Groapa de Eugen Barbu. Suprizele apar de unde nu te aștepți

groapa

Am rămas în urmă cu multe, recunosc! Adevărul e că nici nu știu de unde să încep, dar cred că cel mai bine e să o fac cu articolul pe care l-am tot promis despre romanul Groapa de Eugen Barbu. Cartea asta mi-a tot dat târcoale, am ocolit-o, dar până la urmă tot am ajuns la ea…

De ce am citit groapa?

Drumul cărții lui Eugen Barbu până la mine nu a fost unul liniar, după cum vă spuneam. Domnul Dragoș, un coleg cu ștate vechi de cititor, mi-o tot recomanda. Însă, recunosc, o ocoleam. Mă temeam, în primul rând, că va fi sumbră, până la urmă la ce te poate duce cu gândul un astfel de titlu? Apoi îmi mai era frică să nu dau peste o lectură rigidă, cum mi s-au părut cărțile pentru BAC (deși asta parcă s-a întâmplat în preistorie).

Apoi Mona ne-a invitat prin intermediul grupului ei de Facebook să citim ceva nou. Mie mi-a picat fix cartea de care fugeam (de parcă-ar fi fost ceva știut). Eh, cum nu mă mai puteam eschiva, am răscolit puțin după ea și, într-un final, am achiziționat-o de la un anticariat online. (Și a venit la fix și pentru Book Bites Challenge – o provocare „instagrammească” lansată de Andreea Chiuaru.)

Despre roman

Romanul lui Eugen Barbu e un fel de frescă a unei mahalale bucureștene, Cuțarida (formată în jurul unei gropi de gunoi, de la începutul secolului XX). Evident, o astfel de lume e populată cu bărbați care-și bat nevestele, femei răutăcioase, bețivi și hoți. Astfel că realitatea de aici nu e una cosmetizată și parfumată cu Chanel n° 5. Lumea lui Barbu e brutală, cruntă, dar și colorată în cel mai expresiv mod posibil.

Povestea debutează cu gunoierul Grigore, primul care și-a făcut un bordei pe marginea gropii. Lui Grigore și soției sale îi urmează cârciumarul Stere care, la rândul său, se însoară cu Lina. Au urmat apoi croitorul Gogu și „muierea” lui și Tilică frizerul. Cum sunt aceste personaje, cum e lumea lor rămână să aflați voi! Însă pentru a vă face și mai curioși, vă las un fragment dintr-o opinie a lui Șerban Cioculescu:

„Dacă s-ar face o anchetă cu privire la cele mai bune romane din literatura noastră, n-aș ezita să înscriu printre ele și «Groapa» de Eugen Barbu... [...] micul univers al „Gropii" se individualizează prin pasiuni primitive mai adesea sănătoase și printr-un plein-airism robust, iar însăși mizeria și moartea au altă tonalitate, mai puțin sumbră și niciodată repulsivă până la îngrețoșare (efectul parcă sistematic vizat de epigonii zoliști) [...] Scrisul lui Eugen Barbu oferă tot felul de surprinderi, dar mai ales concizia rară, frazarea scurtă, sacadată, dialogul concentrat, nervos, veridic”.

Groapa

Cum am citit Groapa?

Am citit Groapa un pic mai încet. Însă asta doar pentru că timpul nu prea a fost aliatul meu în februarie. Totuși, ardeam mereu de nerăbdare să aflu ce s-a mai întâmplat cu Stere, cu Lina, cu Paraschiv – hoțul de cai – și cu toți ceilați.

Eugen Barbu chiar m-a surprins cu o scriitură fluidă, cu diverse fragmente din piese cunoscute la vremea aceea (și încă fredonate și astăzi), cu expresii colorate și citate demne de colecționat (și, de ce nu, postat pe rețelele sociale). Îmi vin acum în minte vreo trei citate, dacă tot veni vorba:

 

„[...] la sărac și-un capăt de ață atârnă greu”
„Sufletu' n-are cămașă și firmă la poartă.”
„Orice poți să ascunzi în lumea asta, numai ce-i al sufletului nu. Că dragostele sunt ca buruiana rea, cresc în văgăunile inimii și s-arată.”
Groapa

Un roman un pic... neglijat

Fain, nu? Și astea-s doar trei. Stați să vedeți expresii savuroase și muzica… ah, muzica! Adevărul e că în timp ce citeam mă gândeam la un singur lucru: de ce  nu am studiat noi romanul acesta? Tot aud și citesc că programa școlară e prea ponosită, rigidă. Ei bine, eu sunt ferm convinsă că Groapa va veni ca o gură de aer proaspăt pentru elevii de liceu ai zilelor noastre. Acțiunea e interesantă, personajele la fel, limbajul… și mai și.

Cred că e un roman subestimat în zilele noastre și e mare, mare păcat. Lumea Cuțaridei merită mai mult! Și poate mai mult.

Eu una în liceu aș fi citit cu mare drag cartea aceasta. În schimb, m-am ales cu Baltagul  – pe care-l mai studiasem și pe a VIII-a și de care mă săturasem, partea a II-a din Moromeții care mi s-a părut plictisitoare, Ion – care deși mi-a plăcut, m-a enervat. Singurele care mi-au plăcut au fost Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (care mi-a și picat la BAC) și Mara (care nu era inclusă în programa de BAC nu știu din ce cauză). Și mă rezum doar la romane, nu mai zic de nuvele și, mai ales de poezii pe care le citeam de drag, dar uram să le disec prin comentarii.

Ei, la Groapa ai fi avut multe de zis chiar și fără să fie nevoie să înveți vreun comentariu. E o carte fluidă (am mai zis asta, nu?), savuroasă (cred că și asta am zis, nu?). Cred că  și elevii mai certați cu lectura ar fi citit-o cu interes. Dar nu… cineva acolo se face că nu există…

În loc de încheiere

Ce mai pot spune? Că mi-a plăcut al naibii de mult și că îmi pare rău că am ocolit-o? Da, spun asta clar și răspicat: MI-A PLĂCUT AL NAIBII DE MULT ȘI ÎMI PARE RĂU CĂ AM OCOLIT-O. Groapa a fost o surpriză plăcută și neașteptată pentru mine și, totodată, a fost și o palmă peste față. Nu mă mai las condusă de prejudecăți, gata!

Aș vrea să știu dacă și voi ați citit-o și ce părere v-a lăsat! Ah, și neapărat să-mi spuneți dacă și vouă vi se pare o carte bună de studiat în liceu? Ce alte cărți ar mai putea fi incluse în programa școlară, dar parcă sunt ignorate?

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021