Complexul de a fi român

complexul de a fi român
sursa foto: canva.com

Vă scriam anul trecut tot pe vremea asta că urăsc  patriotismul acesta afișat fățiș pe 1 decembrie.

Tot anul ne urâm și blestemăm țara. Spunem că vrem să fie ca afară, că vrem să plecăm. Și apoi, brusc, pe 1 decembrie cineva parcă ne șterge toate acestea din minte, dar, fiți fără griji: pe doi revin cu forțe proaspete.

Da, România, nu e acel tărâm al făgăduinței unde curge lapte și miere ce ne era prezentat în manualul de citire din clasa a doua printr-un fragment din opera lui Alecu Russo. Dar, chiar credeți că în alte țări nu există corupție, proteste și toate cele? Să ne rezumăm doar la protestul vestelor galbene din mult-civilizata Franță. Ați văzut că și ei, franțuzii rafinați protestează? Și încă cum… Dar, știți ce au ei în plus față de noi, ei își iubesc poate un pic mai mult țara însă, mai important de atât: se iubesc pe ei!

Noi? Noi ne iubim țara o dată pe an, iar pe noi poate nici atunci! Suferim parcă de complexul de a fi român.

„Românul n-are noroc, dar se pricepe la tot!” – cânta argeșeanul meu, CRBL, prin 2010. Eu cred, totuși, că norocul ți-l faci tu. Însă pentru asta trebuie să ne scuturăm de gânduri precum:

Însă cel mai pregnant datează încă de pe vremea lui Eminescu (sau e chiar mai vechi) și a fost superb descris de marele poet:

Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Și de-aceea spusa voastră era sântă și frumoasă,
Căci de minți era gândită, căci din inimă era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.
S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi sântem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Mihai Eminescu - Epigonii

Pe scurt, nu mai sunt lucrurile ca pe vremuri. Oamenii care au făcut ceva pentru țara asta s-au dus demult. Apoi, și dacă vrei să faci ceva… trebuie să fii din familia potrivită, altfel de zdrobește sistemul.

Nu! Tot ce am scris mai sus e o MARE PROSTIE! La naiba, parcă și imnul e destul de sumbru cu al său început: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!”. De parcă am fi toți o nație de zombi. Ori, mai știți cu ce înlocuiam ultimele patru cuvinte când eram mici? Nu știu la voi, dar noi spuneam, mai în glumă, mai în serios „din putina cu prune”. Sunt, cumva, lucruri ce ne sunt inoculate încă de mici, dar ar fi bine să ne lepădăm de ele!

Abia aștept ziua în care o să să credem în noi,  o să ne găsim modele de urmat reale și contemporane (de preferat naționale). Să nu ne mai îngropăm singuri, să realizăm că putem realiza orice prin muncă! Să învățăm să ne iubim și promovăm munca, să ne creăm un brand personal!

Dar, mai presus de toate, e important să ne scuturăm de prejudecăți. Orice se poate dacă ne iubim măcar un pic mai mult, dacă ne îmbrățișăm năzuințele și nu ne mai bizuim pe forțe inexistente precum norocul ți ghinionul. Totul e să nu renunțăm, să nu așteptăm nimic de la alții sau să ne pice din cer. Calea cea mai grea ne aduce succesul și, mai ales, respectul de sine, bucuria de a te ridica pe propriile picioare.

Apoi, cu iubirea și respectul recâștigate vom reuși nu doar să iubim România, ci să o și schimbăm!

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: