Natașa Alina Culea. Despre scris, cărți și feminitate

Pe Natașa Alina Culea am cunoscut-o pe la începutul lui 2015. La acea vreme activam în echipa Booknation.ro (care pe vremea aceea se numea GoodReads.ro), iar un prieten îmi scria că trebuie să o cunosc neapărat. De atunci, între noi două, s-a închegat o conexiune tare frumoasă.

Natașa a fost printre primii scriitori contemporani pe care i-am cunoscut și s-a înscris rapid între preferințele mele. A debutat cu un chick lit destul de lejer, tocmai bun de citit într-o vacanță la mare: Natașa, bărbații și psihanalistul. A urmat apoi un romance incredibil de dulce pentru gustul meu de acum, dar plăcut la citire: Marat. Apoi, cu al treilea roman, Lupii trecutului, am simțit o maturizare a scrierii ei. Au urmat Nopți la Monaco, Visele nu dorm niciodată și Arlechinul, iar în curând trebuie să-i apară și cel de-al șaptelea roman: Rusalka.

În toți acești ani de când o știu și o citesc, nu doar în print, ci și în online (pe blogul ei) Natașa Alina Culea mi-a fost un soi de inspirație, atât din punct de vedere al scriiturii, al eleganței cu care face… orice și al perseverenței imense de care dă dovadă. Iar din acest motiv am invitat-o să deschidă noul sezon de discuții la feminin.

Natașa Alina Culea: omul-scriitor

Bună, draga mea! Noi ne știm de mult, dar pentru cititorii mai noi, o să te rog să ne spui câte ceva despre omul și scriitorul Natașa Alina Culea!

Îți mulțumesc pentru ideea acestuia articol, Diana. Scriitorul se suprapune omului, nefiind doar o imagine proiectată, construită, pentru a obține un anume efect. În viața personală sunt la fel de motivată, perfecționistă și, de multe ori, spun cei din jurul meu, cu așteptări prea mari. Altfel, știi deja că susțin veganismul și ecologia. Ador cărțile, artele, muzica, dansul, yoga, ceaiul, călătoriile…

De când nu am mai vorbit, cărțile tale au ajuns să fie traduse în engleză, franceză și spaniolă și sunt acum disponibile în toată lumea. Să ne întoarcem, totuși, la începuturile tale. Cum erai atunci și cum a fost drumul tău până în punctul în care te afli acum din punct de vedere scriitoricesc?

Începuturile mele au fost naive și entuziasmate, desigur. A fost o perioadă frumoasă prin inocența ei. Da, scriu acum cel de-al șaptelea roman și cărțile mele pot fi achiziționate ușor de românii din diaspora, dar și de străini.

Marat este tradus în engleză și spaniolă, Lupii trecutului este și el în română și spaniolă, Nopți la Monaco în engleză și franceză, Arlechinul în engleză, Visele nu dorm niciodată în engleză și franceză. Pare un drum lung, dar nu am făcut decât să pun următorul picior în fața celuilalt. Nu trebuie să știm tot parcursul, fiecare pas ni-l dezvăluie pe următorul. Pare simplu, nu? Cred că așa și este.

Știu că pregătești și un nou roman, Rusalka. Evident, sunt extrem de curioasă cu privire la poveste. Ce ne poți spune despre ea? Și, mai important, mai avem mult de așteptat?

Rusalka este un roman realist-magic. Și eu sper să îl termin curând, trebuie să îți mărturisesc. Mi-am luat asupra mea multe proiecte ambițioase și acum sunt prinsă într-un vârtej de responsabilități cărora încerc să le fac față.

Revenind la roman, sper să-mi încânt cititorii cu o poveste veche închisă ermetic într-una nouă, cu un jurnalist-scriitor ajuns în Delta Dunării, prins în oglinda apei, într-o lume mistică, arhaică, de tainice înțelesuri. Începuturile romanelor mele sunt, în general, liniștite, introspective, iar Rusalka nu face excepție. Nici nu știi când din lirismul descrierilor deltaice ajungi la povești stranii sau chiar horror. Abia aștept să ajungă romanul la cititori, pentru a vedea percepția lor asupra cărții!

Tu ești un cocktail ucrainiano-polonez și, în plus, ai crescut în Tulcea – un adevărat creuzet de culturi. Întotdeauna, să fiu sinceră, am așteptat să exploatezi aceste lucruri în scris și simt că Rusalka, prin mitologia pe care o va aborda, va fi cumva o întoarcere la rădăcinile tale. Mă înșel?

Nu te înșeli, intuiția ta funcționează mai bine decât a mea. Eu nu știam că mă voi întoarce la rădăcini printr-un roman, și nu numai, dar oricât am fugit în lume, se pare că această chemare a fost mai puternică decât mine. Întorcându-mă, le-am văzut altfel și am știut că trebuie să scriu despre ele așa cum nu am mai scris.

Pământul dintre ape este un loc magic, înțesat cu povești, legende și superstiții. Într-adevăr, vorbesc mai degrabă despre obiceiurile comunităților de ucraineni, dar și despre lipovenii din Deltă, despre greci și legendele lor. Sunt convinsă că totuși nu este un roman „local” și oricine îl va citi se va putea oglindi și iubi Dunărea feerică, poate, altfel decât până acum.

Arhitectura scrierii creative

Ai început să predai un curs de scriere creativă. Ce ne poți spune despre el?

Cursul de scriere se numește Arhitectura Scrierii Creative și îl predau, fizic și online, la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”. Să știi că una dintre motivațiile acestui curs, este chiar cunoștința noastră comună, cel care mi-a fost izvor de inspirație pentru personajul Carol din Lupii trecutului. Predau și pentru acei scriitori talentați care se tot sustrag scrisului, ascunzându-se în spatele diferitelor pretexte mai literare sau mai puțin literare.

Mi-e greu să văd cum apar tot felul de cărți care nu aduc nicio valoare literară, când știu că printre noi sunt oameni înzestrați nativ cu talentul scrierii. În cursul meu vorbesc și despre determinare, perseverență, despre acele voci din capul nostru care ne spun că nu pot, că este greu, că este prea târziu sau prea devreme – voci care iau conturul criticilor auzite în copilărie sau chiar mai târziu, voci care nu au reușit să fie transformate și integrate în sinele nostru. Predau acest curs pentru că vreau să găsesc acei oameni talentați, pentru a perfecționa tehnica scrierii celor care sunt deja pe acest drum al publicării, dar îl predau și pentru mine, deoarece învăț odată cu ei.

În clipul de promovare al cursului Arhitectura Scrierii Creative, vorbești despre vocație, dar și despre reguli de urmat referindu-te la scris. Dar, ce nu e scrisul (cel  literar, evident)? Altfel spus, cum ar suna o anti-definiție a sa?

Scrisul nu este o încercare de afirmare sau manifestare a ego-ului, altfel, autorul se va dezumfla foarte curând, pus în fața realității editoriale românești. Scrisul nu este un lucru lipsit de importanță și nu este pentru oameni care vor să-și dea importanță prin el. Scrisul nu este imitație, ci inspirație. Scrisul nu este o activitate superficială, pe care să o faci din când în când, pentru că el nu poposește în condeiul oamenilor lipsiți de răbdare și consecvență.

Crezi că un scriitor poate atinge o maturitate deplină? Sau, dimpotrivă, scrisul necesită o transformare continuă?

Sunt și scriitori cărora le prefer primele opere publicate, pentru că sunt încărcate de energia naivă a începuturilor. Însă, se știe, prefer scrierile clasicilor, chiar dacă iubesc tot mai mulți autori apropiați timpurilor noastre, pe care îi găsesc, așa cum am mai spus, măreți: Mario Vargas Llosa, Mihail Șișkin, Amos Oz, Italo Calvino, Carlos Ruiz Zafon, Elif Shafak, Dan Lungu, Ludmila Ulițkaia, Isabel Allende, Kobo Abe și mulți alții.

Natașa Alina Culea: despre succes și feminitate

În afară de scris și predat cursuri de scris,  cu ce te mai ocupi?

Am un job full time în domeniul cultural, mă pregătesc pentru doctorat, am început câteva colaborări cu edituri din România, care implică și filmări – dar despre asta vom vorbi ceva mai târziu. Am o mică manie de a fi secretoasă cu lucrurile pe care le fac, în general, le dezvălui târziu, pe unele chiar niciodată 😊. Am și câteva hobby-uri, cel puțin așa le văd eu, dar cei din jurul meu îmi spun că și acelea sunt activități de învățare. În mai puține cuvinte, cred că nu știu să mă relaxez.

Cum ai defini tu o femeie de succes? Tu te consideri una?

Dacă succesul este definit de ceilalți așa cum îl definesc eu – o stare de împăcare interioară și exterioară  – atunci, da, sunt o femeie de succes.

Care sunt femeile care te inspiră?

Sunt multe femei care mă inspiră sau pe care le admir pentru ceva anume. Ca scriitoare: Elif Shafak, Isabel Allende, Nora Iuga, Aurora Cornu; ca om – mama. Admir femeile puternice, dar sensibile, motivate, demne și care știu să rămână feminine în orice împrejurare.

Care e definiția ta pentru cuvântul „feminitate”?

Energia feminității este discretă și blândă, ca razele lunii. Mi se pare că feminitatea a rămas un vestigiu în zilele noastre. Acum femeia fuge, acționează, poartă pantaloni, comandă. Practic, a luat locul bărbatului și bărbatul a cam luat locul femeii. Feminitatea a rămas aproape intactă în țările asiatice și mai că a dispărut din America și Europa. Emanciparea feminină nu trebuia să urmeze calea bărbaților, ci să o recreeze pe cea a femeii. Cred că s-a pornit de la o idee bună, care, asemenea marilor idei bune, a fost pusă jalnic în practică. Gândindu-mă la feminitate, văd o femeie care dansează cu tălpile goale în jurul focului.

Care crezi tu că e cea mai importantă lecție pe care orice femeie ar trebui să o știe?

A fi femeie este o artă și doar faptul că te naști femeie nu îți oferă acest prerogativ. Femeia conștientă că este femeie are puteri miraculoase, transformând emoția în frumusețe și asperitățile vieții în alinare.

Am citit recent cartea Femei care aleargă cu lupii și am rezonat cu identitățile femeii din cele mai vechi timpuri: Femeia-Lupoaică, Femeia-păianjen (cea care țese destinul oamenilor – pentru indienii navajo), Ființa de Ceață (în Guatemala), Marea Putere Divină (pentru niponi), Dansatoarea celestă (în zona tibetană). Feminitatea, deși legată și de aspectul exterior, este totuși o stare de a fi, o energie pe care ți-o însușești sau nu.

Cum vede Natașa Alina Culea viața?

Revenind la tine, cândva spuneai că vezi viața prin lentile roz. Încă o mai vezi așa?

Mereu am spus că viața este cum ți-o faci și că oamenii se poartă cu tine așa cum îi lași să se poarte cu tine. Îmi aduc aminte de ceea ce am spus chiar și în momentele în care nu reușesc să-mi fac viața roz, cel puțin, nu pe moment.

Reușesc să văd partea bună din orice, uneori după un timp, iar dacă nu găsesc nicio parte bună atunci, tot pot să râd de ceea ce mi s-a întâmplat. Cred că această trăsătură a mea mă salvează din orice și mă fac enervant de mulțumită. Când eram adolescentă am asistat la moartea tragică a unei verișoare pe care o iubeam foarte tare – eram de vârste apropiate, ea a murit la 15 ani. În cele cinci luni de suferință crâncenă ea nu s-a plâns niciodată. Cu ce drept să mă plâng eu? Ești supărat că ai o zi proastă? Că ți-ai pierdut telefonul? Cred că glumești. Chiar aștepți să te scuture viața, ca să realizezi ce e important și ce nu?

Cât de important e să avem vise și visuri?

Este interesant, nu? Limba română le diferențiază, chiar dacă mulți le încurcă formele de plural, iar în alte limbi sunt scrise la fel. Cum să trăiești fără visuri? Și ce viață ar fi? Cât despre vise, ale mele sunt colorate, profunde și mi le amintesc foarte bine dimineața; este ca și cum aș avea două vieți distincte: una diurnă și alta nocturnă.

Care a fost cea mai mare realizare a ta de până acum?

Să doresc binele celor care mi-au făcut rău. Și să fiu fericită fără motiv, aparent. Restul? Fum și ambiții de moment.

Ce planuri de viitor ai și ce surprize ne pregătești nouă, cititorilor tăi?

Vă voi oferi cât de curând Rusalka. Voi fi la Dalles pentru cei care-și doresc să străbată drumul scrierii alături de mine și… vom mai vedea. Așa cum am spus, doar un pas în față, următorul se va revela singur.

Ca de obicei, o să te rog să ne lași un gând de încheiere!

Reinventați-vă fără teamă! Din iubire și cu iubire…