Imaginați-vă o mogâldeață de nici nu ajunge la masă, un pic rotunjoară, cu niște ochi căprui micuți precum două mărgele și părul negru și inelat.
Eh, sunteți gata? Acum mogâldeața asta se cațără pe biblioteca din sufragerie și, cum ajunge pe primul raft, se ridică pe vârfuri și apucă cu mânuțele ei grăsune o carte. Nici nu vede ce a ales, dar nu contează.
Se dă jos cu aceeași agilitate inocentă și se întoarce la păpușile ei ce o așteptau cuminți în celălalt colț al camerei. Deschide cartea și începe să le spună o poveste. Evident, nu cea din carte. Încă nu știe să citească, iar dacă ar ști, ar descoperi cu stupoare că a ales una cu poezii istorice, nu una cu prinți și prințese. Ea le spune povestea din mintea ei. Ce crede ea că e în carte.
O mogâldeață fix așa am fost eu. De mică m-au fascinat cărțile. De fapt, gândindu-mă bine, „fascinat” e puțin spus. Le adoram și le eram devotată cu toată ardoarea din suflețelul meu rotofei. Prin urmare, nu îmi erau de ajuns toate cărțile pe care mi le citeau ai mei seara, înainte de culcare. Nu! Eu voiam mai mult. Așa că escaladam biblioteca cu o îndârjire cum nici Edmud Hilary nu a avut când a devenit primul om ce a cucerit Everestul. Îmi alegeam câte o carte, o deschideam la ce pagină nimeream și-mi imaginam ce puteau să însemne toate acele litere…
mai citesc copii din ziua de azi?
Cititul ca povară
Sigur, eu am citit de drag și pe atunci erau alte vremuri. Nu aveam atât de multe alte opțiuni pentru a ne petrece timpul liber. Și-n plus am și o înclinație genetică (aș putea spune) spre cărți: și mama și tata, chiar și bunicii cu puținii lor ani de școală au adorat cititul.
Dar, nu vă gândiți că toți cei din generația mea sunt cititori. Mulți l-au ocolit. Fie pentru că părinții lor erau mai ocupați și nu dădeau atenție lecturii, fie pentru că deja apăruseră acele dischete galbene cu jocuri. Sau poate au mai fost și alte motive…
Cert e că știu o groază de adulți de vârsta mea sau mai mari care au perceput / percep lectura drept o povară, o sarcină în plus în procesul de educație. Nu au crescut cu cărți în jur și nici nu au reușit să le iubească mai apoi, dar ce e mai rău e că transmit această percepție și copiilor lor.
La un alt pol se situează, însă, părinții elitiști. Cei care vor să-și oblige copiii să citească indiferent că ei vor sau nu. Chiar am asistat odată la o discuție într-o librărie între o doamnă și un domn care nu mai reușeau să cuprindă în brațe cărțile lui Jules Verne. El i-a sugerat că poate fiicei lor nu îi plac acele cărți, dar ea i-a răspuns tăios că trebuie să le citească, doar nu vrea să ajungă vreo incultă. Clar, un astfel de copil nu va ajunge să iubească lectura și nici nu va ajunge să se aleagă cu prea multe de pe urma ei.
Ce cred eu?
Încă nu sunt mamă, dar am și eu visurile și planurile mele de viitor. În plus, am și mulți copii în jurul meu.
Nu știu dacă și voi i-ați observat, dar copiii din generația actuală sunt ageri, inteligenți și pricep mult mai repede unele chestii chiar tehnice. Eu cu siguranță la 4-5 ani aș fi distrus un smartphone, dar cei din ziua de azi știu cum să-l pornească, să intre în aplicații și multe altele.
Cred, ba nu, sunt convinsă că pot lua propriile decizii și pot distinge ce le face bine și ce nu. Așa că poate le trebuie doar puțină ghidare pentru a înțelege că a renunța la ecranul telefonului în favoarea unei cărți, fie și pentru scurt timp, le poate aduce numai lucruri bune.
Cum îi convingem pe copii să citească?
Ca părinte îmi voi încuraja copiii să citească. Le voi insufla și lor această pasiune și voi fi tare bucuroasă dacă și ei vor escalada biblioteca. Da, știu tentațiile sunt mai mari acum și sigur e distractiv să stai pe telefon și să te joci. Și, nu, nu voi fi nici ca doamna din librărie. Însă fiind ferm hotărâtă să merg în această direcție am descoperit câteva moduri de a-i încuraja pe cei mici să îndrăgească lectura.
cĂRȚILE PERSONALIZATE
Exemplul personal e primul lucru care îmi vine în minte. Dar, chiar și așa cum să le captezi atenția copiilor din zilele noastre, ei sunt veșnic pasionați de… altceva? Răspuns: trebuie să alegi cărțile potrivite.
Sigur, în ultima vreme au apărut multe cărți pentru copii extrem de interesante. Dar, de departe cele mai utile și atractive îmi par cărțile personalizate de la editura Elefantul meu.
Marele plus al cărților pentru copii de genul acesta este că îi includ pe cei mici în poveste. Și, să fim sinceri, cine nu ar vrea să fie salvatorul jurasicului sau o prințesă? Ori poate o călătorie în spațiu e mai tentantă… Practic, cărțile personalizate de la editura Elefantul meu le permit celor mici să devină eroii la care visează. Pe lângă dezvoltarea interesului pentru lectură, cărțile personalizate le aduc copiilor următoarelor beneficii:
În plus, la acestea se vor adăuga în timp și beneficiile generale ale cititului pe care le-am menționat deja. Practic, cărțile sunt și vor fi mereu esențiale în dezvoltarea micuților omuleți. Revenind la cărțile personalizate de care vă vorbeam, trebuie să vă mai scriu că pe site-ul editurii se găsesc în acest moment 23 de cărți pentru copii cu vârste de la 1 la 10 ani (și chiar poate un pic peste această vârstă). Și partea bună pentru adulți? Sunt tare ușor de comandat, trebuie urmați doar patru pași simpli:
aLTE METODE DE A-I FACE PE CEI MICI SĂ CITEASCĂ
Sigur, cărțile personalizate vor fi unul dintre ajutoarele mele cele mai de preț pentru a-i face pe copii mei să nu vadă lectura drept o povară, ci o activitate plăcută și utilă deopotrivă. Mai am și alți ași în mânecă. Mai exact, mă refer la provocări schimbă finalul, interpretează o scenă, căutări de comori.
Sunt ferm convinsă că această interactivitate cucerește orice copil al zilelor noastre. La fel mai cred că viitorii mei copii vor avea o aventură în lumea cărților chiar mai faină decât a mea. Ce mi-ar fi plăcut mie atunci să am o poveste în care să fiu eu eroina sau ca mami să aibă timpul și răbdarea pentru a se juca cu mine jocuri livrești. Eh, acum vremurile s-au schimbat. Lucrurile sunt diferite și asta într-un sens bun. Chiar dacă multor copii încă le e insuflată ideea cum că lectura e o povară cred că vor înțelege că nu e chiar așa în momentul în care vor vedea contrariul la ceilalți.
Voi ce credeți? E necesar să citim de vârste fragede? Cum v-ați învățat copii să iubească lectura sau cum aveți de gând să faceți asta?
sursa foto articol: elefantulmeu.ro / fb Elefantul meu
Articol scris cu drag pentru SuperBlog 2020, proba 10.
8 Comments
Și eu i-am cumpărat o carte personalizată lui Damian și pur și simplu o adoră ❤ Chiar sunt foarte frumoase și deosebite. Rămân și ca o amintire dragă 😊
Te îmbrățișez 🤗
Daaa, par ceva extrem de deosebit pe care îl păstrezi cu drag apoi 🙂
Cel mai rau este cu lecturile impuse. Copiii de azi nu mai accepta acest lucru, de fapt multi din generatia mea chiar au fost indepartati de astfel de practici. Eu am preferat sa fac sugestii, iar unele din ele au fost acceptate. 🙂 Chiar daca nu s-a indragostit de lectura ca mine, a luat contact cu cartile si, usor-usor, se ajunge departe, fara stress.
Asa este! Lecturile impuse sunt groaznice, mai bine funcționează sugestiile și pașii mici.
Din fericire, școala de aici mi-a făcut jumătate din „treabă”, mai puține teme pentru acasă și multe, multe cărți de citit. Nu impuse. La alegerea copilului.
Copiilor mei le plac sugestiile, dar am observat că sunt mai bucuroși să aleagă.
O dată pe lună au program de mers cu colegii la biblioteca din cartier. Se intorc cu câte o carte fiecare în clasă pe care o citesc la școală. Fiecare învățătoare are o bibliotecă micuță în clasă și copiii pot citi în intervale dedicate sau după ce și- au finalizat fișele de lucru. Dacă e cald afară, citesc în curtea școlii. Ce cred că am reușit eu, să îi cresc înconjurați de cărți, exact cum mi s-a întâmplat și mie la vârsta lor. Să ne facem împreună program de mers și explorat la bibliotecă sau la librărie. Oricum, mulțumesc pentru articol și pentru recomandarea de carte. Cine nu si-ar dori sa facă parte dintr-o poveste?
Ce fain, ce bine ar fi să fie și în România așa! Chiar e un exemplu de vest practice! Și da, cine nu ar vrea să facă parte dintr-o poveste? Eu sunt adult și tot îmi doresc asta 😂
Nici eu nu suport părinții elitisti, care pun mai presus onoarea, reputația lor decat interesele copilului și chiar știu un caz concret în care copilul nu are o viata sociala. Sta doar în casa și învață pentru ca părinții au așteptări doar de 9 și de 10.
Daaaaa… Copiii ăștia devin sigur adulți ratați.