Festin… blogosferic

festin

Nu știu voi, dar eu, oricât de pasionată aș fi de mâncăruri și de gătit aș spune pas la orice pentru niște roșii cu brânză. De fapt, uneori pot uita doar roșiile. Sunt mai fan brânză decât Toni Delaco himself! Aș putea trăi doar cu brânzeturi, fie că vorbim de telemeaua neaoșă, de vreun franțuzism, englezism și orice poate fi categorisit drept „brânză”.

Și nu sunt singura care ar putea trăi cu un singur tip de mâncare. Pentru a dovedi asta, i-am întrebat și pe cei de pe grupul meu de Facebook, iar acum împărtășesc cu voi rezultatele! Ce veți descoperi? O parte de răspunsuri sunt surse inspirație, altele dovezi de ingeniozitate și… altele pur și simplu intră în categoria „nu s-au putut decide”. Dar, nu mai lungesc vorba! Haideți să vedeți ce răspunsuri am primit! (Sper că ați mâncat căci urmează un adevărat festin blogosferic!)

Felurile de mâncare preferate de bloggeri

Ana spune că ea ar mânca „cel mai probabil pizza. Sau paste. Se combină cu de toate: carne, pește, legume.” Raluca, însă,  nu prea a fost decisă: „mai multe. Pizza, paste, brânză cu roșii”, a zis, dar clar e greu de ales! În schimb, Almona alege spanacul cu ouă ochiuri ferm hotărâtă.

Cătălina face o alegere practică: „legume la grătar. Tot timpul se schimbă legumele și îți asiguri și un necesar cât de cât de vitamine cât să trăiești câțiva ani buni”.  Iar Denisa vine cu o idee tentantă: „
paste de orice fel. Pot doar să le trag prin unt și să pun peste ele mult piper și sunt gata. Dacă mănânc la prânz paste, pot mânca încă de 2 ori”.

Însă Andra spune: „Habar n-am. Niciodată n-am fost pasionată de mâncare. De multe ori mănânc ceva de nevoie, de multe ori uit sa mănânc. Dar de chiar trebuie sa aleg.. Brânzică de toate felurile” (deci e de-a mea).

festin
sursa foto: canva.com

La Alexandra Anamaria răspunsul e simplu: „brânză cu roșii”. Nici Rox nu stă prea mult pe gânduri și alege foccacia  cu brânză și usturoi.

Potecuța alege „pește. Pe primul loc e ăla prăjit în mălai. Urmat de somon la cuptor.”

Oana merge și ea pe ceva clasic: cartofi prăjiți cu brânză. Într-o notă similară, Alexandra Ali alege „cartofi prăjiți cu salată (se consideră un singur fel). Plus că salata se schimbă în funcție de sezon. Bine are merge și pizza, plus niște paste, ar merge și o supă. Dar cartofii prăjiți, crocanți, sunt preferații mei.”

Mona merge pe varianta „pizza, cârnați de porc de casă afumați și brânză sărată de aproape orice fel”.

Simona nu e doar o scriitoare desăvârșită, ea ne și încântă adesea cu tot felul de preparate. Așa că alegerea ei nu mă surprinde: caracatiță la grătar.

Ana Maria alege și ea pizza și paste.

Alexandra Rada alege „cartofi prăjiți la tuci cu ouă ochiuri ( cu zeamă) și salată de varză murată cu piper…” (mmm, salata aia îmi amintește de iernile de altă dată petrecute la țară.)

Albert alege cartofii prăjiți de la Mec. Să recunoaștem, sunt cei mai buni!

Aura alege orez cu legume și recunoaște următorul lucru: „mai nou, am o adevărată obsesie pentru orezul arborio. Apoi, evident brânzeturi cu fructe!”.

sursa foto: canva.com

Otilia e și ea în echipa cartofi prăjiți for ever. Dorina, însă, alege cașcavalul… ăla de mâncat!

Cristina spune așa: „recunosc cu vinovăție – pizza, brânză, preparate etnice… și lista, din păcate, continuă”.

Elena alege: „pui shanghai cu salată verde cu roșii și multă, multă RUCOLA (ador gustul verde uleios al frunzelor de rucola).”

Dana merge pe următoarea variantă:  „brânză cu roșii. Cu oțet balsamic și oregano. Dar și paste și salate”.

Violeta optează pentru  cartofi prăjiți cu mujdei de usturoi!

Grațiela spune că ea ar mânca „broccoli cu sos alb și pui sau quiche cu cât mai multe tipuri de legume și ceva carne ușoară”.

Alexandra Ciucanu alege pizza.

Mari ar mânca doar „creveți cu usturoi și ghimbir, wontons, piure cu nucșoară”.

Și gata festinul, poate vă e de inspirație sau… eu știu, sper să nu vi se făcut foame!

Voi ce ați alege? Ce fel de mâncare ați putea mânca fără să vă plictisiți? Sau e greu să alegeți doar unul?

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: