Cu siguranță 2020 este anul care mi-a trezit apetitul pentru dezvoltarea abilităților scriitoricești. După o serie de masterclass-uri și un munte de carte despre geneza unei povești, mi-a atras atenția o carte cu un titlu extrem de sugestiv: Nobody Wants to Read Your Sh*t: Why That Is And What You Can Do About It a lui Steven Pressfielfd.
Evident, cu un așa titlu nici nu are cum să treacă neobservată! Însă, dincolo de impact, acesta vizează să atingă un nivel mai profund. Nobody wants to read your shit este, în primul rând, un sfat pentru scriitorii aflați la început de drum: nimeni nu vrea să-ți citească mizeriile (ciornele, tentativele de scriere). Nu, nimeni nu va citi asta (sau da, dar apoi trebuie să te pregătești să suporți oprobriul public). Totodată, conform autorului, aceasta e un secret cunoscut doar de autorii experimentați. Iar recunoașterea acestui adevăr dureros este primul pas al metamorfozei unui amator într-un profesionist în ale scrisului. E un soi de mantră. Așa că, dragi scriitori aspiranți, repetați după mine:
Nobody wants to read your shit!
Serios acum, eu una aș fi terifiată dacă mi-ați citi ciornele, chiar și după toate cursurile și cărțile citite! Dar, hai să nu mai vorbim despre mine, hai să vorbim despre cartea scriitorului și scenaristului american Steven Pressfield.
Despre carte
Volumul are dimensiuni reduse, doar 191 de pagini, însă asta doar pentru că autorul ține să livreze doar informațiile esențiale și nimic mai mult. Am apreciat stilul său simplu și colocvial care, practic, te făceau să zbori printre pagini. De lăudat este faptul și că Steven Pressfield împărtășește episoade din viața lui de dinainte și după ce a devenit scriitor, iar din aceasta învățăm cât de important e să nu renunțăm la visul nostru indiferent de direcția în care ne îndreaptă destinul.
Însă cel mai interesant lucru la Nobody Wants to Read Your Sh*t mi s-a părut însăși structura cărții:
- Primele 8 capitole vorbesc despre începuturile nu prea roz ale lui Steven în lumea scriitorilor și servesc drept o introducere pentru celelalte capitole grupate în opt „cărți”;
- Prima „carte” este despre advertising: cum a fost să lucreze în domeniu și ce lecții despre scris a învățat;
- A doua vorbește despre prima tentativă de a scrie ficțiune;
- A treia vorbește despre experiența de scenarist;
- Cea de-a patra „carte” este despre a doua tentativă de a scrie ficțiune, în vreme ce a cincea vorbește despre cum autorul a scris non-ficțiune, iar a șasea despre cum a realizat un volum ce intră în categoria self-help;
- A șaptea „carte” vorbește despre chemarea de a fi artist;
- În fine, în a opta carte, ne povestește ce a învățat din experiența de a scrie un scenariu pentru un film porno. Da… și din asta se învață ceva.
Ce am învățat eu din Nobody Wants to Read Your Sh*t?
Deși am citit cartea înainte de a pleca în concediu, mi-au rămas bine-întipărite în minte câteva lucruri tare importante. Sunteți curioși? Iată ce am extras din carte!
CÂTEVA LUCRURI GENERALE
- Nimeni nu vrea să-ți citească mizeriile!
- Oamenii nu sunt răi sau cruzi, pur și simplu nu au timp de pierdut așa că nu vor să-ți citească mizeriile. Ce e de făcut în acest caz? 1. Mesajul trebuie să fie simplu, clar, ușor de înțeles. 2. Fă-ți textul amuzant sau sexy sau interesant sau înfricoșător sau informativ. Fă-l atât de atractiv încât cineva ar trebui să fie nebun să nu-l citească. 3. Aplică aceste două aspecte menționate tuturor tipurilor de scris fie el artistic, fie comercial.
- Atunci când înțelegi că nimeni nu vrea să-ți citească mizeriile, vei fi foarte concentrat pe ceea ce faci. Vei înțelege că scrisul/cititul e o tranzacție. Cititorul își donează timpul și atenția, iar în schimb scriitorul trebuie să îi ofere ceva demn de aceste bunuri inestimabile.
- Empatie este indispensabilă artiștilor și antreprenorilor. Este abilitatea de a îi insufla cititorului/spectatorului/clientului ideile și punctul tău de vedere. Dezvolt-o!
- Dacă vrei să scrii și să fii recunoscut pentru asta, va trebui să o faci tu însuți!
ADVERTISING
- În advertising există termenul de „pool-out”, similar cu „spin-off” din cinematografie. Asta înseamnă că dintr-o singură campanie / un singur concept, dacă are suficientă tărie, se pot naște zeci de alte reclame.
- Nu-i de ajuns să atragi atenția cititorului. Trebuie să și vinzi produsul. Trebuie să existe un mesaj, unul cu lipici! Acestea trebuie să aibă o conexiune cu produsul astfel încât să facă cititorul/spectatorul să realizeze că mesajul are sens.
- Orice reclamă se încheie cu un call to action. Însă acesta este și cazul storytelling-ului.
- Un concept ia un lucru general valabil și-l transformă. Acesta stabilește cadrul de referință mai amplu în care poate fi plasat produsul. Un concept încadrează produsul într-un context care-l determină pe privitor să-l perceapă într-un mod diferit, pozitiv și atractiv.
Game of Thrones, Simfonia a IX-a de Beethoven, Guernica, Hamlet – toate sunt concepte. La fel și Iliada. Încă din 900 înainte de Hristos, marii povestitori înțelegeau noțiunea de concept.
Orice operă de artă se bazează pe un concept.
O dietă ar trebuie să aibă un concept. Invazia unei țări ar trebui să aibă un concept. O salată bună ar trebui să aibă un concept!
Storytelling și scenarii
- Un scriitor/artist/antreprenor are ceva de oferit din propria experiență (mai mult sau mai puțin fericită).
- Există un singur principiu care este indispensabil structurării oricărei narațiuni: împarte povestea în trei: început, mijloc și final.
- David Lean, regizorul capodoperelor Lawrence al Arabiei și Doctor Zhivago avea un principiu care se potrivește de minune și filmelor, și romanelor: „orice lucrare poate fi împărțită în 8-12 scene esențiale”. Aceasta este o alternativă a sctructurii în trei părți enunțate la punctul 2. care, sigur, se poate preta la filme și piese de teatru de aproximativ 120 de minute. Însă romanele nu sunt așa. Filmele mai lungi și serialele nu sunt așa, acestea trebuie să conecteze cititorul/spectatorul pentru mult mai mult timp, de multe ori zile, chiar luni.
- Orice poveste aparține unui gen, iar fiecare gen are convenții. Dacă un western are 2 pistolari, aceștia trebuie să se dueleze la apus, dacă este un romance, cei doi îndrăgostiți trebuie să se despartă la jumătate pentru a se regăsi la final.
- Scriitorul trebuie să știe de la bun început în ce gen se încadrează povestea sa. De ce? Pentru că o poveste este experimentată cu sufletul, iar receptorii narativi ai acestuia au o structură universală. Sufletul judecă veridicitatea unei povești comparând-o cu șabloane trasate încă de la naștere. Călătoria eroului. Odiseu. Ghilgameș. Scriitorul trebuie să cunoască și înțeleagă genul așa cum un neurochirurg înțelege topografia creierului.
- Cu cât mai înfricoșătorul este monstrul (poate fi și unul metaforic), cu atât este mai mare pericolul. Iar cu cât pericolul este mai mare, cu atât va fi mai mare emoția produsă în inimile publicului.
- Mai întâi dă-ți seama care este finalul la care vrei să ajungi apoi croiește-ți drumul înapoi.
- Știi de ce mor atât de multe personaje din cărți sau filme? Pentru că asta ridică miza poveștii. Cât de mult trebuie să ridici miza? Cât de mult poți. Miza ridicată = investiție emoțională mare din partea publicului.
- O poveste are nevoie de un protagonist pe măsură. Acest lucru nu e valabil doar în filme, ci și în cărți. Să ne gândim la Anna Karenina, Emma Bovary, Hucklebery Finn, Hamlet, Atticus Finch. Povestea trebuie să se desfășoare, iar pentru asta e nevoie de un star!
- Jobul unui scriitor este să-i ofere eroului cel mai dificil moment în care totul este pierdut, iar apoi să găsească un mod prin care să-l scoată din acea situație.
De reținut când scriem ficțiune
- Convenția spune să scrii ceea ce știi, dar ceva magic se întâmplă atunci când scrii ceea ce nu știi. Adevărul nu e adevăr. Ficțiunea e adevăr.
- Împarte ceea de ai făcut/scris în intervale de timp. (Altfel spus, apelează la sfânta planificare!)
self-help
- Autoritatea este importantă când scrii o astfel de carte.
- Apelează la narațiune, este extrem de importantă.
Porno
- Nu opri povestea. (se poate aplica și la genurile main-stream)
- Flashback-uri: orice flashback, trebuie să împingă povestea înainte.
Câte ceva despre mindset
- Rezistența, auto-sabotajul sunt reale. Pânza goală, la fel. Diavolul există și, oricât aș vrea eu, nu e Tom Ellis 🙁
- La fel de reală e și muza. Așează-te, dă drumul la robinet și cuvintele vor curge.
- Nu știi despre ce idee să scrii. Scrie despre propria ta balenă albă, ideea care te sperie. E în regulă să fii speriat de propriile idei. Cele mediocre nu ridică pulsul, pe când cele bune fac să-ți curgă râuri de sudoare.
- Nimeni nu vrea să-ți citească gândurile ego-centriste sau cererile insistente de atenție. Asta, e de fapt, sensul lui Nobody wants to read yous sh*t.
Considerente finale despre NOBODY WANTS TO READ YOUR SH*T
Cartea conține informații utile pentru scriitori din diferite domenii. Este extrem de succintă, accentuând parcă mesajul autorului. Însă, chiar dacă extragem informații importante din ea, trebuie să avem în vedere un lucru pe care însuți Steven Pressfield l-a enunțat în capitolul 73:
De fapt, nu ai cum să înveți o abilitate artistică la școală. În lumea reală, procesul e mai degrabă precum o serie de stagii de practică realizate în atelierele mai multor maeștrii. Le urmezi pe stradă sau în studio. În pat chiar. Le urmezi când ești treaz sau mahmur, când te trezești cu găinile sau la prânz.
6 Comments
Ce interesant! Chiar ai extras multe idei. Eu am citit o singura carte de Steven Pressfield – Portile de foc. Foarte buna, intensa, realist redata povestea celor 300 de spartani.
Da, chiar e o carte utilă, deși e o carte micuță (fără bullsh*t, aș zice :D, doar informațiile utile). Chiar sunt curioasă de proza autorului 😀
Ok, bun…
L-am citit cât de cât pe Steven Pressfielfd. Adică, asta nu e singura lui carte despre scris și cu siguranță nu e cea mai bună. Turning Pro este dacă vrei o incursiune directă în mintea unui scriitor. The war of Art, este poate cea mai bună, cu siguranță l-a făcut cunoscut, dar dacă chiar vrei o carte încurajatoare despre scris scrisă de el, încearcă Do the Work.
Asta, uh, un pic cam light…
NU POT SĂ PLANIFIC, NU SUNT UN PLOTTER
După cum bine ai spus, nu înveți să scrii la cursuri, nu proză și în orice caz „Scrie ce știi” e doar un sfat rău .
Suntem gând la gând cu bucurie cu articolul ăsta, Diana. Chiar mă gândeam aseară să scriu un articol pe temă. Mulțam de Push…
Bunicel rezumatul cărții lui Pressfield!
Dacă am un singur sfat pentru cititorii tăi scriitori aspiranți sau doar scriitori este să scrie, zilnic, cât mai mult.
Știu că mai are și alte cărți și am și Do the Work pe listă, dar voiam ceva mai light :Lol: după ce am citit The Making of A Story – un mamut de aproape 700 de pagini recomandat în masterclass-ul lui Neil Gaiman ca lectură suplimentară. Eu, față de tine, chiar sunt un plotter. Dar, asta ține de stilul fiecăruia 🙂
Hai ca m-am intors inainte si inapoi de 4 ori pana sa reusesc sa iti las si un comentariu :)) (probleme tehnice).
Multumesc pentru acest articol! Mi-a placut MAXIM. De fapt, mi-a placut atat de mult incat am decis sa citesc cartea. Sunt principii pe care si eu le aplic de obicei in textele mele… dar mereu se gaseste ceva nou de invatat, aprofundat, dezvoltat!
E tare faină și catchy. Se citește destul de repede 😀 Ți-o recomand cu drag 🙂