Toată viața nu am avut decât un scop: să fiu mereu cel mai bun exemplu pe care cineva îl poate da. Să fiu cea mai bună fiică, cea mai bună soră, cea mai bună soție (în ordine cronologică, evident, de importante – toate sunt la fel). Să fiu plăcută de toată lumea. Să fiu cea mai bună din clasă, să fiu apreciată și respectată pe plan profesional și în blogging.
Nu, n-am fost unul dintre copii ăia puși să alerge după diplome. Dar, am un spirit de competiție extrem de dezvoltat. E ceva întipărit în mine.
Mereu dau ce pot eu mai bun, pentru că nu sunt mulțumită dacă nu pun măcar 150% în orice fac. Și, fără să mă laud, mereu îmi iese și de fiecare dată depășesc câte o așteptare a cuiva. Dar credeți că e ușor și fain să fii un overachiever? Vă spun de pe acum: nu! Oricât aș vrea nu sunt un soft ce poate rula la infinit.
Să trăiești la standarde de eficiență maxime sigur, are avantaje. Dar, nu e totul roz cu picățele. Asta pentru că oricine are nevoie de o pauză. Dar când? Cum? Când toată lumea parcă stă agățată de tine de parcă ar fi o rufă, iar tu culmea?
Dincolo de chestiile frumoase. Cum e să fii un overachiever?
Overachiever. Outperformer. Persoană care depășește constant așteptările celor din jur / target-urile profesionale. Spune-mi cum vrei. Asta sunt eu. Și pe listă aș mai putea spune și control freak / obsedată de planificare. Dar, cumva asta mi se trage tot din prima „calitate”, așa că hai să ne concentrăm pe ea.
Sigur, e foarte tare și ești foarte bine văzut atunci când îți depășești obiectivele. Dar, care e partea nasoală în chestia asta? Păi…
1. Așteptări prea mari
Am așteptări mari de la mine. Însă perfecțiunea e imposibil de atins, sau, dacă ar fi, eu aș vrea să o depășesc măcar cu 1 cm.Totodată, am așteptări mari de la ceilalți. Asta mă transformă într-un soi de Dianazilla cel puțin 3 zile din 7, recunosc!
Și știți cu ce vin la pachet aceste ștachete ridicate tare sus? Cu nemulțumiri!
2.Frica de eșec
Și când scriu asta vreau să spun o teamă cronică. Nu îmi era frică de bau-bau, cum îmi e frică de eșec. A dezamăgi pe cineva, oricine, aceasta e cea mai mare frică a mea. Nici măcar mersul pe bicicletă nu poate întrece asta.
Și, totuși, sunt rațională. Sunt perfect conștientă că mai trebuie să și greșim pentru a învăța. Dar, ce să-i faci unei frici întipărite în minte? Te lupți constant cu ea. Eu asta fac.
3. Complexul supereroului sau... cum îi spun eu, talentul meu incredibil de a fi mama răniților
Sunt conștientă că nu am o soluție pentru orice, dar asta nu înseamnă că nu mă dau peste cap de trei ori în stil Tsukahara pentru a rezolva orice. Și, da, uneori asta e stresant și frustrant pentru că, hei, la mine nu există nu se poate!
4. Task-uri peste task-uri
Când vezi că poți primești mai mult și mai mult și mai mult. Nu mai ajungi să termini niciodată ce ai de făcut. Și unde ajungi de aici oricât de tare ai fi? Exact, la burnout.
26 Comments
De la bun început am să te rog să-mi ierți lipsa de modestie! Începând din clasa a V-a şi până la finalul liceului am fost premiantă. Premiul I. Şef de promoție. La facultate am fost bună, dar nu unica cea mai bună! Ca dascăl am “luat” toate distincțiile şi premiile ce se puteau lua! Nimic nu mi-a scăpat.
Dar…
Niciodată nu mi-am propus sā…
Mai mult se rugau de mine directorii, inspectorii sau cineva din minister să aplic pentru un premiu bănesc…Nu mi-a plăcut să ies în față, dar se pare că prin tot ce am făcut am fost undeva sus, dar nu cred că am fost cel mai sus! Mi-a plăcut să dirijez din umbră, împingându-i pe alții în față. Poate aşa i-am ajutat să-şi depăşească limitele…
♥️
😭😭De ce o inimă neagră?! M-am lăudat prea tare!?
Cred ca e de la tine, la mine e roșie 🤗
scumpa mea, e o inima rosie! una de iubire si admiratie!
🤗🤗🤗🙈🙈🙈❤❤❤Da, clar că telefonul meu este problema! Te/ vă îmbrățişez!
Uite, mie acum îmi apare negre inimile tale, Aura :))
😣🌹🌹🌹
<3
Scriam la un moment dat pe blog ca m-am vindecat de perfectiune. De cand ma stiu, toti au avut pretentii de la mine. Sa dau tot, sa fiu cea mai buna in tot ce fac. Intai acasa, cea mai mare, cu doua surori mai mici. Sa le ajut, sa le fiu model, cat se poate. Sa fiu sprijin, ajutor, in orice situatie. Sa fiu cea mai buna la scoala sau macar printre cei mai buni, ca doar atat am de facut: sa invat.
Nu pot spune ca mi-a displacut, dar ajunsesem intr-un punct, adult fiind, in care ceream prea mult de la mine. S-au dus toate planurile si nevoia de organizare, chiar si dorinta de perfectiune, cand am devenit mama. N-ai cum sa mai planuiesti mare lucru. Asa ca nu mai puteam sa le fac pe toate si, desi asta mi-a adus o multime de frustrari, m-a si ajutat sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie sa las de la mine. Ma simt mai bine acum! 🤗 Ia-ti pauza de care ai nevoie si ai grija de tine!
Cred că ai făcut bine împingându-i pe alții dincolo de limite 😀 Și nu, nu e lipsa de modestie, asta ești tu!
Sincer? Nu e ok deloc! Cu toții vrem multe de la noi înșine, poate peste puteri, dar ajungem să fim roboti astfel. Da, ești cea mai buna, sunt cea mai buna, dar suntem oameni. ❤️
Da, așa e Dana, suntem oameni 😀
cool e atunci cand esti tanara si frumoasa. asa cum esti tu! clar, o pauza, una prelungita! e plictisitor sa fii tot timpul cea mai buna! te imbratisez! ♥️
Mulțumesc de complimente Ami ❤️ și da am nevoie de o pauză căci am obosit și m-am și plictisit să fiu mereu într-o fugă 🤗 De aceea mă gândesc să mă și reprofilez 🤫 să vedem. Te îmbrățișez înapoi 🤗❤️
Dacă nu te lecuiești la timp, te vor lecui copiii. Dar, crede-mă, e o lecție pe care vrei s-o înveți înainte de a fi mamă! 🙂 Pt că sigur nu vei fi perfectă, dar vei fi cea mai bună mamă pentru ei și asta e tot ce contează! ❤
Mulțumesc <3
Încearcă totuşi să iei o pauză, măcar cât să te bucuri pe deplin de fiecare realizare care atinge perfecţiunea. Cândva, toate astea vor fi nesemnificative pe lângă unele lucruri cu adevărat importante 🙂
Ai dreptate, Potecuță <3
Perfectiunea nu exista. Am si eu uneori accese de control freak, dar partea asta cu overachievement-ul nu, ba chiar din contra. Eu am fost (si mai sunt inca) ceea ce multi obisnuiesc sa numeasca “branza buna in burduf de caine”. Asa se vorbea de mine prin cancelarie, in liceu. Am avut si eu premii, dar mai mult in ciuda acestui fapt, decat datorita stradaniilor mele. Recunosc totusi ca am avut o dorinta de imbunatatire, care s-a concretizat intr-un spirit autodidact. That is my achievement, if I may say so.
Bun achievement, să știi 😀 Din proprie experiență îți spun că nu e bine să fii și control freak și overachiever, uneori mi se pare că îi terorizez și pe ceilalți din cauza asta 🙁
Partea buna este ca putem sa ne modelam pe noi insine in permanenta.
Exact! <3