Margaret Atwood e o scriitoare despre care am „mixed feelings”, adică, într-o traducere mot-a-mot, sentimente amestecate. Nu știu dacă îmi place sau dacă nu. De fapt, știu exact ce-mi place și ce nu.
Modul în care împletește ițele poveștilor ei e complicat, iar chestia asta mă obosește. Temele sunt și ele dure, cum am văzut în Povestea slujitoarei. Însă ador minuțiozitatea și delicatețea descrierilor ei precum și fluența scriiturii. Așa că o citesc în continuare. Ba chiar urmez și masterclass-ul ei de creative writing, dar despre el o să vă scriu puțin mai încolo. Astăzi, în schimb, o să vă scriu despre Alias Grace – cea mai recentă lectură a mea semnată de Margaret Atwood.
Despre Alias Grace
Romanul a apărut în 1996 și a fost distins cu premiul Giller. De asemenea, a fost printre cărțile finaliste la mult mai cunoscutul Booker Prize din acel an. Un palmares cel puțin interesant, dar să nu uităm, totuși, cine a semnat această carte. În The Guardian, Margaret Atwood este descrisă drept „un scriitor extrem de versatil – a scris un buildingsroman (Ochi-de-pisică), SF (Povestea Slujitoare), ficțiune istorică (Alias Grace).”
Dar, să revenim la discuția despre carte care, conform aceluiași articol, ne-o prezintă pe Atwood atingând apogeul puterilor ei scriitoricești. Așa cum a spus mai sus, Alias Grace este o ficțiune istorică ce are la bază povestea reală a unui dublu asasinat ce a avut loc în 1843.
Însăși povestea originală este interesantă, stârnind la vremea aceea un adevărat val de senzaționalism. Articole de ziar și chiar poezii s-au scris în jurul poveștii reale atât în Canada și SUA, cât și în Europa. O parte din ele au fost culese de Margaret Atwood care s-a apucat mai apoi să croșeteze în jurul lor, unind (sau încâlcind ) ițe pentru a obține un roman plin de suspans.
Personajul în jurul căruia se învârte acțiunea este Grace Marks – o servitoare imigrantă din Irlanda acuzată la vârsta de 16 ani, probabil pe nedrept, că și-a ucis șeful, Thomas Kinnear, și pe amanta sa, Nancy. Complicele ei în presupusa crimă, James McDermott, este spânzurat în vreme ce ea este condamnată la închisoare pe viață. La aceasta, aș zice eu, se adaugă și o condamnare spirituală căci Grace era bântuită de coșmaruri.
Totuși, fata dă dovadă de un comportament exemplar și ajunge astfel să își ispășească pedeapsa pe post de servitoare în casa guvernatorului închisorii. Femeile casei au încrederea în ea și în capacitatea ei de a munci, dar totuși Grace pare a fi un soi de animal pus la expoziție de niște circari. Toată lumea era curioasă cu privire la frumoasa ucigașă despre care curgeau tone de cerneală în ziare.
Romanul ne prezintă o societate în care apartenența la o anumită clasă socială, sexul și chiar vârsta dictează modul în care ceilalți te percep. Grace nu-și amintește, sau cel puțin așa declară, de ceea ce s-a întâmplat în ziua crimei.
În plus, ea are episoade de isterie – motiv pentru care este trimisă la un azil pentru persoanele cu probleme mentale. Aici, Margret Atwood sugerează că fata ar fi fost abuzată – lucru care nu ar fi de mirare ținând cont de statutul ei social. La un moment-dat chiar unul dintre personaje spune că „demența” lui Grace ar fi fost privită și tratată altfel dacă ea aparținea unei alte clase.
Cum am citit această carte?
Poveste în poveste în poveste
Alias Grace este o poveste în ramă. Pe de o parte, așa cum spuneam, avem fragmente din ziare și alte lucrări culese de Margaret Atwood în urma unei cercetări minuțioase. Pe de altă parte, avem destăinuirile pe care Grace i le face doctorului Simon Jordan (personaj fictiv creat de scriitoare) – un pionier al studiului bolilor mintale care își dorește să o ajute pe fată.
Doctorul Jordan este un personaj interesant ce a abandonat studiul medicinei tradiționale în detrimentul psihiatriei – un domeniu nou și controversat în acea vreme. El este convins că toate acțiunile lui Grace pot fi justificate de starea ei mentală. Treptat, fata îi va povesti fiecare amănunt din viața ei de dinainte de crimă dând la iveală aspecte cutremurătoare ce conturează o copilărire zdruncinată: un tată bețiv, o mamă care mai tot timpul era însărcinată, frați mai mici de care Grace trebuia să aibă grijă, violuri.
Îi povestește și despre Mary Withney – unica ei prietenă, cea care a învățat-o să fie o servitoare. După ce Mary a avortat, Grace a ajutat-o să ajungă acasă și să se culce. Însă aceasta moare în somn, iar eroina rămâne cu regretul că nu a lăsat fereastra deschisă pentru ca sufletul lui Mary să poate ieși – lucru ce o tulbură enorm după cum află doctorul Jordan.
Grace continuă să își spună povestea cu detalii amănunțite. Doctorul este tot mai interesat de relațiile dintre Thomas Kinnear și Nancy Montgommery, dar și de legătura dintre Grace și James McDermott. Însă dacă tot ce îi spune eroina doctorului va fi suficient pentru a-și dovedi nevinovăția, rămâne să aflați voi.
Un al treilea plan al poveștii îl are în prim plan de Simon Jordan. La capitolele povestite din perspectiva sa se adaugă și fragmente din corespondența pe care o poartă cu diverși colegi de breaslă și cu familia sa. Acestea ne conturează un personaj pasionat de ceea de face care visează ca într-o zi să-și deschidă propria clinică. Totodată, doctorul Jordan mi s-a părut un soi de reflexie a cititorului în această poveste, iar odată cu el a apărut și întrebarea: „cum m-aș comporta eu în locul lui Grace?”
Sentimente citind Alias Grace
Avem de a face, deci, cu un roman complex în care realitatea și ficțiunea se împletesc. Margaret Atwood se pricepe de minune să facă asta. În procesul ei de scriere pune mare preț pe documentare, lucru pe care l-am văzut și în Povestea slujitoarei.
Însă operele ei nu sunt o transpunere a ceea ce citește sau află din altă sursă. Atwood are un incredibil talent de transpune totul, de a da texturi, gusturi, miros cuvintelor. Acesta e lucrul care mă fascinează la scrierile ei oricât de complexe și solicitante ar fi.
Eu o citesc pe Margaret Atwood nu doar în calitate de cititor, ci și în calitate de învățăcel. Ea e Yoda, eu sunt Luke Skywalker.
Totuși, oricât aș iubi scriitura lui Atwood e mereu ceva ce mă tulbură la ea. La Povestea slujitoarei a fost subiectul. Aici însă a fost vorba de construcție, la început am fost puțin confuză de alternarea planurilor. Aș fi vrut să renunț la ea și să revin într-o perioadă în care să am mintea mai odihnită. Am continuat mai mult datorită masterclass-ului pentru că autoarea face destule trimiteri la acest roman povestindu-ne lucruri din culisele scrierii lui sau făcând referiri cu privire la diverse pasaje din carte. Astfel, curiozitatea mea a fost surescitată.
Totodată, Alias Grace, e genul acela de lectură care trezește multe întrebări. Tema principală a romanului este condiția femeii aflate la închisoare și preconcepțiile pe care lumea le are în legătura cu ea. Dacă femeia este tânără frumoasă, sunt oare cei din juri înclinați să creadă că este nevinovată? Poate societatea să creadă că o astfel de femeie poate fi atât de diabolică încât să comită o crimă și să-i manipuleze pe toți din jurul ei?
Probabil nu vom ști niciodată adevărul despre povestea lui Grace Marks. Însă Margaret Atwood ridică niște probleme încă existente în societatea noastră. La fel ca în secolul XIX, modul în care o privim pre Grace ne reflectă viziunea asupra lumii. În ciuda adevărului, oamenii vor crede întotdeauna ceea ce își doresc să creadă.
Cred că tocmai această actualitate a temei a fost un factor decisiv pentru cei de la Netflix care au realizat o mini-serie pe baza romanului. Dacă sunteți curioși să vedeți cum arată și poate vreți să înțelegeți mai bine povestea, iată și trailerul!
Cui recomand Alias Grace?
Serialul cred că ar fi pe gustul multora. Dar, cartea… e altceva. Margaret Atwood poate fi o lectură dificilă dacă obișnuiți să citiți lecturi ceva mai ușurele, relaxante. Alias Grace e genul acela de carte care te solicită, care îți pune mintea la lucru și care îți hrănește pasiunea pentru scrisul frumos.
Eu am citit cartea în versiunea pentru Kindle în limba engleză, dar am văzut că la noi a apărut la mai multe edituri (de exemplu Leda și Corint) – așa că sigur o găsiți dacă sunteți curioși. Sau poate ați citit deja Alias Grace caz în care sunt tare curioasă să aflu cum vi s-a părut!
9 Comments
Ai punctat foarte bine anumite aspecte legate atat de stilul autoarei, cat si de povestea in sine. Recunosc ca „Povestea slujitoarei” nu m-a tentat deloc (in general nu am o mare atractie fata de distopii, cu cateva mici exceptii, iar acelea sunt un mix de distopie si altceva), dar aceasta pare mult mai interesanta. Sunt curioasa si in privinta acelui bildungsroman de care pomeneai. Multumesc mult pentru impresii si recomandare!
Da, nici eu nu sunt mare amatoare de distopii, cred că de aceea m-am luptat cu Povestea slujitoarei, dar Alias Grace a fost o lectură interesantă și cred că va fi pe gustul tău fiind vorba de o ficțiune istorică. Și eu sunt curioasă în privința buildingsromanului.
Diana, ai prezentat atât de frumos cartea, încât m-ai făcut foarte curioasă. Vreau s-o citesc și eu. Trailer-ul filmului e interesant, dar prefer cartea. Mulțumesc pentru propunere. 🙂
Mulțumesc, Nicoleta 🙂
Nici eu nu prea pot citi carti cu povesti intortochiate, dar ar trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa reusesc sa trec peste asta. 🙂
O voi adauga pe lista (deja prea lunga)…
Trebuie, trebuie. Măcar pentru felul în care e scrisă 🙂
Am citit cartea undeva prin ultimul an de liceu și știu că a durat ceva până am pătruns în atmosfera creată de Atwood. Lectura mi s-a părut cam greoaie la început (eram obișnuită să citesc mai mult povești ușoare și rar alternam cu ceva mai complex), dar apoi a ajuns să mă fascineze povestea lui Grace. Nu știu dacă voi reciti cartea vreodată, în schimb trebuie să văd mini-serialul.