Ocupându-mă cu scrisul online de atâta timp m-am lovit nu o singură dată de vorbe și impresii eronate. Bine, am avut și momente amuzante. Cum a fost, de exemplu, o discuție pe care am avut-o cu un coleg de liceu care mi-a spus că de când cu blogul sunt periculoasă pentru că atunci când mă supără cineva pur și simplu îl introduc într-o poveste și-i fac zile fripte acolo. Bine, oricât de tentantă ar fi ideea asta, nu am pus-o în practică… până acum.
Dar, nu toate momentele au fost așa amuzante.
Sunt oameni care nu știu să distingă între ficțiunea de pe Illusion’s Street și ce e real. Ce, deja asta e prea mult. Unii nu înțeleg nici ce e cu articolele mele pentru SuperBlog deși scrie clar, negru pe alb la final ce e cu acel text.
Oamenilor le place să se dea cu părerea și, mai ales, le place să critice, să judece, să eticheteze. Știți vorba aceea: „foaie verde lobodă, gura lumii-i slobodă”.
Cum mă împac eu cu toate acestea? Ce crede familia mea despre ele? Ei bine, asta puteți afla din noul meu vlog:
Pe scurt, lumea va vorbi oricând. Nu ai ce face! Trebuie să îți asumi această latură a ta așa cum ți le asumi pe toate celelalte!
În plus, asumându-vă acest lucru veți avea parte cu siguranță de multe surprize. Cu siguranță cei apropiați o să fie plăcut surprinși de ceea ce scrieți.
18 Comments
Cum mă împac eu cu gura lumii? 🙂 Păi, până de curând, vorbele răuvoitoare și unii oameni pasivi agresivi mă afectau tare. Și reacționam destul de urât, închizând blogul. Mai apoi, îmi cream altul din nevoia de a scrie, chiar și incognito. Din fericire, în urmă cu vreo lună (sau un pic mai mult), am înțeles că lumea este exact așa cum ai descris-o și tu, iar atunci, mi-am și impus să nu mai pun la suflet și să mă concentrez pe scris și pe comunicarea cu oamenii buni, frumoși spiritual…
Până la urmă, și eu mă aflu aici doar pentru că îmi face bine să scriu și să citesc, ori să dialoghez prin comentarii cu alți bloggeri, dar din aceia care-mi seamănă, fiindu-mi un fel de suflete îngemănate. 🙂
Mi-a plăcut mult articolul, Diana! ❤️
Nu mai șterge blogul, scrie! O faci așa de frumos ❤️ răutățile sunt apanajul oamenilor limitați.
Îți mulțumesc! ❤
Nu-l mai șterg și pe acesta, fiindcă am înțeles că blogul reprezintă deja o parte din mine… 🙂
Bravoooo <3
🤗❤
❤️❤️❤️
Legat de gura lumii, Napoleon Hill spune că ”opiniile sunt cele mai ieftine mărfuri”. Gura lumii nu o poți închide orice ai face, așa-i. Eu acum sunt în proces de divorț… îți dai seama câte păreri mi-am auzit. Ce scriu pe blog nu are legătură cu viața mea personală, de familie, ci fix despre ce sunt și simt că merită transmis altora. Uneori îmi pasă de părerile altora, alteori încerc să-mi văd de treaba mea și să dau ignore.
Există și păreri bune, constructive, dar și păreri de 2 lei… răutăți gratuite și stupide.
Acum 1500 de ani, scriam de blogspot. Trei-patru articole la câteva luni deci îţi dai seama ce productivă eram 😀
Îl citea mama, colegii, prietenul meu. Scriam cam cum scriam la început pe poteci, nimic personal şi mai mult aşa… cu metafore multe. Aveam atunci un coleg care scria şi el pe un blog. Şi se întâmpla des să vină la mine-n birou, de-a dreptul îngrijorat că ce am păţit, cu cine m-am certat, de ce sunt supărată, că sigur am ceva, că nu scrii despre ploaie şi lacrimi când afară e soare. Ăla a fost momentul în care am zis că nu, aşa nu se poate, eu nu pot da explicaţii la fiecare propoziţie, nu mă ţin nervii să explic faptul că nu-s în depresie dacă scriu mai trist şi că până la urmă ăsta e stilul meu. Dar m-am surprins că mă cenzuram sau chiar ştergeam articole, gândindu-mă ce vor crede iar. Nu ce vor spune, că scriam ca acum, nu bârfe, nu să conving pe nimeni de nimic.
Aşa că acum sunt foarte foarte bine aşa, prietenii mei nu ştiu de blog deci scriu fix ce şi cum vreau, simt sau vine din din inspiraţie.
Evident, au fost voci care mă acuzau de minciună, am înţeles că au circulat mailuri prin care doamne de bine avertizau că e suspect că n-am poze cu mine pe blog şi nici nume şi că… că nu ştiu că ce, n-am înţeles. mă rog, încercau să salveze blogărimea de răul suprem pe care l-aş fi putut face eu fiind anonimă. Mi-a fost milă de ele, sincer.
În schimb, mă doare că-s tare naivă şi am impresia că dacă cineva îmi citeşte blogul de la început şi comentează şi eu la fel, se poate numi că suntem cumva apropiate. Ei, aici am de lucrat. Nu să schimb asta, nu-mi doresc şi cu cei mai mulţi merită să cred asta. Sunt însă persoane pentru care nu contează nimic din ce-i „virtual” şi tratează pe oricine ca atare, indiferent de…
Ioi, scuze, că m-am întins aşa!!
Ioi, da’ nu-i nicio problemă că te-ai întins atât! Ai avut și tu un of. Faza asta cu trasul de concluzii după un text am pățit-o cu toții, mie a ajuns acum să mi se pară distractivă. Cât despre acele doamne, lasă-le în bula lor. Nu văd ce rău faci tu, sigur sunt invidioase. La fel și cu toți cei ce te supără, ignoră-i <3
Nici eu nu prea imi bag familia in blog. Eventual mentionez pe ici pe colo chestii din copilarie, insa nu foarte detaliat. Uneori mi se spune ca eu sunt sensibila si ca n-ar trebui sa am pe blog articole de nisa (de genul celor despre masini), chiar daca masinile fac parte dintre pasiunile mele cele mai aprige.
Și eu la fel, una e să îi menționezi, alta să îi bagi cu totul. Cât despre articole, scrie ce vrei 🤗🤗🤗
Acum, nimeni din familia mea nu citeşte ce scriu! (mai ales că scriu doar româneşte!😂Pe majoritatea i le mai traduc!). Însă am primit câteva ghionturi verbale de la unii cititori legate de poeziile mele de iubire! Ce să fac!? Uneori dă pe-afară, alteori pluteşte în aer în jurul altora şi eu o adulmec, alteori mă chinuie imaginația! Indiferent de părerea cuiva, eu tot aşa o să scriu….🤗🤗🤗
Scrie, că scrii bine 🤗 ignoră restul 🤗
Exact! Gura lumii ducă-se pe pustii, tu fă ceea ce-ți spune sufletul să faci, că faci bine!
Exact!!!!
Oh, eu am zis că o să-mi scriu acolo un paragraf despre limite în pagina „despre”. Deși blogul meu e puțin spre deloc cunoscut, primesc tot felul de întrebări, iar oamenii nu au limită. De la „dar de unde ai bani să călătorești?” la „dar ce faci acolo, acum ai ajuns acolo, cum să ajung și eu?”. Sunt extrem de deschisă la tot ce ține de călătorii și răspund la ce întrebări pot și știu, înțeleg și curiozitatea, dar nu înțeleg lipsa de discreție. Eu nu mi-aș permite nicicând să întreb pe cineva de unde are bani să facă nu știu ce. Efectiv unii oamenii nu doar că vorbesc, dar nici nu au limită în ceea ce întreabă.
Ah, nu vrei să ştii ce întrebări am primit de-a lungul timpului mai ales pe Illusion’s Street unde am multe ciorne de povestiri postate inclusiv unul în care personajul principal e o scriitoare excentrică și bisexuală 😆 și e clar că e ficțiune…