3 cristale pentru zodia berbec. Cum mă reprezintă?

Inele, brățări, pandantive, broșe, inele – noi sau, dimpotrivă, moșteniri de familie – toate fac parte din viața noastră, a femeilor, încă din vremuri immemoriale. În trecut, ele erau un indicator a statutului unei femei anumite piese fiind permise doar unei anumite clase. Cu cât mai multe cristale și pietre prețioase, cu atât femeia era mai sus pe scara socială. La fel, ele spuneau ceva și despre vârsta și chiar starea ei civilă. În plus, ele erau și un motiv de mândrie socială.  Însă în zilele noastre, lucrurile s-au schimbat după cum remarcă și Pierre Rainero, director de creație al unei bijuterii de prestigiu, într-un interviu pentru Le Monde:

Nevoia de a-și afirma public statutul social nu mai este atât de mare în zilele noastre. Nu mai este necesar nici să-ți dovedești libertatea. Rolul bijuteriilor a devenit mai intim.

O să insist acum pe acest ultim cuvânt din citatul de mai sus căci, da, bijuteriile au devenit un lucru intim. Ele nu mai sunt niște simpli indicatori sociali. Au devenit un soi de povestitori căci în ele se înglobează acum câte o fărâmă din povestea proprietarului. În  Domnii preferă blondele, Marylin Monroe – blonda supremă a tuturor vremurilor – spunea că diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete. Ei bine, eu aș spune că nu doar diamantele, ci cristalele și pietrele semi-prețioase în general. Știați că există cristale pentru toate zodiile?

Mai mult de atât, fiecare dintre ele are un anumit efect! Astăzi o să vă povestesc care sunt cristalele pentru zodia berbec – zodia mea – cum se potrivesc ele cu mine și ce efecte au.

cristale pentru zodia berbec
sursa foto: Instagram @stonemaniabijou

3 cristale pentru zodia berbec. CUm mi se potrivesc ele? Mai sunt și altele?

Nu știu cât credeți voi în horoscop. Însă trebuie să recunosc că zodia mea mi se potrivește de minune atât în ceea ce privește caracteristicile zodiei, cât și pietrele specifice. Nu mă credeți? Stați să vedeți!

Cuarțul Roz – energia sa emite vibrații de iubire necondiționată,  veselie, poftă de viață și căldură. Fix așa sunt și eu!

Conform astrologiei, sunt născută în cel de-al treilea decan al berbecului, asftel că planeta mea tutelară este Venus. Ce poate ieși din combinația dintre Marte  și planeta iubirii decât mari pasiuni?

Însă iubirea mea nu e doar romantică / pasională. Îmi place să fiu alături de cei din jur, să ajut cum pot – asta fără a cere ceva în schimb. Până la urmă cum să pui preț pe așa ceva, cum să stai deoparte?

Încerc să îmi păstrez pozitivismul în ciuda ororilor. Da, sunt optimistul acela enervant! Dar, recunosc mai am de lucru la capitolul acesta. Aici sigur mă va ajuta cuarțul roz, căci el are efecte în reducerea stresului, a depresiei și a celorlalte sentimente negative.

Granatul – tot o piatră a dragostei, dar și a angajamentului și devotamentului.

Eu sunt omul care odată ce-și dă cuvântul, se ține de el indiferent de obstacolele care-i ies în cale. Până la urmă berbecii sunt faimoși pentru îndârjirea lor, nu? Cum să nu mi se potrivească această piatră?

Ametistul este folosit pentru redobândirea echilibrului. Iar acest lucru este foarte necesar unui berbec. Noi, cei născuți sub primul semn zodiacal, suntem tare agitați. Ne luăm la trântă cu orice și oricine pentru credințele noastre, pentru cei dragi nouă, pentru năzuințele pe care le avem. Nu acceptăm refuzuri. În plus, ne place și adrenalina. Însă asta nu înseamnă că nu obosim. Că bateriile noastre țin la infinit…

 

Și tot ametistul eliberează o aură care ne determină să fim pozitivi. Deja v-am scris că-s bolnăvicios de optimistă, deci iată încă o piatră cu care mă potrivesc.

Știați că?

Există mult mai multe pietre potrivite zodiei mele. Eu v-am exemplificat doar 3, dar mai sunt și altele: jaspul, carneolul (denumit și cornalină), hematitul etc.

Toate au rol, însă, în a susține natura viguroasă a zodiei berbec, dar și în stabilizarea prea-plinului de energie pe care îl posedăm.

Însă acestea sunt pietre semi-prețioase. Dacă trecem granița spre pietrele prețioase, ei bine, în prim plan avem diamantul - purtătorul energiilor planetei guvernante a berbecilor, Marte. El aduce echilibru, claritate și îmbunătățește forța interioară.

Încă puțin despre cristale

Sper că v-am convins prin exemplele date că totuși e o fărâmă de adevăr și în astrologie și că există, într-adevăr, o conexiune între cristale și zodii. (O să mă rezum doar la cristale pentru că ele sunt mai accesibile. Până la urmă, așa cum vă scriam la începutul articolului, ele sunt prietenele cele mai bune ale unei femei. Diamantele sunt pentru ocazii mult prea speciale și pentru cereri în căsătorie.)

Cristalele pot apărea în viața și casa ta în multe moduri, de pildă ca obiecte de decor. Însă mie cel mai mult îmi place să le port ca bijuterii. Poate pentru că deși lucrurile s-au schimbat, noi femeile tot avem o slăbiciune pentru ele. Poate pentru că așa le pot avea tot timpul aproape. Poate pentru că mereu găsesc câte un model care să îmi facă cu ochiul. Recent am aruncat o privire pe Stone Mania – online, dar au și un magazin offline în capitală dacă sunteți interesați – și deja mi s-a pus pata pe un pandantiv și 2 brățări.


cristale zodia berbec bijuterii
sursa foto: stonemania.ro

Voi știți ce cristale se potrivesc zodiei voastre? Cum le-ați purta sau folosiți / cum le purtați sau folosiți?

Articol scris pentru SuperBlog.

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021