2020. Cum a fost pentru mine?

2020

Mai e un pic și se duce și anul acesta. Doar că de data aceasta nu o să-i mai sărbătorim plecare cu fast și clinchete (deși anul acesta chiar sunt mulți cei care-l vor plecat).

Nu a fost el cel mai bun. Ne-a trimis el la casele noastre și ne-a închis acolo? Ne-a trimis. Ne-a făcut el să ne schimbăm viețile? Da, ne-a făcut. Introspecții, cursuri, mai mult timp pentru tine… da, sunt bune. Dar, să recunoaștem, avem nevoie și de socializare, de oameni, de normal (normalul acela al lui 2019).

2020 a fost un an cu multe momente grele pentru mine, nu doar din cauza pandemiei. Însă a fost și un an al reușitelor. Mi-a fost publicată o poveste, Muza. În primăvară, deși am participat doar sporadic la SuperBlog, am câștigat 5 premii din 11 probe la care am scris (și asta e ceva). La ediția de toamnă a celei mai vechi competiții de blogging, însă, am ocupat locul 2.

În 2020 am și reconsiderat multe lucruri pe care le-am făcut. Și, sincer am și unele regrete. Anul acesta am împlinit 10 ani de blogging în limba română (mai întâi pe Illusion’s Street și acum și aici), dar în realitate sunt 13 (pentru că la început am scris în engleză). La început poate clar nu am știut să apreciez adevăratul meu potențial în online. Aș fi ajuns departe. Dar, am neglijat oferte de colaborare pe care acum le regret, iar pe altele le-am refuzat din orgoliu și din dorința de a avea un job clasic „cu carte de muncă”.

Dar, eu sunt un om de comunicare. Am  încercat pe oriunde m-am dus, indiferent de ce am făcut, să duc și latura asta în jobul respectiv. Însă deja parcă eul meu creativ dă pe dinafară. Voi vedea ce voi face, până la urmă dacă 2020 m-a învățat ceva acel lucru e că niciodată nu știi ce îți rezervă viitorul. Și cum am început să explorez noi teritorii lansând și primul meu vlog, the sky is the limit!

Am vorbit mult, tare mult despre blogging, despre conținut atât până aici în articolul de față, dar în general anul acesta. Astfel că nu pot să nu includ în acest articol și o recapitulare a celor mai citite articole din 2020, un soi de top 10. Mi se pare logic și necesar.

Top 10 cele mai citite articole în 2020

  1. Cel mai citit articol a fost Ce facem cu cărțile pe care nu le mai vrem?, iar asta m-a bucurat enorm.
  2. Pe locul al doilea se află un articol scris ca parte a unei colaborări, iar aceasta e dovada că un advertorial nu e neapărat un articol sec. Vorbesc acum despre articolul referitor la stațiunea Băile Olănești.
  3. La rând vine un interviu care a fost tare special pentru mine, cel luat Amaliei Preda.
  4. Nici tutorialul meu de bază pentru Canva nu putea lipsi. (Și vor mai veni în 2021, fiți siguri că sunteți abonați atât la blog, cât și la canalul meu de YouTube).
  5. Cum mi-am găsit încrederea în mine? Dar în scrisul meu? – e un articol tare special pentru mine și mă bucur să-l descopăr în top 5.
  6. Urmează articolul despre calendarul editorial.
  7. Sunt femeie într-o lume masculină, un articol tare special și apreciat de voi vine la rând în top.
  8. Ce se întâmplă după ce au trăit fericiți e acum la rând.
  9. Și interviul cu Adriana Handaric a fost tare apreciat.
  10. 2020 a fost un an în care am învățat multe și am împărtășit tot ce mi s-a părut util cu voi. Așa că sunt extrem de mulțumită să văd că top 10 se încheie cu cele 67 de lucruri pe care le-am învățat din Masterclass-ul lui Dan Brown.
Am vorbit mult azi despre blogging, articole, regrete. Și, totuși, 2020 a fost un an important pentru mine. Un an al schimbărilor, cea mai notabilă: numele. Dar, au mai fost și altele. A fost  un an al maturizării, doar am trecut de borna 30 a vieții. Poate-ar trebui să scriu o carte despre cum a fost totul până aici sau… nu, mai bine când voi fi băbuță 😆

Promit să mă mai gândesc. Dar, până atunci aș vrea să știu două lucruri de la voi. Primul: cum a fost 2020 pentru voi? Al doilea: care a fost articolul vostru preferat de pe De-ale Dianei?

Să ne citim cu bine și la anul, dragilor! La mulți ani!


Sursa foto cover: canva.com
Cele 2 gif-uri sunt create tot în canva.com

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: