Urmărește-mă

  • Instagram
  • Facebook
  • YouTube
  • Acasă
  • Contact
  • Despre De-ale Dianei
  • Politica de confidențialitate De-ale Dianei

Cauți ceva?

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

Despre cărți și tot ce e livresc  /  ianuarie 13, 2021

Ce am învățat din Atomic Habits?

atomic habits

La fiecare început de an cu toții vrem să fim mai buni, mai frumoși, mai eficienți. Dar, câți oare și facem pași în această direcție? Eu, pentru 2021 nu mi-am propus multe. Doar să fiu o versiune mai bună a mea din toate punctele de vedere. Și, evident, nu sunt eu genul de persoană care să dea înapoi.

Însă pentru a porni cu dreptul în această direcție trebuie să scap de ceva obiceiuri proaste și de faptul că uit constant și de acele acțiuni ce au drept miză grija față de propria persoană. Eh, aici am eu de lucru! Și iată motivul pentru care mi-am dorit să citesc Atomic Habits – bestseller-ul lui James Clear.

Despre James Clear și ale sale Atomic Habits

James Clear este creatorul The Habits Academy – principala platformă de training folosită de persoanele și organizațiile interesate de formarea obiceiurilor benefice în viața personală, dar mai ales în cea profesională.

Cartea lui, Atomic Habits, este apreciată la nivel mondial fiind inclusiv predată în universități. Inspirându-se din ultimele descoperiri din biologie, psihologie și neuroștiințe, autorul american ne oferă un ghid scris într-un mod antrenant ce ne ajută să implementăm într-un mod eficient obiceiuri bune. Dar, acestea sunt lucruri ce le puteți afla și de pe coperta IV. Haideți să aprofundăm puțin!

Cum am citit Atomic Habits?

Cum ați dedus deja din video, am citit cartea extrem de ușor. Stilul lui James Clear este unul lejer, poveștile de care face uz pentru a exemplifica diferite concepte / reguli sunt bine-alese. Și totuși… a trebuit să îi dau doar 4 steluțe pe GoodReads. Asta pentru că mi s-a părut că prin anumite locuri, autorul cam face prea multă reclamă pentru site-ul său pentru gustul meu.

Dar, trecând peste asta, Atomic Habits este o lectură plăcută și utilă. În plus, merge bine împreună și cu Grit – carte pe care dacă nu ați citit-o, ar fi bine să o faceți cât mai curând! Cartea Angelei Duckworth vorbește despre puterea perseverenței și a pasiunii și, combinând lecțiile din ea cu  cele din cartea lui James Clear vom deveni cu adevărat cea mai bună versiune a noastră.

Ce lecții am tras din Atomic Habits?

Întotdeauna caut cărți de dezvoltare personală din care să și rămân cu ceva concret, aplicabil, nu doar cu un mindset de gândire grețos de pozitivă. Din fericire pentru mine am extras ceva lecții din această carte:

Am apreciat faptul că autorul nu ne promite schimbări mari peste noapte. Ci ne propune să o luăm pas cu pas, să ne creștem eficiența cu 1% în fiecare zi. De aceea și obiceiurile propuse de el sunt… atomice. Răbdarea și perseverența sunt cheia. Orice schimbare ia timp, iar cele bruște clar nu durează!

La fel de interesantă mi s-a părut și ideea conform căreia trebuie să ne concentrăm nu pe rezultat, ci pe modul în care îl obținem. Pe pașii de urmat. Așa ne e mai clar ce avem de făcut și cum îl putem integra în rutina noastră existentă. (Și, evident, la început e important să ne și urmărim progresul.)

Dar, acesta e doar rezumatul-rezumatului lucrurilor învățate. V-aș putea scrie mult și bine, dar nu vreau să vă plictisesc. Sper doar că v-am făcut destul de curioși să o citiți și să trageți propriile învățăminte din ea!

Cui recomand cartea?

Dacă mai aveați vreun dubiu, ei, eu recomand cartea tuturor, mai ales celor ce vor să devină o versiune îmbunătățită a lor. Sigur o vor găsi foarte utilă!

P.S.

Nu m-am referit și la obiceiurile proaste și cum scăpăm de ele, pentru că informațiile erau oarecum analoage cu cele legate de implementarea obiceiurilor bune.

P.P.S.

A mai citit cineva Atomic Habits?

Sharing is caring

  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Similare

Tags:

  • atomic habits
  • ,
  • atomic habits lectie
  • ,
  • james clear

Navigare în articole

Blogul vs. gura lumii
Dacă am o frică, aceea se numește „Eșec”

Cauți ceva?

Scriu despre

  • Despre blogging și scris
  • Despre cărți și tot ce e livresc
  • Jurnal
  • Life&Style&Things
  • Mindset și inspirație
  • Povești cu gust
  • Spațiul cititorilor
  • SuperBlog
  • Wanderlust

Arhiva

Hai pe Facebook!

Hai pe Facebook!

Și pe Insta e fain!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments

  • copperattitude spune:
    ianuarie 13, 2021 la 7:17 pm

    Mulțumesc pentru sugestie, chiar am răsfoit-o și eu ieri într-o librărie și mi-a plăcut!

    Încarc...
    Răspunde
    • Diana spune:
      ianuarie 14, 2021 la 7:21 am

      Cu drag, chiar e faină 😁

      Încarc...
      Răspunde
Copyright © 2021
Cressida by LyraThemes.com
%d blogeri au apreciat: