine.
(La Familia, nu La Cariera, da?)
Emil
Familia e pe primul loc, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la visurile profesionale. E greu să le combini în proporție de 100%, așa că trebuie să găsești un echilibru care să-ți permită să nu te simi anulat din punct de vedere profesional. Totuși, să fim realiști, sunt puține cazurile în care, punând familia pe primul loc, fac o carieră strălucită.
Cristina
Măh, eu aș zice că fără familie, cariera e de prisos. So, there it is…
Alex
Familia.
Elvira
Concluzii
Se pare că familia câștigă detașat. Dar oare asta nu e decât o situație ideală? De câte ori nu facem invers, punem pe primul loc activitățile profesionale, iar pe cele familiale le lăsăm pe hold? Și cum ajungem la echilibru? Oare nu e mai degrabă vorba despre alternare cum spunea și Elenis? Ce credeți?
P.S.
Intrați și voi în grup 🙂
18 Comments
Îmi venea să-i dau like comentariului lui Emil… Mi-a scăpat, dacă am timp o să-l caut pe grup, să-l „apreciez” :))
În rest, foarte frumoase articolul si ideea 🙂
Chiar a avut un comentariu tare original, iar chestia asta mi-a dat o idee 😀 veți vedea săptămâna viitoare la ce mă refer 😀
Ce articol frumos a ieșit!!! ❤️
Da, cu toții înclinăm către familie, dar abia după ce am căpiat de la atâta carieră. Un echilibru ar fi ideal, dar cam greu de atins. Cu toții muncim pentru a asigura familiei cele de toate zilele. Dar și pentru că ceea ce facem, e parte din noi, un mod de a ne dezvolta, evolua, împlini. Uneori as sta acasă, aș deveni casnică, dar pentru scurt timp. Nu pot fără ceea ce e parte din mine-cariera și fără ceea ce îmi asigura pâinea de pe masă și restul.
Da, să știi. Și eu am zile în care aș sta acasă. Dar… cred că aș fi incompletă fără tot ce înseamnă cariera mea pentru mine…
Omul e (din câte știu), singurul animal egoist. Uitându-mă în societate, nu remarc deloc „iubirea pentru familie”, ba din contră, observ INDIVIDUALISMUL dus la extrem sub flamura Libertății, libertate care bineînțeles că e interpretată după mintea și dorințele individului. Iar individul nu e deloc strălucit (în general), în gândire, ba din contră, e labil psihic, prost din cale afară și înfumurat de un miliard de dolari. Pe Străduța Dianei s-au adunat răspunsurile corecte deoarece străduța în cauză e populată de oameni care gândesc. Vrei să afli cum Gândește Boboru, uite-te la Acces Direct. Asigură-te însă că nu ai mâncat înainte.
Acum, „fără familie cariera e de prisos”. Vezi tu, Diana, din punctul meu de vedere există un scop al existenței umane și acela este perpetuarea speciei. Omul modern (ăla de mai sus), a gândit Carpe Diem, tată, fac ce vreau, când vreau, cum vreau și cu cine vreau, așa că, ce nevoie mai am de familie?
Conceptul acesta este prezent peste tot, destructurarea familiei e o idee împinsă în toate ramurile societății globale.
Din punctul meu de vedere nimeni nu poate trăi doar pentru sine și carierea nu poate ocupa un loc principal în dauna familiei.
Tu ai întrebat, „ideală?” îți răspund că e iluzorie. Idealurile omului „modern” sunt legate de sine și familia joacă doar un rol de minimis.
Omul are nevoie să mănânce și să-și rezolve problemele de supraviețuire, sigur și cariera poate juca un rol motivator și în mod cert poate juca un rol emoțional în dezvoltare individului, dar eu cred că pasiunea este extrem de prost înțeleasă. Pasiunea nu e un scop în sine măi fraților. E o unealtă motivatorie. Natura l-a echipat cu aceasta pe om cu un scop. De unde ideile astea năstrușnice?
Ah, omul modern…
Atenție, seduce. Omul modern poate fi convingător…
Omul nu poate trăi de unul singur și doar fericirea din ochii celorlalți îl poate face fericit. Nu se poate uita în oglindă și să fie fericit. Reflexia i-ar întoarce spatele. Așadar fără familiei cariera e degeaba pentru că… fericirea sau o viață trăită în van…
Scuze pentru multele cuvinte, dar mi-e lene să scriu un articol.
Subiectul e foarte important și merită dezbătut. Așa că dacă aș fi în locul tău, Diana, i-aș provoca pe toți cei care au răspuns la o leapșa pe același subiect.
Acum bag capul, la cutie că am vorbit cam mult.
Oh, și felicitări pentru idee și articol, Diana!
Chiar făceai un articol strașnic, Alex! Ai pus punctul pe i… și ce punct 😁😁
Vaaai. Am scris un ditamai comentariul și telefonul m-a sabotat.
Poate e modul lui de-am spune ca nimic bun nu se poate intampla după 2 noaptea.
Noroc ca am învățat de la Alex ca toate acestea sunt nimic mai mult decat niște opinii personale… Fiindcă, sincer, sunt de acord cu toate și cu niciunul în același timp.
Oricum totul este relativ, iar aceasta este singura mea certitudine existențială. 😅😁
Cred că genul acesta de articole va fi un bun exercițiu pentru noi. Vom vedea cum starea dintr-o zi ne modelează gândurile 😁
Eu cred ca mai degraba trebuie imbinate cat mai echilibrat cu putinta. Raspunsul meu ar fi, deci, ca depinde, de moment, de familie, de nevoi, de situatii….este foarte greu de zis. Cred insa ca nu e neaparat un razboi intre ideea de om de cariera vs. om de familie, care generaza atata presiune multor mame, spre exemplu. E complicat si relativ.
Imi place ideea ta, felicitari!
Nu e mereu la fel, da… Echilibrul e ideal, dar… îl atingem cu greu și uneori pentru scurt timp. Nu prea se pupă una cu alta…
Am citit și majoritatea celor care au răspuns sunt femei. Pentru ele e normal ca familia să fie prioritară, mai ales după ce apar copiii. La bărbați e puțin mai diferit. Și eu zic că familia este importantă, dar aș spune că ar trebui să fie totuși un echilibru. Nu m-aș putea dedica 100% familiei cum nici nu aș face-o pentru job.
Am renunțat la un job bine plătit în București în dauna unuia puțin mai slăbuț. Am plecat dintr-o corporație pentru o firmă mică în orașul natal. Am crezut că o să o fac pentru familie, dar de fapt s-a dovedit că jobul deși era mai aproape de casă, eliminam naveta, salariu acceptabil bla bla bla, de fapt îmi consuma mult mai mult timp decât cel din corporație și responsabilitatea și uneori stresul era aceeași poate chiar mai mare.
M-am întors inapoi în corporație unde nu se lucrează doar din țară. Și afară nu se lucrează în același loc. Mai trebuie să mai și pleci prin afară. Momentan sunt plecat prin Germania. Plecat pentru 5 săptămâni. Job-ul meu presupune să fii plecat 6 luni pe ani dacă compania o cere… Și m-am întors înapoi la presiunea familiei.
Detectez la începutul comentariului tău o mică notă de misoginism sau mi se pare mie? În fine, adevărul e că e greu să împaci capra cu varza. Echilibrul complet nu există în acest caz și au fost printre respondenți și persoane care au spus asta. Personal nu cred că răspunsul la această întrebare ține de gen, ci de mentalitatea fiecăruia. Eu, de exemplu, nu voi fi niciodată o mamă casnică. M-aș urca pe pereți să fiu doar atât. A fi femeie înseamnă mai mult decât a avea grijă de copii și de a fi soția soțului…
La început când am început să plec, familia era ok cu deplasările pentru că aduceam bani acasă, pe lângă salariu se mai strângea și din diurnă. Apoi după ce am obținut o independență cât de cât financiar persoana de lângă mine m-a cerut mai mult timp acasă și de aceea am luat decizia de a schimba job-ul. Numai că deși îmi plăcea ceea ce fac și în noua firmă, programul era puțin diferit și din nou au apărut frustrări… că dincolo era altfel… că acolo erai plecat dar barem făceai bani… aici petreci prea mult timp la muncă, că nu ești deloc acasă. Ești plecat toată ziua.
Ca să fiu la 17 acasă atunci când lucrez la București mă trezesc la 5.30. La firma din orașul natal mă duceam la 8 și eram înapoi acasă la 19.00.
Nu este deloc misoginism ci doar niște frustrări interioare refulate în online cauzate de… familie vs carieră!
E greu să le împaci pe amândouă. Mereu vor apărea discuții, indiferent dacă ești femeie sau bărbat… În cazul femeilor, de multe ori se întâmplă ca bărbații să nu suporte faptul că ele sunt mai realizate pe plan profesional sau câștigă mai mult și iarăși apar discuții… E greu de orice parte ai fi…
Din punctul meu de vedere, echilibrul este greu de găsit și aproape imposibil de păstrat într-un mediu corporatist rece, care de obicei are tendința de a te înghiți cu totul. Starea de oboseală, orele suplimentare, suprasolicitarea, își pun amprenta asupra armoniei și stării de bine din familie, mai ales dacă sunt și copii în discuție. Ei au nevoie permanentă de părinți, de povești, de joacă, de dăruire, de prezența liniștită a adultului în viața lor. Desigur, se pot face alegeri de moment pentru a inclina balanța într-o direcție sau alta, dar mereu vor fi derapaje. Cred că important este să ne punem frâne la momentul potrivit în viața profesională. Să lăsăm cumva să încapă și lucrurile normale, firești, iubirea și pasiunile, care ne definesc și fac din noi oameni armonioși.
Știu bine ce zici, Simona, o simt pe pielea mea 🙁
Și eu sunt de părere că familia e net superioară carierei, indiferent de vârsta pe care o avem. Doar prin faptul că am avut darul să avem pe cineva aproape care să ne crească câțiva zeci de ani, ar trebui să fim pe veci recunoscători. Mă bucur, Diana, că ajuți și cititorii blogului să aibă ocazia să contribuie cu un gând pe acest loc de joacă. Apropo. n-am reușit să intru pe grupul de fb, ai renunțat între timp la idee? Că văd că e mai vechi articolul.
Da, familia e pe primul loc, întotdeauna… Chiar dacă jobul uneori ne ocupă mult prea mult timp 😕 Te-am invitat în grup, l-am făcut mai… exclusivist 😅