#JurnaldeCroitorie: Când mașina de cusut face lumea să se învârtă

Dacă mă veți întreba care este obiectul care-mi stârnește cele mai multe amintiri, o să răspund fără a mă gândi prea mult: masina de cusut.

De când îmi pot eu aminti, ea a fost în viața mea. Mă și văd: o fetiță mică și bucălată privind cu ochi mari la roata ce se învârtea de zori, ascultând muzica aceea: zdrang-tac-zdrang-zdrang-tac-tac-tac produsă de vechea mașină Ileana care stătea la loc de cinste în antreul casei de la țară. Mi se părea cea mai importantă invenție posibilă căci, vedeți voi, în satul acela din sudul Argeșului toată lumea avea una. Nu era casă în care să nu fie o mașină sau chiar două. Mașinile de cusut erau atât de importante încât și mami a avut una, tot Ileana, drept zestre și a luat-o cu ea la oraș.

Pot spune că micro-universul meu se învârtea în jurul mașinii de cusut. Și, dacă mă gândesc bine, încă mai e așa. Viața mea se poate împărți cu ușurință în trei etape…

Am fost micuța croitoreasă, apoi fata care a încercat să-și ignore chemarea, iar acum… sunt cea dornică să se reapuce de treabă! Dar, zic să o luăm de la început! Așezați-vă comod, căci urmează să împărtășesc cu voi câteva episoade importante din în jurnalul meu de croitorie!

Fără a mai lungi introducerea, o invit în scenă pe…

Micuța croitoreasă

Credeți că mini-eu doar a privit cu mașina aceea? Sau că s-a limitat doar la a considera pedala cea mare drept leagăn? Ori că îi era de ajuns să scotocească prin cutia pe care scria cu litere unduite „accesorii croitorie” după creta de croitorie pe care o folosea pentru a schimba designul porților și al casei, în general? Eh, nu! Mi-aș fi stresat prea puțin părinții… și ce viața e cea trăită în prea multă liniște?

Tot ce ieșea de sub acul mașinii de cusut mă fascina: de la o rochie sau o cămașa la un banal șorț. Ba chiar îmi dădeau idei. Mă vedeam un soi de Doina Levintza, dar ideile din mintea mea aduceau mai mult a Vivienne Westood (însă ea avea să apară mai târziu pe radarul meu).

M-am prins destul de repede și că mica mea mașina de cusut din plastic portocaliu și albastru nu avea să mă ajute prea mult. Dar, nu am lăsat asta să mă împiedice. Nu m-am lăsat descurajată nici de faptul că nu ajungeam la pedala mașinii de cusut folosite de maică-mea.

Am urmărit de câteva ori cu atenție „sofisticatul” procedeu de a băga ață în ac și de a coase la mână. Apoi, cum am rămas singură m-am înarmat cu toate cele trebuincioase: ace, ață, foarfecă, ba chiar luasem și cutia cu nasturi și niște elastic! Îmi mai trebuiau și materiale, dar am făcut ușor rost de ele: mi-am ciopârțit toate perechile de șosete și niște pantaloni de pijama pe care nu îi mai purtam.

Parcă văd și acum acele prime creații vestimentare ale mele: niște „rochițe” cusute alandala și cu tivul în plină destrămare. Dar, credeți că eu realizam! Pentru mine erau cele mai trendy rochițe de păpușă! Eram atât de concentrată să cos cu mânuțele mele grăsune de copil de 4 ani încât nici nu am auzit cheia răsucindu-se în ușă. Trecuse deja o oră, iar timpul meu de creație s-a încheiat brusc atunci când mami m-a prins cu toate șosetele sfârtecate și fie împrăștiate pe jos, fie transformate în piese haute-couture pentru păpuși.

Totuși, norocul meu a fost că nu i-a ținut supărarea decât vreo câteva ore. Timp în care m-a amenințat că nu-mi mai ia alte jucării și nici chiar dulciuri pentru că nu mai aveam șosete. Dar, a înțeles repede că n-avea ce-mi face: deja eram contagiată de microbul croitoriei.

Unele lucruri nu se schimbă

Am purtat multă vreme pasiunea pentru croitorie bine cusută în sufletul meu. Dar, pe măsură ce mă afundam în adolescență începeam să uit de frumusețea lucrurilor făcute la mașina de cusut și să fiu tot mai pasionată de moda din magazine. Și cum să nu fii atrasă când vezi peste tot aceeași pantaloni de camuflaj, blugi brodați, bluze mov și ce o mai fi fost pe atunci?

Au adolescenții dorința asta de a s e integra, de a fi văzuți drept membri ai unui grup. Evident, nu puteam face excepție. Dar, a venit un moment când niște blugi tare faini și similari cu ai tuturor fetelor din grupul meu mi s-au rupt.Evident, a fost o tragedie imensă echivalentă în intensitatea cu ruperea unei unghii sau despărțirea de iubi (alte mari drame ale perioadei 15-18 ani).

Ai mei îmi impuseseră să fiu mai cumpătată, iar cu 40 de lei alocație nu puteai face mare lucru. Așa că singura mea soluție a fost să cos o inimioară pe care am decupat-o din vinilin. Apoi am ridicat capacul, am scos mașina de cusut veche, am fixat-o cum de atâtea ori le-am văzut pe mama și bunica și am cusut.

Tot procesul nu a durat mai mult de 5 minute, dar parcă mi-au revenit toate amintirile. Eram iarăși copilul ce privea cu ochi mari cum se învârtea roata mașinii și asculta fascinat muzica ei: zdrang-tac-zdrang-zdrang-tac-tac-tac. Eram din nou copilul pe care maică-sa l-a găsit înconjurat de șosete sfârtecate. Cred că unele lucruri nu se schimbă niciodată!

E timpul să mă apuc serios de treabă

Până de curând am avut impresia că am făcut pace cu latura mea creativ-vestimentară. Retușuri, tivuri simple sau duble, câte o pensă, mici personalizări – toate aceste lucruri îmi erau suficiente. Dar, de când parcă am mai mult timp, am început să mă gândesc serios la unele lucruri. Simt nevoia de o schimbare și ocupațională, și vestimentară. Cred că am ajuns, în sfârșit, la vorba bunicii:

Ce-mi mai trebuie? O mașină de cusut! Încă o mai am la țară pe cea a bunicii. Dar, cred că fetița care și-a ciopârțit șosetele e pregătită, în sfârșit, pentru nivelul următor!

Cu o mașina de cusut modernă poți face mult mai multe lucruri decât cele vechi: cusături decorative, tivuri invizibile, pot chiar coase nasturi. Tot ce trebuie să știi e unde să o cauți pe cea potrivită. Dar, am deja partenerul perfect: Cusut si Brodat – susținător activ al celor pasionați de croitorie și al antreprenorilor din domeniu încă din anii ’90. Mi-am ales chiar și marca: Brother – un brand cu o istorie de peste 100 de ani.

Însă asta e o altă poveste pe care v-o voi povesti, poate, într-un alt #JurnaldeCroitorie. Până atunci, îmi iau rămas bun! Trebuie să-mi potolesc copilul interior care țopăie de bucurie acum că am făcut public faptul că îmi voi urma pasiunea pentru croitorie la modul serios!

Dragilor, povestea e cât de poate de reală! Chiar sunt pasionată de croitorie, chiar mi-am ciopârțit șosetele și toate celelalte. Însă nu v-aș fi spus acum această poveste dacă nu ar fi fost proba numărul 3 din cadrul SuperBlog care m-a zguduit serios în zona amintirilor.