Nuanțe de piper și ciocolată

Iubirea! Ce alt sentiment te poate ridica până sus, pe-un norișor și, în același timp te poate coborî până-n măruntaiele pământului acolo unde aghiuță mestecă-n cazanul cu smoală mai vârtos ca mamaie în tuciul cu mămăligă? Iubirea e… totul existenței noastră, alfa și omega, punctul de plecare și de sosire (da, viața e o buclă). E panaceu și otravă căci niciodată nu e simplă, ci colorată în nuanțe de piper și ciocolată.

De la această idee am pornit și eu când am scris povestirea mea, Muza, pentru concursul organizat de editura Siono. Așa cum vă spuneam acum ceva timp, povestea mea s-a scris practic singură. Cred că am fost printre primii care au răspuns afirmativ și și-au și trimis textele. Evident, emoțiile au fost mari. Nu mai făcusem asta vreodată și mă temeam. Da, mă temeam căci, a scrie povești online una, a-ți trimite povestirea să fie supusă analizei unui juriu de specialitate e alta. Știți, uneori aș vrea să am o încredere în mine din aceea debordantă, să pot da și la alții. Dar, nu-s Wonder Woman, am și eu dubiile și temerile mele.

Am încercat, totuși, să aștept cumințică și, în cele din urmă, am primit răspunsul: Muza mea fusese acceptată. Știți ce bucurie m-a cuprins? Niciodată nu cred că voi găsi suficiente cuvinte pentru a o descrie. Practic, visul meu de atâta amar de vreme în sfârșit a prins contur – unul tare, tare frumos.

Săptămâna aceasta am primit, în sfârșit, volumul Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is unde mă puteți citi începând cu pagina 118. Dar, eu vă recomand și celelalte texte fiecare minunat în felul său, chiar vă invit în cele ce urmează să descoperiți ce impresie mi-au lăsat după lectură!

Ce fel de iubiri găsiți în Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is

Nuanțe de piper și ciocolată conține 27 de povești de iubire, fiecare unică în felul său. Aș putea spune chiar că e un adevărat buchet de scriituri și povești faine. Dar, haideți mai bine să renunț la introduceri și să vă povestesc ce fel de iubiri veți găsi în carte.

Ami Ancelin și ai ei Fluturi cenușii marchează începutul cărții într-un mare fel. O poveste modernă despre acel cel gen de iubire de care nu poți fugi nici dacă te muți pe altă planetă, una încălzită de alt soare.

Nicoleta Beraru mi-a dovedit că trebuie neapărat să ajung anul acesta la cărțile ei: Ardei iuți – povestiri la imperfect și Luluța și Petrișor care așteaptă de ceva timp pe raftul meu. Povestea ei din carte, Ursita Crisalidelor, are culoare și viață. Ce să mai zic de stil! Iar subiectul e unul mereu de actualitate: o româncă, un țigan și iubirea lor niciodată simplă, ci clandestină și pasională.

Bonoavis, numele ei necunoscut, povestirea lui Ionuț Calotă, are ca protagonistă o femeie nu tocmai frumoasă, dar cu acel je-ne-sais-quoi de vrăjește bărbații și azvârle într-o iubire de ordinul fantasticului.

Dan T. (Castanman) a scris o poveste despre o iubire modernă, poate ușor SF (aș zice), dar actuală și surprinzătoare. Femeia cu @ nu e doar o plăsmuire, mie una mi-a părut tare actuală ținând cont de vremurile acestea în care totul e mai mult online.

Cristina Centea ne scrie despre nu una, ci două iubiri în Mireasa de carton. Una e iubirea de formă, cea ce substituie adevărata și unica iubire a vieții. Cealaltă, e iubirea aceea „ce-ar fi fost dacă”.

Povestea Antonelei Cherzan, Îmi place să vorbesc cu tine oricând, în schimb, m-a dus cu gândul la acea potrivire de invidiat pe care o au sufletele pereche, dar mi-a lăsat și o dâră subtilă de nostalgie.

Camelia-Maria Cîmpean a scris o poveste despre iubirea aia imposibilă și pură din copilărie pe care o porți cu tine până-n vechi vecilor.

Marina Costa a venit cu o poveste de iubire palpitantă. Ce se întâmplă atunci când doi frați dintr-o familie musulmană iubesc aceeași fată? Evident, iese o dragoste ce trebuie scrisă în cărți. O poveste frumoasă, alertă, plină de simboluri care cucerește.

Issabela Cotelin a scris o Poveste fără pereche despre iubirile acelea care timpul le face să se stingă, dar le regăsești, cândva, cumva… Iubirea descrisă de Issabela e cea după care rămâi tânjind.

Cristina Cristea împletește cu talent în povestea ei, Într-o zi de decembrie, sentimente și sensibilități, arta și acea străfulgerare care îți atrage atenția pentru o clipă irepetabilă, dar memorabilă.

Florentina Loredana Dalian a scris cu o autoironie fină pe care am adorat-o. Textul ei, Iubiri de taină, e spumos, tare spumos! Nu are cum să nu placă și să scoată măcar un zâmbet!

Otilia Dima a scris despre două iubiri privite în oglindă: una care începe, alta care se sfârșește. Un text emoționant, nostalgic și fluid.

Lina, povestirea lui Caleopi Efren, are savoare și culoare. M-a purtat într-o lume nu îndepărtată, dar diferită de lumea mea citadină, exagerat de modernă și lipsită de prejudecăți.

Fabiola Ion a scris o declarație de dragoste aparte pe care am citit-o înduioșată de sentimentele emanate și de bucuria regăsirii între paginile unei cărți a unei persoane pe care o citeam cu drag acum câțiva ani.

Monica Adriana Ionescu a avut în Nuanțe de piper și ciocolată o poveste despre iubirile acelea de pe vremuri, cele care nu se mai trăiesc așa în vremurile astea.

Dana-Maria Jugăurs a venit cu o poveste faină despre ezitări, despre ce-ar fi fost dacă și curaj sau lipsa lui. Nespus e fix povestea care te dace să vrei să citești mai mult din ea.

Textul scris de Irina Isabela Margieka are o savoare aparte, nu degeaba se numește chiar Savoare de cireșe amare. Textul ei are impregnat fix parfumul iubirii.

Diana Adriana Matei, în schimb, are un text care m-a dus cu gândul la… muzicalitatea iubirii. Pentru că așa am simțit eu scriitura: un cântec frumos, de un lirism aparte.

Dana Mireluț a scris cu sensibilitate despre suferințele din iubire pentru că, zic eu, uneori nu știi că ai iubit până nu ai simțit usturimea pierderii.

Ușile, povestea Iuliei Nani mi s-a părut, mai degrabă, un tulburător labirint format din oglinzi în care nimic nu e chiar ce pare, iar conexiunea dintre protagoniști merge dincolo de ceea ce poate fi înțeles.

În Doar o poză de buletin, Dana Nichițelea ne arată ce se întâmplă în timp cu unele iubiri ce par ideale. Și, după ce descoperi, nu poți scăpa de acest gând.

Clara Elena Păun are un text, Pești și oameni, metaforic de frumos și care curge lin, precum un pârâu. Iubirea din textul ei, totuși, nu e una atât de calmă, ci pasională, tulburătoare și… extrem de interesantă la lecturat.

Mirela Pete, artista ce s-a ocupat și de coperta volumului Nuanțe de piper și ciocolată, a venit cu o poveste parcă ieșită din alte vremuri și cu un parfum aparte. Evident, mă așteptam să-mi placă, sinestezia e superputerea ei.

Mona Șimon a venit cu o disecție sufletească de excepție. Ce e în sufletul celui care greșește în iubire? Care sunt craterele ce-i rămân pe veci în suflet? Dar celălalt? Ce se întâmplă cu el.

Textul Ilenei Vlădușel l-am citit ușor, dar nu l-am uitat. E despre genul acela de iubire spre care toți tindem, iubirea ce nu se stinge.

În fine, volumul se încheie cu povestea scrisă de Andra Corina Vrabie în care facem cunoștință cu altfel de iubire. Un text aparte, care ne arată încă o dată că iubirea nu e doar roz cu picățele, e și întunecată și cu bube.

Muza mea

Am scris despre toate poveștile din Nuanțe de piper și ciocolată, dar poate vă întrebați cum e Muza mea. Ei bine, nu o să vă scriu! În parte pentru că am scris deja despre ea destule pe Illusion’s Street:

• despre bucuria publicării;
• despre bucuria găsirii propriului text între paginile unei antologii și un pic mai mult despre geneza poveștii;
• despre cum am citit textul pe hârtie;
• o selecție de citate.

Dar, motivul principal pentru care nu o să scriu despre ea și nici o voi mai face de acum încolo (nici pe Illusion’s Street) e că sunt tare curioasă să aflu părerea voastră.