Vitamin Sea: cu gândul la litoralul românesc

litoralul românesc

Pe mine m-a apucat melancolia, serios! Ieri după ce mi-am terminat programul de muncă, în loc să mă afund în butoiul cu plictiseală, am intrat pe YouTube și-am trecut în revistă toate marile hit-uri ale copilăriei mele de la „Liberă la mare” la „Vino la mine”. Trecând din cântec în cântec m-au lovit mai multe doruri: cel de repetat coregrafii la colțul blocului, cel de colecționat postere, cel de împletit codițe și cel mai pregnant dintre toate – cel de mare.

Nu știu tu, dar mie mi-e un dor nebun să am sare în păr, nisip lipit pe picioare, să simt priza sărată prin toți porii, să culeg scoici în timp ce valurile se izbesc leneș de mine. Ah, ce viață! Și, uite așa, gândurile mi-au zburat la litoralul românesc. Musai după ce trec toate acestea să-mi organizez o escapadă la mare, la soare!

De ce litoralul românesc?

Pentru că e aproape, nu pierzi ore în șir amorțit în mașină, nu alergi prin aeroporturi străine… Pentru că, dacă știi să cauți, avem plaje frumoase. (Oricum, după experiența avută cu nisipul din Antalya, mă declar fan Eforie!) Pentru că Dobrogea e o zonă plină de istorie care oferă multe de văzut: clădiri vechi, parcuri de distracții. Să mai zic de cherhanale? Mai bine nu, că după iar îmi plouă în gură după rapane… O nu, am zis-o! În fine, nu e nicio mirare deci că tot timpul ne întoarcem la marea noastră albastră!

fotografii din arhiva personală

Avem un litoral tare ofertant și interesant!

Următoarea mea escapadă pe litoralul românesc

Așa cum ți-am scris mai sus, după ce trece toată nebunia asta, vreau să trag o escapadă pe litoralul românesc. De ce? Pentru că, în primul rând, după atâta stat în casă am nevoie de o doză serioasă de vitamin sea (vorba englezilor) să-mi revin!

În al doilea rând pentru că, vezi tu, eu am descoperit marea abia pe la 20 de ani și încă mai am lucruri de explorat cum ar fi Histria, de care m-am îndrăgostit datorită volumului V din Cireșarii. Vreau să vizitez peștera Sfântului Andrei. Vreau să mă plimb cu unul velierele acelea care m-au fascinat data trecută…

În al treilea rând pentru că nu mă mai satur de faleza cazinoului, mi se pare o călătorie spre atemporal!

fotografii din arhiva personală

Îmi doresc atât de mult această escapadă încât am ajuns să o planific în cel mai mic amănunt. Și vorbesc tare serios când spun asta! Chiar am dat un search pe Google după „cazare litoral”, iar acum îmi face cu ochiul o ofertă de cazare Năvodari.

Știai că?

Din stațiunea predilectă pentru taberele școlare, Năvodari devine o stațiune tot mai populară în rândul adulților. Asta deoarece posedă una dintre cele mai bune plaje de pe litoralul românesc. Însă principalul motiv este că în ultimii ani stațiunea a înflorit: s-au construit hoteluri și vile moderne. Din acest motiv, recunosc, și eu am ales Năvodari-ul: sunt tare curioasă cum arată.

Dar gândurile mele nu s-au oprit la aceste două cuvinte cheie, nu! Ele au mers mai departe! Știu și ce tip de cazare voi alege: demipensiune, asta pentru că nu vreau să-mi bat capul prea tare, dar nici nu vreau să ratez șansa de a descoperi câteva restaurante locale. Am stabilit chiar și planul de acțiune:

  • Pasul 1: voi realiza rezervarea online pe cel mai mare site cu oferte de turism litoral: litoralulromanesc.ro (acesta a deservit doar în 2019 un număr de 150000 de turiști). Evident, mie îmi place să fac rezervările din timp, așa că voi face rezervarea acum (în martie) pentru luna iulie;
  • Pasul 2: voi adăuga în pachetul turistic și câteva activități extra: o excursie la pas prin centrul vechi al Constanței și musai o excursie pe „ruta albastră” pentru a vizita cetățile Histria, Enisala și Heracleea. Sigur voi da o fugă și până în Satul de Vacanță, mai trebuie doar să văd cum rezolv cu velierul!
  • Pasul 3: pentru că sunt un mare susținător al digitalizării, voi alege plata cu cardul online!
  • Pasul 4: nu e un pas 4! După confirmarea plății voi primi pe mail factura fiscală și voucherul de călătorie. Simplu, nu?
sursa foto: litoralulromanesc.ro

Ups! Hai că m-a luat valul văzând cât de ușor pot rezerva! Există și un pas 4.2.: să îl anunț pe A. că plecăm în vacanță, doar nu o să mă duc singură la mare! Litoralul românesc e un loc atât de frumos încât trebuie neapărat să-l împarți cu persoana cea mai dragă. Plus că mai e și chestia cu ajunsul la mare: eu nu am permis, iar la cât talent am în a pierde trenuri, mai bine să merg pe varianta sigură a mașinii de familie. Vezi ce se întâmplă când visezi cu ochii deschiși la mare, la soare și la excursii?

Eh și totuși… acum e rândul tău! Spune-mi tu ce stațiune de pe litoralul nostru ai vrea să vezi vara asta? Ce ai vrea neapărat să faci în timpul sejurului? Ah, musai să-mi spui și ce rezultat ai obținut la test!

Articol scris pentru SuperBlog.

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021