Jurnal 08.03.2020: Sunt bine, voi?

Sunt bine
sursa foto: unsplash.com

Săptămâna asta a fost grea. Știi momentul acela când o minge izbește un zid și apoi ricoșează într-o direcție ușor diferită? Asta mi s-a întâmplat și mie: mingea am fost eu, zidul: realitatea. Mi-a fost și îmi este greu, nu mint. Când persoanei căreia îi datorezi totul îi e greu, nu îți poate fi ușor. Mă simt slabă, neputincioasă. Uneori aș vrea să fiu mai tare… Dar măcar încerc să nu arăt. Mă uit în oglindă și-mi zic „sunt bine! sunt bine!” – ca o mantră. Sper să-mi și intre în cap!

Nu știu dacă v-ați prins, dar am renunțat la tura asta de SuperBlog. Poate aș fi putut duce competiția, dar cu eforturi, întârzieri și lipsă de randament – ori eu nu vreau asta. Eu dacă fac ceva, ori îl fac bine, ori nu îl mai fac. Așa că o să privesc competiția de pe margine, printre picături. E cel mai bun lucru pe care îl pot face acum!

Trebuie să fiu limpede pentru alte lucruri. Poate voi scrie un pic mai rar o perioadă, dar promit să nu uit de tot de voi (nici nu aș putea)! Și mai promit că o să fac tot posibilul să fiu tare!

Sunt bine, cât de cât, voi?

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021