
De mică m-au fascinat culorile, materialele, rochiile, prezentările de modă. Puteam petrece ore în șir în fața televizorului urmărind „parada modei”. Odată, aflându-mă la plimbare cu ai mei prin centrul Piteștiului, nici nu am realizat că ei au traversat. Atenția îmi fusese furată de niște rochii dintr-o vitrină.
Scăpam adesea în șifonierul mamei. Abia așteptam să cresc să-l am și eu pe al meu… și ce să mai zic de de pantofii cu toc! Da, mă visam o fashionistă! Una încălțată în pantofi roșii cu toc cu multe, multe mărimi mai mari. Am mai spus asta. Însă atunci eram prea mică, peste câțiva ani am înțeles că nu doar hainele sunt importante. E important și modul în care le porți, în care știi să combini rochia aceea diafană cu acea curea cu accente rock. E atitudine. Modul în care vorbești, în care mergi, în care te miști.
Moda e doar o componentă a ceea ce se numește stil. Și, sinceră să fiu, nici nu știu cât de importantă e. Moda vine și trece cu viteza luminii acum. Dar, o femeie cu stil poate purta și un blazer de acum 10 ani și tot nu ar părea demodată! O femeie cu stil, se încalță cu orice tip de pantof (cu toc cui, balerini, bocanci) și conduce lumea! O femeie cu stil inspiră – iar articolul acesta e despre ele, muzele mele sau, pentru a vorbi în termeni mai actuali, style icons.
Style icons: muzele mele absolute
Lady Diana

M-a învățat să fac alegeri îndrăznețe când vine vorba de modă: știți când a folosit un colier pe post de diademă? Și ce să mai zic despre faimoasa „revenge dress” (cea din poza de mai sus). Dar, evident, toate aceste alegeri trebuie bine-gândite și fără a cădea în vulgar, în desuet.
Simplu și totuși complex. Alegeri în ton cu anii și, în același timp atemporale. Așa e stilul ei vestimentar. A fost un style icon atunci, e și acum și va fi și pe vremea nepoților mei.
Dar, mai presus de toate, Lady Di m-a învățat să fiu mereu eu, să fiu Diana într-o lume în care toată lumea se străduie să fie cu totul altă persoană. M-a învățat să mă revolt și, totuși, să îmi păstrez natura umană, sensibilă. Bunătatea, deschiderea – au fost lecțiile ei cele mai importante pentru toți.
Niciunul dintre cei care au cunoscut-o pe Diana nu o va uita. Alții, milioane de oameni care nu au cunoscut-o, dar care aveau impresia că o cunoșteau, își vor aminti de ea. Consider că avem multe de învățat din povestea vieții ei,
Regina Elisabeta a II-a despre Lady Diana
Kate Middleton

În materie de stil vestimentar, Ducesa de Cambridge, s-a făcut remarcată combinând piese extrem de scumpe cu piese mass-market. Și ea, și eu, avem multe haine Zara în dulap iar asta o face, cum spun conaționalii ei, relatable (adică e ușor să stabilești o conexiune, o asemănare cu ea). Sigur ați observat și voi că în presa din afară și nu numai, apar tot timpul articole referitoare la hainele pe care le poartă și nu o dată un astfel de articol a generat epuizări masive de stocuri. Dar, totuși, eu una aștept ziua în care vor fi reduceri masive la Alexander McQueen, am un wishlist imens (tot datorită lui Kate).
Dar, mai presus de toate, Kate Middelton e pe lista mea pentru că dovedește zi de zi că are tot ce îi trebuie pentru a fi o prințesă. Iar dăruirea cu care se implică în diverse cauze e o lecție de implicare și umanitate ce ar trebui aplicată de multe femei cu expunere publică (mai mică sau mai mare).
Audrey Hepburn

Nu pot vorbi de style icons fără a o menționa pe ea, pe incomparabila Audrey Hepburn. Poate că domnii preferă blondele à la Marilyn Monroe, dar pentru mine eleganța și feminitatea vor fi întotdeauna sinonime cu Audrey – forever Audrey, cum spuneam într-un articol mai vechi pe Illusion’s Street.
A avut o viață demnă de film: fiica unei nobile olandeze și a unui cetățean englez, și-a petrecut copilăria marcată de efectele celui de-al Doilea Război Mondial între Belgia, Anglia și Olanda. Și, totuși, în ciuda dificultăților s-a făcut remarcată ca actriță și, datorită frumuseții și eleganței ei a devenit muza lui Hubert de Givenchy.
De la Audrey am învățat nu doar să fiu elegantă, să aleg simplul în locul sclipiciosului, ci am aflat și că „eleganța va întrece întotdeauna prostul gust”.
Carrie Bradshaw: trebuia să am și o muză din filme, nu?
Nu știu cât admir stilul actriței Sarah Jessica Parker, dar pe Carrie Bradshaw o ador cu toată ființa mea.
Da, în majoritatea timpului stilul meu vestimentar e ceva mai liniștit, mai… simplu în stilul celorlalte trei style icons de pe lista mea. Însă am și eu momentele mele de răzvrătire, momentele mele de ingeniozitate tip Carrie Bradshaw.
La ea am admirat întotdeauna modul în care s-a pus în valoare și faptul că trăiește prin scris. Femeia asta fictivă e simțire pură și asta îmi place la ea: faptul că e cu sufletul pe tavă, deschisă, spontană așa cum sunt și eu.

Relația cea mai emoționantă, sfidătoare și importantă este aceea pe care o ai cu tine-însuți.
Carrie Bradshaw
10 Comments
Mi-au plăcut muzele tale, Diana, în special prima, al cărei nume îl purtați amândouă, iar aceasta mi-a părut o coincidență tare frumoasă, mai ales că Lady D este și prima menționată în articolul tău. 🙂 Mă voi gândi și îți voi răspunde la întrebare tot printr-un articol.❤
Mulțumesc ❤️ păi nu întâmplător Lady D a fost prima 😁 abia aștept răspunsurile tale 🤗
E clar ca toate cele mentionate de tine sunt niste fashion icons clasice. Am mai multe preferate, imi plac foarte tare Gwen Stefani si Cher, iar pentru varianta mai clasica imi place mult personajul Malena, jucat de Monica Bellucci. 🙂 Asa, mai bref.
Da, mie îmi place mai mult stilul clasic. Gwen Stefani e… atât de genul tău 😀 Și Malena e uimitoare, la fel și Cher 😀 Toate au ceva al lor, mă refer la femeile acestea, devenite icons.
Ah, Malena! Good choice!
🙂
Pe Audrey o iubesc dintotdeauna. Mie imi mai place stilul Keirei Knightley, poate si pentru ca la un moment dat ne asemanam la corp. E boema si chic, eleganta cand trebuie si romantica cand are chef. Iar din filme imi placea personajul Blair din Gossip Girl. 😛 Dar cui nu-i placea, nu? 🙂
Da, Keira are un stil tare fain, chiar ți se potrivește 😁 și Blair ❤️
Nu aș putea să spun că am un exemplu de urmat în ale stilului. Cred că mă îmbrac așa cum îmi este ziua, cum mi-o creioneze dimineața ori cu o seară înainte, dar muzele tale chiar sunt de top. 😊
Da, cred că a te îmbrăca așa cum îți creionezi ziua, conform cu felul tău, e cel ma bine 😀