Discuții la feminin: Raluca Marcu

Dincolo de a fi o bloggeriță pe care o admir pentru scris, un exemplu grăitor de femeie puternică, Raluca Marcu e o prietenă dragă sufletului meu. Deși ne știm doar din online (trebuie să remediem asta urgent!!!), ea e una dintre puținele persoane la care știu că pot apela pentru un sfat sau chiar o scatoalcă după ceafă atunci când fac o prostie (a se citi „critică constructivă”). Nu e prima dată când o iau la întrebări, dar nu o puteam sări la această rubrică. Ea și cocktailul ei de viață sunt al naibii de potrivite pentru discuțiile la feminin.

Tu și cu mine ne știm de mult. Aș putea să îți fac o descrie mega wow. Și totuși, o să te las pe tine. Ce ar trebui să știe neapărat oamenii despre tine?

Bună, Diana! Da, ne știm de niște ani buni și mă cunoști bine, așa cum și eu cred că te știu pe tine. Mulțumesc că te-ai gândit la mine atunci când ai pornit această serie de interviuri. Sunt onorată, sincer. Aș vrea ca oamenii să știe despre mine că am greșit. Mult. De multe ori. Știi, tindem să credem că persoanele publice( deși nu mă consider neapărat persoană publică, dar fie, dacă am vrut blog) sunt perfecte, nu greșesc, fac cele mai bune alegeri în viață și sunt veșnic fericite.  Nu. Nimeni nu-i perfect și eu aș vrea ca oamenii să știe asta despre mine. Am greșit, am plătit, poate mai am de plătit, nu știu.  Voi mai greși, oameni suntem toți.

Cum a apărut scrisul în viața ta?

Cred că eram în clasa a patra atunci când am început să scot frustrarea, durerea, frica, ego prin poezie. Compuneam poezii pentru părinții mei în care le reproșam că m-au abandonat. Apoi aveam un jurnal pe care îl ascundeam de bunica, dar îl dădeam prietenelor mele să-l citească. Scrisul a apărut în viața mea din nevoia de a fi auzită. Și de atunci nu m-am oprit. nU văd viața fără scris, pentru că eu scriu despre mine. E o nevoie dincolo de pasiune, talent și ce o mai însemna acest scris.

Crezi că scrisul vindecă?

O, da! Categoric! Uite, răspunzând la întrebările tale, pentru mine este ca un fel de  terapie. Chiar și acum pot să am ,,aha-uri ’’ așa cum le spun eu. Cu fiecare articol despre mine am vindecat câte ceva, am avut o conștientizare, am mai învățat ceva despre mine și cred că ăsta este cel mai mare beneficiu pe care mi-l aduce scrisul.

Dar blogul? El cum a apărut și cum s-a metamorfozat de-a lungul anilor?

Blogul a apărut atunci când eu eram ,, obligată’’ să trăiesc fără fiul meu. Din dor pentru el am deschis blogul și îmi amintesc că scriam la început doar despre el și despre cum și eu la rândul meu crescusem fără mamă. L-am numit totuși cocktail de viață pentru că am știut de la început ce urma să scriu pe el și anume despre viața mea, pe care o văd ca pe un cocktail, așa cu de toate. Nu aș putea să zic că am ajuns foarte departe cu blogul, dar am învățat foarte multe de-a lungul acestor ani. Uitasem și să scriu corect. Îți amintești? Wow, cât a trecut de atunci și nici eu nici blogul nu mai suntem la fel. Am evoluat împreună frumos, cred eu.

Ce alte proiecte mai ai în online? Dar în offline?

În online nu mai am proiecte. Îmi doresc să scriu tot mai mult și mai bine și să trăiesc într-o zi din asta. Să scriu oamenilor de pe o plajă, de la o cabană, de undeva de la țară. Nu mi-au plăcut niciodată călătoriile și culmea, visez să călătoresc cu blogul meu peste tot în lume. Lucrez la un proiect video, un fel de emisiune online la care visez de mulți ani, dar încă nu mă simt 100% pregătită și dacă am învățat ceva până la cei 33 de ani, împliniți azi, am învățat să am răbdare. Începusem acest proiect cu cineva, dar nu am fost deloc mulțumită de rezultat și atunci aștept până când voi ști că pot să fac o treabă excelentă, atât pentru mine cât și pentru oamenii care mă citesc și cred în mine.  În offline intenționez să îmi caut un job ca tot omul, să îmi cresc singură copiii și să lucrez zi de zi cu mine. Să pot să duc toate încercările vieții și să rămân demnă, indiferent de circumstanțe.

Cât de mult a contat blogul în dezvoltarea ta ca om?

Enorm de mult! În primul rând am cunoscut tot felul de oameni. Uite, tu ești unul dintre oamenii cunoscuți datorită blogului. Mă simt bogată cu atâția oameni frumoși în toate colțurile țării. Apoi, am avut campania pentru  mamele abuzate. Acea campanie m-a făcut să ajung în terapie și de acolo am devenit o Raluca mai blândă, mai empatică, mai atentă, mai prezentă. Blogul m-a ajutat să devin tot ceea ce sunt azi. De la el a pornit totul.

Trebuie să-ți mărturisesc ceva: atunci când aud/citesc sintagma „femeie puternică” primul meu gând zboară la tine. Asta pentru că ești una din cele mai sincere și asumate persoane pe care le cunosc. Ție ți se pare asta a fi o calitate sau un defect?

Wow! Știi? Mi se spune des asta, însă, da deși cred că sunt o femeie puternică am dat dovadă de foarte multe ori de slăbiciune. Uite, de exemplu am ales să rămân într-o relație toxică foarte mulți ani.  Nici nu știu dacă am fost puternică sau slabă. Cred că am fost slabă, pentru că nu am plecat de frici, dar și puternică pentru că trebuie să fii o femeie puternică ca să trăiești o viață pe care nu ți-o dorești. Să vezi că te admiră oamenii, iar cel cde lângă tine te jignește, uneori lovește, te face să te simți mică și neînsemnată. Vezi tu? Astea eu le-am permis din rolul de victimă și iar am dat dovadă că sunt slabă. Puternică cu adevărat mă consider abia acum când am capacitatea de a-mi lua puterea înapoi din iubire, ci nu din ego. Acum sunt puternică pentru că am ieșit din rolul de victimă și sunt 100% responsabilă pentru tot ceea ce aleg să trăiesc. Cred că despre asta e puterea și atunci e o calitate.

Cine e modelul tău de femeie puternică? Ce ai învățat de la ea?

Bunica. Bunica este modelul meu de femeie puternică, pentru că a trăit demn și a plecat la fel. De la ea am învățat să fiu bună, să iert, să înțeleg că eu nu sunt oamenii și oamenii nu sunt eu. Adică fiecare să-și vadă de treaba lui.  Știi ce zic? Atunci când a plecat ea am înțeles altfel viața. Am înțeles că tot ce lasă în urmă un om nu are legătură cu banii, cu averile, cu nimic, decât cu iubirea. De la ea am învățat să iubesc și să trăiesc! Știi cum trăiesc acum , Diana? Total altfel. Acum chiar trăiesc, din clipa în care mi-a spus pe patul de moarte  ,, să trăiești, mamă! ‘’viața mea s-a schimbat radical. Acum trăiesc. Ea n-a trăit. Ea a suferit, s-a sacrificat, a iubit până la ultima suflare. De la ea am învățat să fiu puternică altfel, despre o altfel de putere, aia despre care povesteam mai sus. De la ea am cules ce mi-a plăcut , iar ce nu mi-a plăcut fac altfel. Ea nu s-a pus pe primul loc, eu am învățat să mă pun pe primul loc ca să pot fi o mamă bună și de ajutor altora.

Comparând vremurile de acum cu cele ale bunicilor și chiar ale mamelor noastre, cât de mult crezi că s-a schimbat percepția lumii asupra femeii?

Mult, dar din păcate mai avem de lucrat la asta. Pe mine nu mă doare faptul că un bărbat jignește o femeie cât mă doare faptul că o femeie jignește altă femeie. În ritmul ăsta nu putem să vrem să se schimbe percepția peste noapte. Dacă însăși femeia nu știe ce minune este pe pământ, atunci bărbatul este mai greu să ne înțeleagă.  Și nu, nu mă înțelegeți greșit. Nu doar femeia este minunată și bărbatul este. Cred mult în egalitate. Cred că unii fără alții nu putem.  Ca să mă întorc la percepții încă există oameni care cred că femeia trebuie să stea acasă cu copiii, să gătească, să facă curățenie și să pună soțului tot ce are mai bun pe masă, dar din fericire am evoluat mult și încet –încet ne trezim și dăm femeii ce-i al femeii, vorba cântecului.

O femeie poate răbda orice – ce crezi, da sau ba?

Orice? DA, prin natura ei poate, dar nu mai vrea. Femeia e o ființă minunată și deșteaptă și nu mai rabdă. Ne-am trezit și nu mai răbdăm umilințe, jigniri, bătăi, lipsa de respect. O femeie care se respectă nu mai poate răbda orice. O femeie poate răbda multe pentru copiii ei, dar astea multe au legătură cu încercările vieții, nicidecum cu lipsa de respect. Mai exact, mamele pot răbda orice pentru binele copiilor ei.

Care e lecția pe care ai învățat-o cel mai greu și cum ai ajuns să te împaci cu ea?

Uh, ce îngtrebare grea. Cel mai greu mi-a fost să înțeleg că orice, dar orice ți s-ar întâmpla există o rezolvare. Mi-a fost foarte greu să înțeleg că din fiecare necaz ieșim mai puternici, mai buni, mai evoluați spiritual dacă vrei. Da, cred că asta mi-a fost cel mai greu, să înțeleg că și întunericul are rostul lui. Acum nu mă mai sperie nimic. Nici măcar moartea.

Cât de important e să știm exact ce vrem de la viață?

Este ceea ce eu nu am știut. Cred că aici ține de baza pe care o ai din copilărie, de convingerile limitative. De exemplu eu am știut de mică ,, că nu pot, nu merit, nu am noroc’’. Și atunci clar nu am știut nici ce vreau de la viața mea, pentru că și dacă îmoi doream ceva în mintea era că nu merit. Așa am mers mulți ani, nu, nu mulți ani, ci aproape toată viața mea. Eram prin viața exact ca un alcoolic din ăla care traversează pe strada principală cotind și înjură mașinile că nu se opresc. Așa eram eu. Nu știam ce vreau, încotro mă îndrept și nu aveam nici cea mai vagă idee despre asumare și responsabilitate. Drept urmare de când știu ce vreau de la viață sunt alt om și deci contează foarte mult să știi ce vrei, când să te oprești și când ai verde. Cred că eu traversat mult pe roșu și când m-am izbit a fost momentul trezirii.

În ce direcție crezi că te îndrepți acum? Ce surprize ne mai pregătești?

Uite, asta este o întrebare bună, pentru că poate povestind mai sus cu atâta poftă de viață lumea o să creadă ca mi-e ușor să spun asta când sunt fericită. Adevărul este că sunt într-un moment al vieții mele foarte greu. M-am întors într-o poveste ca să înțeleg că eu trebuie să mă iubesc, să ma respect, să-mi iau puterea înapoi. Am înțeles că nu mă ajută cu nimic să mă plâng, să critic, să port ranchiună, să pun etichete. Iert și plec. Da, sunt într-un moment în care mă lupt să ies din căsnicia toxică, căsnicie din care am încercat de multe ori să ies , dar cum spuneam mai sus nu știam cât merit și ce vreau de la viață. Acum știu. Sunt în întuneric, dar strălucește atât de fain lumina…

Ne lași un gând de încheiere?

Da. Fiți buni cu voi, apoi cu ceilalți. Nu putem fi cu adevărat buni cu nimeni dacă nu suntem buni cu nimeni. Renunțați la atașamente. Iubirea nu înseamnă atașament. Zburați și lăsați oamenii să zboare. Iubiți și iubiți-vă!

Mulțumesc, draga mea pentru aceste răspunsuri frumoase. Sigur vor inspira pe cineva!