Există oameni pe care pur și simplu viața ni-i pune în cale într-un fel sau altul. Nu știu cum am fi ajuns eu și Issa să ne cunoaștem dacă nu exista magia numită internet, dar cui îi pasă? Important e că ne-am găsit cumva, prin blogosferă: eu scriu pe-aici și pe Illusion’s Street, Issa pe Se mai întâmplă. Ba chiar am fost și colege în antologia Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is.
De fapt, Issa, Issabela Cotelin, a apărut în mai multe antologii și reviste literare însă nu de mult timp numele ei a apărut pe coperta unei cărți doar a ei: Macii sunt întotdeauna roșii. O reușită bine-meritată ce sunt sigură că i-a bucurat pe mulți dintre cei pe care Issa i-a încântat cu scrierile ei.
Cum am citit Macii sunt întotdeauna roșii?
Cartea a ajuns destul de repede la mine, dar cum eram prinsă cu SuperBlog, am preferat să o las pentru o perioadă mai liniștită. Așa că am ales să-mi încep concediul de iarnă cu ea. Și a fost fix cartea de care aveam nevoie.
Issabela scrie cu pasiune, scrie fluid, lipsit de superficial și fără a aluneca pe panta siropoasă.
Am citit Macii sunt întotdeauna roșii dintr-o suflare și, cumva, mi-a părut rău. Pe parcursul lecturii am simțit-o pe Issa atât de aproape încât aș fi vrut să mai stea măcar o vreme.
Despre ce e vorba în carte?
Macii sunt întotdeauna roșii are la bază însemnări din jurnalul pe care autoarea îl ținea în adolescență, mai exact în perioada anilor ’80-’90. Peste acestea se suprapun comentariile ei de la vârsta adultă, fapt ce m-a făcut să mă gândesc la propriul meu jurnal de atunci: oare cum mi-aș adnota eu propria adolescență acum, după ce am trecut borna 30. Oricum, nu cred că ar fi tare diferite.
Din ce am observat, grijile și marile drame adolescentine sunt mereu aceleași, indiferent de epocă. Încercările de auto-descoperire, colegi (mai ales băieți), profesori, diferențele dintre generații, fotbal (nu vă mirați, chiar și eu am avut perioada mea microbistă) se transformă, spre finalul cărții, în gânduri despre facultate și despre muncă.
Cum spuneam, am apreciat în mod deosebit faptul că textul nu a alunecat pe o pantă sentimentală, melodramatică. Altfel, nu reușeam să termin lectura atât de repede. Am admirat (și aplaudat) modul în care adolescenta de pe atunci vedea lumea și, deși pe alocuri m-am regăsit, prin altele, aș fi vrut să am și eu aceeași luciditate.
Pentru cititorii care și-au trăit tinerețea în acea perioadă cu siguranță această carte e una ce le va trezi diverse nostalgii. Pentru cei care au prins acele vremuri doar din poveștile celor mai mari cartea o va vedea drept o cronică a acelor vremuri și a oamenilor lor.
Pentru mine, însă, Macii sunt întotdeauna roșii e cartea Issei. Spun asta nu neapărat pentru că e a ei, pentru că scrie clar pe copertă cu alb pe fond roșu: „Issabela Cotelin”. E cartea ei pentru că e povestea ei, pentru că mi-a permis cumva să mă aproprii și mai mult de ea. (Mulțumesc pentru asta, Issa!)
Cui recomand Macii sunt întotdeauna roșii?
Această carte e clar o carte pentru oricine. E scrisă plăcut, stârnește nostalgii, dar fără a deveni grețoasă precum o prăjitură mult prea dulce. E cartea perfectă pentru o vacanță sau pur și simplu pentru acele perioade încărcate când vrem ceva care să ne relaxeze.
Voi ați citit cartea Issei? Dacă nu, e clar, v-o recomand!
Foto cover: canva.com & arhiva personală
Celelalte fotografii: arhiva personală
8 Comments
Încă n-am citit cartea Issei, dar am auzit atât de multe lucruri frumoase că am pus „Macii sunt întotdeauna roșii” pe lista viitoarelor lecturi.
2021 va fi cu cărți sau nu va fi deloc.
Trebuie să fie cu cărți, mai ales cu aceasta, e faină 😀
Mulțumesc din suflet, draga mea…!
Nu e melodramatică pentru că am tăiat sau nu am insistat pe aspectele tragice ale ei, iar din tragi-comedii am păstrat doar partea finală 😀Exact cum ai spus și tu, am vrut să fie o lectură ușoară, e viața destul de grea, în general 🙂
Mulțumesc din nou și mă bucur mult că ți-a plăcut!
Ți-a ieșit de minune tot ce ți-ai propus <3
Intr-adevar, bine zis, cartea Issei. E o carte speciala, care ii apartine cu totul dar a facut in asa fel incat sa ne apartina si noua un pic.
Daaa, și asta spune multe despre cât de darnică e 😀
Da, citit, simţit, iubit 🙂
<3