Articolul acesta trebuia să apară săptămâna trecută, dar am preferat să nu rup șirul de guest posts. Așa că iată-l acum! 🙂 Inspirată de toate știrile despre familia regală a Marii Britanii, am dat ca temă de gândire pe grupul de Facebook următoarea întrebare: „a fi sau a nu fi prințesă?”. Totuși, stau și mă gândesc eu acum dacă nu ar fi trebuit să mai adaug un „sau” și anume: „sau a fi Meghan”. În fine, ce e făcut e făcut, să trecem la răspunsurile primite.
…aceasta e întrebarea și acestea sunt răspunsurile
Daaa! Aș prințesi toată ziua 😅 💖🧚
Alexandra Ciucanu
Depinde-n țara cui aș fi.
Issabela Cotelin
Depinde cine ar fi prințul. 🙈 Dar cred că mi-ar plăcea ideea. 🙂
Otilia Dima
Nu cred.. eu mereu am fost mai independentă, mai puțin prețioasă. Uneori mă întreb dacă n-am greșit dar, per total, îmi place rezultatul.
Raluca Anghel
Măcar o lună, daaa!! 🤭😀
O lună în care să fiu prințesă într-un frumos castel, între munți. O lună în care să pot lua o decizie care să aducă ceva bun lumii. O lună în care să fiu tratată ca o prințesă, un fel de concediu de lux, o pauză de la toate.Apoi, înapoi la realitate, trebuie să înfrunt viata ca muritor de rând.😊
Dana Lionte
Mi-ar plăcea să fiu prințesă, măcar un pic. Deși, nu știu cât aș rezista tuturor regulilor și limitărilor impuse.
Oana Lambrache
Da! Eu cred că într-o altă viață am fost prințesă. Mai ales că, în ultimul timp, nu îmi mai place să fac nimic 😂
Dorina Dănilă
Fuck no. (Sorry, not sorry for the swear word). Prințesei i se dictează ce sa facă. I’m the Queen. Albeit an evil one (somedays).
Gata, am terminat cu pesimismul, dar a nu fi prințesă în multe cazuri. Dacă ar înseamnă ceva în ideea de a influența pe cineva, mai mulți, în bine, atunci da.
Alexandra Ali
Dana, Anaphielle (to pe precise), a venit cu o poză editată de ea:
Întotdeauna îmi port cu grație coroana invizibilă.
Mari Flămânzeanu
Ana Sylvi dacă ar fi prințesă, ar arăta așa. (Am încercat să inserez GIF-ul, dar îl alinia aiurea).
No way!!! Nici când eram mică nu visam și nu doream asta.😁🤭 Când m-am măritat (pe la 21 ani) ex-soacră mea (yeap, între timp am divorțat) a încercat să mă convingă să port o rochie de prințesă, argumentând „Sigur te-ai visat prințesă în copilărie!”. Nu vă imaginați ce săgeți i-am aruncat din priviri!!! 😀Nu, nu mă visasem! Rochia mea de mireasă a fost inspirată din modelul protagonistei videoclipului November Rain – Guns&Roses. Femeia era să leșine când a văzut-o! Aaaaa…ce ziceam?! Ah, da! Nu nu nu. Prințesă nu!😀
Violeta Giol
Metaforic, dar sincer, vorbind, am iubit ideea de a fi prințesă. Am înțeles ce înseamnă când mă plimbam cu tati de mână și îmi citea povești de noapte bună. Când mă îmbrățișa și tușeam ușor pe umărul lui de la mirosul de tutun amestecat cu aftershave și iubire.
Apoi, am început să văd prințesele din povești și să le cam căznesc soarta.
După care, am descoperit familiile regale din viața reală. Deși este o viață supusă multor reguli, deși libertatea este îngrădită, atât de titlu sau sângele albastru, cât și de normele impuse, nu mi-ar displăcea să fiu măcar pentru o zi în locul lor. Față de cele din povești sunt norocoase! 😊
Și azi, mă simt din nou prințesă alături de băieții mei.
Femeia este o prințesă când este iubită ca un copil și o regină când este apreciată și iubită pentru frumusețea de a fi femeie.
Răspuns metaforic, dar sincer. 🤗
Mona Rusinescu
O femeie poate că nu va fi întotdeauna regină pentru soțul ei, dar va rămâne veșnic o prințesă pentru tatăl ei. Mai ales acum, când el nu mai e, aș vrea să mai fiu prințesă măcar o zi.
Almona Țilea
Nu prințesă. Mai bine zeiță.
Claudia Pătrașcu
A fi sau a nu fi prințesă – ce a reieșit după comentariile primite
Majoritatea spune că da. Mai sunt unele rezerve și unele refuzuri (deși, zic eu, prințesele rebele sunt și mai mișto decât cele clasice).
Ce cred eu… și cum rămâne cu Meghan Markle?
Eu aș zice tot da. La fel ca Mari, mereu îmi port coroana invizibilă cu mândrie și grație. Și uneori cred că las impresia că nu mi se ajunge cu prăjina la nas 😆 mai ales când e vorba de persoane pe care nu le cunosc. Deci o atitudine totally prinți 😀
Însă viața de prințesă nu înseamnă doar capricii, haine glamuroase. Cum spunea și unchiul Ben din Spiderman: with great power comes great responsibility (odată cu puterea, vine și responsabilitatea). Trebuie să știi și să fii conștientă la ce te înhami, până la urmă de la vârstă nu mai crezi în basme. Dacă sunteți fanatici după istoria monarhiei britanice (cum sunt eu) sau ați urmărit serialul The Crown (apropo, îl recomand) știți deja povestea Prințesei Margaret, sora reginei Elizabeta a II-a. Viața de prințesă nu e ușoară deloc. E chiar mai grea uneori.
Ce cred eu că s-a întâmplat cu Meghan. Cred că a fost conștientă de toate câte o așteaptă, dar nu a putut suporta. Și, deși nu sunt vreo fană a ei, trebuie să recunosc că a făcut bine. Ar fi ajuns, poate, o a doua Margaret.
Voi ce ziceți, a fi… a nu fi?
14 Comments
Cred ca trebuie sa ai stofa pentru asta, adica sa fii cumva construit pentru a juca un astfel de rol. Pe vremuri, se casatoreau casele regale intre ele, iar principii si principesele erau educati de mici intr-un anume spirit. Acum, daca nu ai fost crescut intr-un astfel de mediu, ramane doar inclinatia naturala: Kate s-a mulat bine pe rol, natura lui Meghan e diferita si ea nu poate fi la fel. De fapt, chiar fratii, William si Harry, sunt destul de diferiti din acest punct de vedere.
Da, chiar trebuie să fii royalty material pentru asta. Altfel, e o viață destul de grea…
Și eu m-am răzgîndit, dar nu mult, cred că putem să ne facem un regat imaginar de cîte ori simțim nevoia. Dacă-l mai și descriem… ieșim bloggerițe sau scriitoare reale 🙂
Cred că scriitoare cu blog 😁😁😁
Ce frumos s ieșit articolul! Făcând referire exclusiv la filmele, animate sau nu, cu prințese, se pare că fiecare ne dorim, pentru un timp, să fim prințese.
Da, măcar un timp…
Ce ma mai irita domnul Facebook ca ma cenzureaza, sa nu pot comenta pe grup.
Stii, exista complexe psihologice raportate la acest fenomen de „a fi sau a nu fi printesa”. Avand in vedere ca aceasta dorinta vine cu un bagaj abuziv emotional teribil in spate… prefer sa spun ca nu. Acum, sigur, toata viata am fost si voi fi „princesa” parintilor mei… si chiar si a fratilor mai mari. E un statut placut…
… dar daca ar fi sa ma gandesc pe bune sa fiu „printesa” in sensul real, adica sa am parinti regi… si sa fiu conditionata sa imi traiesc viata dupa niste norme stricte de conduita, sa fiu obligata sa fiu un exemplu… atunci recurg la intelepciunea lui Carla’s Dreams… si spun ca prefer sa fiu „un antiexemplu”.
Viata regala nu e pentru mine. Sunt multe lucruri care sigur ca mi-ar placea. De exemplu sa imi permit sa calatoresc unde vreau si sa particip la ce cursuri vreau, dar, pe de alta parte, sunt mult prea multe restrictii la mijloc care m-ar duce in depresie.
Asa ca daca as fi fost printesa, cu siguranta mi-as fi dorit sa fiu „cersetor”.
Compatimesc oamenii care nu au libertatea deplina de a se bucura de lucrurile marunte ale vietii.
Trecea ea și restricția, sper 🙂 Într-adevăr, viața asta nu e chiar așa cum pare de la exterior. Practic, ești prins într-o colivie de aur, iar dacă nu poți să gestionezi asta ori te razvratești, ori începi să dezvolți anumite probleme…
Ce răspunsuri frumoase! Şi al tău le încununează. Eu am văzut filmul Sissi. Eram destul de micuţă şi atunci mi-am zis că aşa trebuie să fie o prinţesă. Adică puţin nebunatică, nu cu aere, nu cu nasul pe sus. Aşa aş fi vrut să fiu. Să cobor pe balustradă, nu pe tocuri şi pe scări, cu spatele drept.
A fost recent, parcă pe A1, filmul cu nebuna aia, cum o cheamă? Anne Hatheway, trezită prinţesă. Mno, aşa aş fi. Adică zuză.
Ah, ador prințesele zuze 😁😁😁
Când am citit articolul acesta precum și comentariile de pe grupul tău de facebook publicate în acest articol, primul lucru care mi-a venit în minte a fost filmul Pactul cu diavolița, în care diavolița îi dadea ceea ce el cerea, numai că nu în forma în care se aștepta el. Știi mulți/multe își imaginează cum ar fi dacă, dar nu pun în balanță toate aspectele. Când ar cunoaște absolut toate aspectele probabil că nu ar mai fi la fel de mișto să fii prinț/prințesă știi cum zic?
Exact. Asta era și ideea întrebării 🙂