
Întotdeauna mi-au plăcut călătoriile. De mică am călătorit. Însă, călătoria despre care am decis să vă vorbesc astăzi, este una specială. Am început-o cu adevărat la vârsta de 10-11 ani, când tatăl meu a decis că sosise timpul să fac cunoștință cu lumea care avea să mă ajute să descopăr cine sunt.
Ziua în care acesta mi-a dăruit prima „carte adevărată” intitulată Frumoasa din Louisiana, a fost ziua în care am început o călătorie cu totul specială.
Mi-a plăcut atât de mult darul său, încât mi-am dorit ca această călătorie să nu se sfârșească. Așa pornit pe drumul fascinant al lecturii, citind orice carte din bibliotecă.
Din punctul acesta de vedere am fost tare norocoasă. Părinții mei m-au încurajat să citesc orice. Mari iubitori de lectură, aceștia mi-au permis, încă de la o vârstă fragedă, să citesc orice gen de carte. Le sunt tare recunoscătoare pentru acest lucru. Datorită lor am învățat o mulțime de lucruri despre oameni și viață, care au avut o contribuție majoră în dezvoltarea mea personală.
Cunosc multe persoane care sunt de părere că cei mici trebuie să citească doar un anumit gen de cărți.
Părinții mei întotdeauna au crezut că din orice carte poți învăța ceva. Și eu cred la fel. Orice cuvânt învățat reprezintă un câștig, un pas înainte în procesul de autodesăvârșire.
Îmi amintesc că, în perioada gimnazială, mulți erau contrariați de faptul că ei îmi permiteau să citesc cărți de Sandra Brown. Considerau că eram prea mică pentru astfel de cărți. Nu i-au băgat în seamă. Nici eu nu am făcut-o.
Fiecare carte, indiferent de subiectul pe care îl abordează, îți poate oferi o lecție de viață. Nu înțeleg nici acum de ce unele persoane interzic copiilor lor să citească astfel de cărți.

Lectura este cea mai frumoasă și surprinzătoare călătorie în care poți porni. Cu fiecare carte pe care o citești nu descoperi doar povești de viață extraordinare, nu afli ce fel de persoană este autorul sau autoarea ei, ci descoperi mai multe informații despre tine. Nu contează vârsta la care le descoperi. De fapt, cu cât le descoperi mai devreme, cu atât mai bine.
Nebănuite sunt căile lecturii. Nu mi-am imaginat vreo clipă că ele, cărțile, au să mă ajute să devin un om al cuvintelor, dar mă bucur enorm că au reușit să facă asta.
Sunt fericită de toate lucrurile minunate pe care această călătorie mi le oferă. Cu fiecare carte pe care o citesc devin un om mai puternic, mai pregătit să facă față vicisitudinilor vieții. Nimic nu mi se pare mai important decât să fii pregătit cum se cuvine pentru ceea ce ai de înfruntat clipă de clipă.
Sper ca această călătorie să fie cât mai lungă. Simt că mai am multe lecții de învățat, multe lucruri de aflat despre mine și despre ceilalți.
Este absolut fascinant tot ce descopăr despre mine datorită cărților. Când spun că mă cunosc atât de bine încât nimic nu mă mai poate surprinde, în drumul meu mai apare o carte care îmi demonstrează că, de fapt, știu foarte puțin.
Voi cum ați pornit pe drumul fascinant al lecturii? Care este prima carte pe care ați citit-o și care v-a indicat drumul către autodesăvârșire? V-ar plăcea să o recitiți?
Recunosc că mie mi-ar plăcea să o recitesc. Nu mai țin minte nimic despre povestea și personajele care m-au făcut să mă îndrăgostesc de lectură. Doar titlul nu îmi iese din minte. Într-o zi sper să o găsesc în vasta mea bibliotecă și să o recitesc.
Recitind-o, mângâindu-i cu privirea fiecare cuvânt, fiecare rând, i-aș mulțumi pentru faptul că m-a ajutat să devin nu neapărat un om mai bun sau mai înțelept, ci unul capabil să privească viața cu alți ochi.
Îți mulțumesc, dragă Diana, pentru că mi-ai dat oportunitatea să-mi amintesc de darul prețios pe care tatăl meu mi l-a făcut. Este întotdeauna o plăcere să îmi reamintesc cum a început călătoria pe parcursul căreia am avut parte de lecții de viață care m-au ajutat să devin omul de astăzi.
Acest articol plin de suflet a fost scris de Irina-Cristina Țenu, om al cuvintelor pe care îl puteți citi pe blogurile De-ale vieții cu Irina și Gând în cuvânt. De asemenea, îi puteți citi și versurile din volumul Vers de catifea apărut la SIONO Editura.
2 Comments
Foarte frumos articolul, mi-a amintit si mie de momentul in care fratele meu, Andrei, mi-a pus in mana Winnetou la varsta de 8 ani si de acolo a pornit fascinanta aventura a romanelor – inainte citisem mai mult povesti, basme, poezii. Nici ai mei nu mi-au cenzurat lecturile, nici nu prea aveau cum, fiindca pana veneau ei de la serviciu eu deja citeam orice imi trecea prin cap. <3
Da, Irina are o sensibilitate aparte ❤️ Frumoasă și povestea ta, mai ales faptul că ai avut libertate❤️