Trăim într-o eră în care totul se derulează rapid și mai mult în spatele monitoarelor. Tot mai multe aspecte ale vieții noastre migrează spre virtual. Și, în vreme ce câștigăm timp, pierdem din esența noastră.
Mai știți, de pildă, când scriam și primeam scrisori? Țin minte cu câtă bucurie i-am scris o scrisoare prietenei mele C. care se mutase de ceva timp din oraș și, mai ales, bucuria imensă de a primi un răspuns de la ea. Mai că-mi venea să țopăi în fața cutiei poștale. Dar… asta a fost în preistorie, undeva înainte de a intra la liceu.
Apoi, treptat, lumea mea a alunecat în digital. Sigur, chestia asta are și aspecte bune. Însă sunt atât de multe lucruri de care avem nevoie, inclusiv de scrisori! Și nu, nu trebuie să mă credeți doar pentru că spun eu asta, haideți să o ascultăm și pe Hannah Brencher:
Mama Hannei îi scria întotdeauna scrisori. Astfel că atunci când, studentă fiind, a picat în depresie a făcut ceea ce i s-a părut normal să facă: a scris scrisori de dragoste pe care le-a lăsat prin diferite locuri pentru ca alte persoane să le găsească. Acțiunea ei a devenit o mișcare globală, The World Needs More Love Letters, care presupune expedierea de scrisori către cei care au nevoie de un boost de moral.
De ce e atât de special să scrii și să primești scrisori?
Ar trebui să vorbim, mai întâi, despre beneficiile scrisului de mână între care se numără: îmbunătățirea abilităților de citire și scriere, îmbunătățirea dexterității, dezvoltarea cognitivă și exprimarea mai bună a emoțiilor.
Apoi, trebuie neapărat aduse în discuție scrisorile.
Până la urmă, a primi o scrisoare e un act mult mai personal ce te determină la o implicare mult mai mare atunci când o citești. Situația e la fel cu atunci când citești o carte în format fizic vs. un e-mail. În plus, numeroși psihologi sunt de acord că atât acțiunea de a scrie, dar și de a primi o scrisoare are un efect terapeutic asupra emițătorului și destinatarului. Motivul? Sunt declanșați anumiți stimuli pe care i-am adormit.
Evident, ambele subiecte sunt extrem de vaste. Aș putea scrie ore în șir despre ele, dar poate v-aș plictisi și sigur ați prins deja ideea. Dacă sunteți totuși curioși să citiți mai multe, trebuie doar să apăsați unul dintre butoanele de mai jos. (Un articol e în engleză pentru că nu am găsit ceva la fel de bun în română.)
Un lucru e cert: lumea are nevoie de scrisori mai mult decât de mesaje pe Facebook, WhatsApp, Telegram, e-mail și ce mai folosiți voi.
Ele ne ajută să ne conectăm într-un mod cu totul diferit. E o experiență fizică, infinit mai umană. Nu-i așa că și voi sunteți de acord cu mine?
Surpriza mea pentru voi
Ei, dragilor, acest articol m-a pus serios pe gânduri și, după ce am tot întors totul pe față și pe dos de 1000 de ori, am luat o decizie faină! Prima persoană care deja mai are un comentariu aprobat pe blog și va răspunde la întrebarea de la finalul articolului va primi o scrisoare din partea mea + un cadou care știu sigur că o să îi placă 😀 Eh, acum știu că v-am făcut curioși, așa că nu vă mai țin mult pe jar! Iată întrebarea:
Cui i-ai scrie o scrisoare în acest moment?
Evident, ea e valabilă pentru toți, chiar dacă nu vă pot oferi tuturor un premiu 🙂
30 Comments
Cred ca mi-as scrie o scrisoare mie, la 18 ani, pentru a avea mai mult curaj si incredere in propriile forte!
Ce fain ❤️ ❤️ ❤️ P.S. Îți scriu puțin mai târziu pe Facebook 😁
Ce frumos! Daca as mai avea sansa, i-as scrie o scrisoare bunicii, in care sa-i multumesc, in primul rand, ca m-a facut om. Dar in rest inca imi mai trimit scrisori cu o prietena buna ❤️
Frumos, frumos, frumos <3
Oh, despre beneficiile scrisului de mana chiar s-ar putea scrie o groaza, ai dreptate! Pe mine ma ajuta foarte mult să deslușesc ițele din minte. Morning Pages face minuni, la fel și journaling la sfârșitul zilei. Chiar și postările pe blog mi-au făcut bine. E terapie curata! Poate de asta am câte un jurnal pentru fiecare an de viata al Nazdravanei în care-i povestesc despre ea, ce a făcut, ce a spus, pe unde am plimbat-o, dar într-un fel e și despre mine. Sper ca atunci când va fi mare, să-i facă placere sa citească toate astea! Ah, și-i mai scriu și cate o scrisoare în fiecare an, de ziua ei. Și încă o chestie interesanta: aici felicitările încă sunt la moda. Sunt raioane întregi dedicate lor, nu exista magazinas care sa nu vândă felicitări, ceea ce ma bucura enorm, îmi plac la nebunie.
Ce faină idee ai cu jurnalul și scrisorile <3 și eu încă ofer felicitări, deși în România nu mai sunt chiar atât de la modă 🙂
Si felicitările implica scrisul de mana, de asta le-am pomenit în comentariul de mai sus (am apasat din greșeală send înainte de a termina ce aveam de zis🤣). Ca sa răspund și la întrebare, tare mi-ar plăcea sa existe posibilitatea de a trimite scrisori în trecut. As avea o groaza de chestii de scris multora! 🤣🤣🤣
Ah, și mie mi-ar plăcea să am această posibilitate 😀
Ioi, ce întrebare! Poate mai ușor ar fi fost să mă întrebi cui NU i-aș scrie o scrisoare! :)))))) Corespondența mea din liceu și facultate e acasă, la ai mei, mai arunc uneori câte un ochi prin ea, e o senzație plăcută… Mă bucur să constat că nu sunt singura care consideră că tehnologia nu e suficientă pentru a ne ține împreună! 😇
Nu, chiar nu e. Nimic nu va înlocui contactul uman, iar scrisorile păstrează ceva din esența noastră impregnată în cerneală 😀
Sunt de acord! Ar fi superb să mai scriem și să mai primim scrisori… Noi două am fi fericite, din câte văd! 😃
Daaaa ❤️
Am scris ceva scrisori in trecut, de nevoie, fiindca nu exista internet si la primele telefoane mesajele text erau foarte limitate. Partea buna era ca stateai mai mult sa gandesti ce scrii, ceea ce insemna mai multa cumpatare in afirmatii, ceea ce este intelept de cele mai multe ori. Acum ne aprindem repede si trantim fel si fel de mesaje uneori prostesti, nu-i asa? 🙂 Se intampla.
Daaaa, și eu am trimis muuuulte mesaje prostești din cauza tehnologiei…
I-as scrie prietenei mele din copilarie, acum internata cu un diagnostic crunt la psihiatrie. As vrea ca atunci cand mai are momente de luciditate sa stie ca ea va fi intotdeauna unica pentru mine, ca nu am sa uit niciodata cum mancam din aceasi farfurie sau cum alergam pe scari de fiecare data ca sa ne aratam reciproc cea mai noua jucarie dintre putinele jucarii, as vrea sa stie ca ii multumesc ca ma chema sa vad la televizorul ei color fieacre episod din Candy Candy. Sa nu uite cum mergeam de mana la scoala, desi am invatat in clase diferite, cum imi cumpara si mie primul cappuccino din viata mea, cum ma imi tinea in paza fiecare secret. Cum am fugit la geam sa vedem un curcubeu si cum ne holbam la caramida ei numita celular. As vrea sa stie cat de importanta a fost si a ramas pentru mine. Ca a fost o studenta buna, o sotie buna, ca nu a fost vina ei pentru divort. Si ca are cei mai frumosi copii. As vrea sa stie ca as face mai multe pentru ea, dar nu pot decat sa ma rog, insa ca o privesc la fel. Pentru mine e tot cea mai buna prietena, indeferent de boala, de prejudecatiile lumii si de momentele putine in care mai e cum o stiam.
Iartare imi cer, dar sunt intr-un moment sensibil si destul de dificil.
Am lăcrimat, Roxana! Multă sănătate prietenei tale ❤️
Îmi plac scrisorile, pentru că sunt pe sufletul meu. De aceea eu încă mai utilizez așa ceva. Iubesc să scriu și mai ales ca să primesc scrisori. Cu vești bune, bineînțeles. Doamne, numai cu vești bune să fie! Cu crâmpeie de gânduri, ori stări sufletești oprite din goana timpului. Culese ca niște mere după ram și oferite celui/celei cu care împărtășești imaginea de polaroid a clipei. Un trecut al unuia, care devine prezent al celuilalt.
Știu că nu sunt singurul care îndrăgește genul, pentru că am văzut reacțiile publicului la scrisorile Potecuței (tot ea 🙂 )
Trebuie să mai adaug că acum eu folosesc îndeobște poșta de e-mail. Ar fi și greu de pe aici, ca să mai apelez la mijlocul clasic, cu plic și timbru. Am văzut că la tine în articol, e-mailul este alăturat celorlalte aplicații de pe internet, care folosesc mesaje. Eu le disting ca fiind deosebite. În timp ce mesajul on-line este direct ca formă și conținut, pe e-mail doar că nu scrii cu mâna și te folosești de taste. Cam ca deosebirea dintre carte și e-book… N-ai și satisfacția tactilă, n-ai parfumul filei tipărite, n-ai poate multe… Dar ai dinaintea ta litera scrisă pe îndelete. Și te bucuri de ea.
Cui i-aș scrie? Unei persoane foarte dragi, cu o inimă mare cât cerul, Timpul e relativ și nu știu de când n-am mai făcut-o. O săptămână poate, sau o veșnicie…„Dragă C. Aș vrea să știu ce mai faci. Sper ca scrisoarea mea să te afle bine și sănătoasă, că eu…”
Da, e-mailul e alături de celelalte tocmai pentru că e un soi de e-scrisoare. Nu ai acea senzație de apropiere fizică, deși mesajul e ceva mai cuprinzător.
Presupun că mulți dintre cei din generațiile tinere nu au scris vreodată o scrisoare! Ce subiect frumos ai dezbătut!
Poate doar la ora de română, ca temă… 🙄
Ştii deja că eu scriu scrisori pe blog, dar da, nu e acelaşi lucru. E greu de răspuns, e greu de ales. Dar, pentru că deja tehnologia ne ajută pe toţi să vorbim zilnic cu apropiaţii, cred că aş scrie o scrisoare generală, cum scriu pe blog, despre viaţă şi emoţii, şi aş pune-o la întâmplare într-o cutie poştală. Să nu ştiu nici eu unde ajunge, nici destinatarul de la cine e. Cum în cutiile poştale se pun numai facturi, cred că un astfel de plic care ar conţine şi gânduri, ar putea alina măcar puţin dorul de scrisori. Şi, poate, chiar ar alunga, pentru o clipă, singurătăţi.
Chiar mi-ar plăcea o scrisoare de la tine 😀
Mulțumesc, draga mea! 😉
<3
Evident lui John!😊
Mie personal îmi place să scriu de mână/ cu mâna. Absolut orice postez pe blog există trecut pe un caiet, dar ca să ajungă acolo am multe ciorne. Întotdeauna scriu cu creionul. Recunosc că nu am mai scris de foarte multă vreme o scrisoare reală, însă virtuale scriu. Eu fac diferență între un mesaj scurt cu câteva propoziții și o scrisoare cu toate detaliile ei „tehnice”. No, așa zic eu!
Ce fai 🙂 Chiar aș încerca să fac și eu exercițiul de a-mi trece gândurile de pe blog, pe caiet 🙂
Așa m-am obișnuit! Am un carnețel în care scriu ideile ce-mi vin, apoi încep să le pun cap în cap. Citesc și recitesc, corectez, șterg, completez și abia după trec pe „curat”. Dar nici atunci nu e sigur că va rămâne așa.
Apropo de Sighișoara! Toboșarul mai este!? L-ați văzut!?
Daaa, era toboșarul 🙂
Mă bucur! Am fost colegi câțiva ani! Este un om deosebit, un artist foarte talentat și a fost un profesor foarte iubit de copii!
😁