Povestea unei mașini: cum poți ieși din orice încurcătură folosind accesorii auto

accesorii auto
sursa: pexeles.com

Bună, numele meu e Patty și sunt un Volkswagen Passat! Încântată de cunoștință! Ce caut eu aici, pe blogul Dianei? Cum, nu știai deja? Am fost invitată să scriu un guest post. M-am tot gândit despre ce să vă scriu: despre emisii, despre străzi, despre piesele mele, despre conectivitate. Până la urmă am zis să abordez, totuși, un subiect mai prietenos: o să împărtășesc cu tine povestea ultimei mele călătorii și a modului în care am reușit să ies din orice încurcătură datorită unor accesorii auto bine-alese.

Ultima peripeție pe 4 roți

Accesorii auto: cadou sau… pregătiri?

De ceva timp mă alesesem cu jucării, pardon accesorii auto noi: un scut motor Volkswagen, covorașe auto noi-nouțe, tăvițe pentru portbagaj și chiar un cârlig de remorcare VW. Toate, evident, de la Autogedal – partenerul de încredere al Dianei, Di cum îi spun eu, pentru toate drumurile pe care le facem împreună. Ce noroc pe capul meu, nu?

În fine, revenim la poveste! Mă simțeam de parcă Dumnezeul mașinilor îmi pusese mâna în cap cu atâtea cadouri pe capul meu. Asta până în ziua în care Di a venit jovială, mi-a șters farurile, a deschis ușa și, înainte să bage cheia în contact mi-a dat vestea: urma să plecăm într-o excursie. Chestia asta m-a înspăimântat puțin, vezi tu, Di nu e chiar persoana care se orientează cel mai bine în spațiu. Nici nu știți de câte ori ne-am rătăcit! Tema mi se strecura ușor-ușor printre injectoare. Brrrr, o mai simt și acum!

Ziua 1

După două zile de la marea veste, pe la vreo 7 dimineața Di a venit la mine cu două valize, un rucsac și geanta de laptop. Da, plecam doar două zile, dar ea trebuia să-și care tot dulapul de haine și jumătate din cel de pantofi. Noroc cu noile tăvițe, totul a fost așezat mai frumos acum, nici nu vreți să știți ce harababură era înainte! Mi-a deschis portiera, a intrat, mi-a mângâiat ușor volanul și am pornit!

Drumul era frumos și neted. Ce să mai zic de peisaj! Ah, era mai mare plăcerea să-mi învârt roțile pe acele drumuri!

Dar, evident, minunile nu țin prea mult. Di a făcut o întoarcere greșită și-am ajuns pe un drum forestier mai ciuruit decât o bucată de șvaițer.

Trepidam de parcă dansam pe muzica aia a lui Maluma sau cum îl cheamă pe latino-americanul ăla pe care îl ascultă Di. Noroc cu noul meu scut motor Volkswagen, altfel cine știe ce mi se întâmpla! Nici nu vreau să mă gândesc la cum aș fi eu internată într-un service! Am mers vreo 3 kilometri, așa, zdranga-zdranga. Apoi, de parcă asta mai lipsea, un urs ne-a apărut în cale! Panică, panică, panică!!! Cum ieșeam din asta? Di a scos un țipăt atât de ascuțit încât cred că s-a auzit și pe șoseaua de pe care ne abătusem.

Imediat ce ea a tăcut (bine eu încă am impresia că doar s-a oprit pentru a lua o gură de benzină, pardon, aer) s-au auzit niște focuri de armă. Bestia a luat-o imediat la goană, iar noi am scăpat ca prin urechile acului! Dintre copaci s-a ivit și pădurarul, un domn bătrân și rotunjor de parcă părea ieșit dintr-un afiș cu Moș Crăciun. El a calmat-o pe Di și i-a explicat cum să se întoarcă la strada principală. Din fericire, trebuia să mai rezist doar 1 kilometru.

sursa foto: pexels.com

Ziua 2

După ce m-am odihnit bine, Di m-a dus la o spălătorie din aceea cu jetoane. Aveam nevoie urgentă de o baie după toată pățania de ieri. Eram prăfuită de pe capotă până-n roți! Di m-a săpunit bine de tot, iar când a terminat arătam ca proaspăt scoasă din fabrică! Apoi m-a dus la o benzinărie să-mi dea doza mea de oxigen auto: benzina.

Acolo s-a întâmplat ceva puțin neplăcut. Cât timp șoferița mea se afla la casă, o Toyota imensă a început să râdă de mine. Ce-mi trebuia mie, mașina poporului, cârlig, covorașe noi… Mai că-mi venea să plâng, noroc că Di s-a întors repede și am plecat de acolo, iar Maluma ăla al ei m-a înveselit și pe mine. Chiar pot spune că am uitat de incident și m-am bucurat de restul zilei și de drumul lin de munte.

Ziua 3

În a treia zi ne-am trezit cu noaptea în cap. Relaxarea se încheiase, jungla urbană ne aștepta cu brațele larg deschise.

Di mă conducea foarte atentă, nu cumva să intrăm iar pe drumul forestier. Din boxe îmi ieșea o voce catifelată care, de data asta, cânta despre „Sweet Home Alabama” și nu „El Prestamo”. Schimbase genul, dar ce-i drept, parcă melodia asta mă făcea să vreau să ajung mai repede acasă, la locșorul meu de parcare. Ah, ce frumos era, doar noi, drumul lin…

Însă tot zen-ul mi-a fost stricat în clipa în care am observat-o pe Toyota cea nesuferită de ieri. Zăcea într-o râpă (bine, chestia asta m-a amuzat puțin, și-o merita cu vârf și îndesat). Șoferul ei era alături, disperat. În zona în care ne aflam nu era semnal la telefon. Di, miloasă cum e, a oprit și s-a oferit să îl tracteze. El inițial a fost reticent. Cum să tracteze ea ditamai mașina cu o piticanie de Volkswagen Passat?

Ei, dar până la urmă Di l-a convins. A legat un cablu de cârligul de remorcare VW pe care mi-l cumpărase înainte să plecăm, apoi l-a prins și de Toyota cea nesuferită. A urcat la volan și… m-a chinuit un pic, până s-a prins era care e treaba cu noua greutate pe care o avea de stăpânit. În cele din urmă, totuși, am readus namila pe șosea. Șoferul i-a mulțumit lui Di, dar Toyota, evident, nu a spus nimic. Probabil îi era rușine…

În fine, nici nu mai contează! Nu-mi bat eu capota cu invidioșii! Important e că am ajuns cu bine la locșorul meu de parcare!

sursa foto: Facebook Autogedal

Ei, drag cititor al blogului, aceasta a fost povestea călătoriei mele. Sper că nu te-a plictisit și ai înțeles cât de importante sunt accesoriile pentru o mașină! Dacă mai vrei povești din acestea, doar întreb-o pe Di de Patty și poate mai revin cu un guest post. Însă acum nu te pot lăsa să închizi pagina până nu îmi spui ce accesorii auto ți se par indispensabile!

autogedal
sursa foto: autogedal.ro

Articol scris pentru Spring SuperBlog.

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021