Geniul lui Stephen King – Imaginație la rang de artă (Guest Post)

Nu pretind a fi un connoisseur Stephen King; cele 9 cărți semnate de la el pe care le-am citit până acum abia mă situează la început de drum în această călătorie livrească. Însă mi-a fost de ajuns un prim capitol pentru a înțelege cât de vastă este lumea lui, și ce comori voi lua cu mine încercând să îi descopăr granițele.

Să-l citești pe King e o experiență inedită. Te scoate din toate zonele de confort pe care ți le-ai construit vreodată, te aruncă în plină viață și-n plin paranormal deopotrivă, dând cu tine de toți pereții posibilului și imposibilului. Stephen King îți arată fața urâtă a omului de lângă tine, mizeria societății în care trăiești, totul în timp ce explorează trecerea în metafizic.

Cum am depășit teama de a-l citi pe Stephen King

Trebuie să știți că nu am fost mereu atât de „curajoasă” când vine vorba de lecturi „întunecate”, deși în adolescența timpurie am citit pe nerăsuflate John Saul, și chiar Apocalipsa lui King. Dar aceea a fost doar o „fază”, și până anul trecut am trăit o teamă acută în fața a tot ceea ce înseamnă horror, evitându-l pe King cu înverșunare. Totul din cauza unei ecranizări oribile din 1989 la Cimitirul animalelor pe care am avut nenorocul să o văd la un moment dat.

Încă îmi mai aduc aminte câteva scene care cred că vor rămâne cu mine toată viața, scene ce mă lecuiseră de orice dorință de a afla ce are marele Stephen King de spus în celelalte cărți ale sale. Asta până de curând, când am început, cu pași mărunți, întrebând în stânga și-n dreapta, să îi răsfoiesc din nou operele.

Am pornit la drum cu trilogia Bill Hodges, o trilogie excepțională din toate punctele de vedere, abundentă în detalii, cu o intrigă dezvoltată ca la carte. Mi-a adus aminte de ce îmi plăceau cărțile cu detectivi acum ceva vreme, și cum le devoram pe nerăsuflate. Maestrul suspansului reușește să strângă laolaltă o mână de eroi și antieroi cu totul și cu totul speciali, extrem de bine creionați pe tot parcursul seriei, în urmărirea unor cazuri ieșite din comun.

Psihopații funcționali

În trilogia Bill Hodges regăsim tratat cu atenție subiectul „maniei fără delir”, psihopații funcționali aduși în scenă având toate caracteristicile descrise de către marile asociații de psihiatrie din lume. Problema intervine atunci când aceste trăsături îi împing mai departe de lege, dând frâu liber tuturor dorințelor criminale cimentate de ideea că sunt superiori oamenilor de lângă ei, că merită să aibă succes, să fie recunoscuți, să dețină controlul și puterea de decizie asupra vieților altora.

Acestea fiind spuse, poate că cel mai înfricoșător nu a fost elementul paranormal ce ia amploare tot mai mult de-a lungul lecturii, ci faptul că astfel de oameni se pot ascunde sub masca normalului, în casa vecinului de lângă, după tejgheaua magazinului de pe colț.

Conștientizarea existenței unui astfel de rău cu față umană este un laitmotiv pe care eu una l-am întâlnit în scrierile lui Stephen King, iar tipologia lui Mr. Mercedes nu face excepție de la regulă. M-am lovit de acest tipar de nenumărate ori în operele sale, următoarea pe listă fiind Sub Dom, o carte în care principiul de psihopat funcțional este la el acasă.

Întunericul din noi

Ororile petrecute în Chester’s Mill nu pot fi puse pe seama niciunui element din altă lume. Deși Domul nu pare să aibă origini pământene, tot ceea ce se va întâmpla sub el va fi 100% pornit din inimi negre ca noaptea și minți dornice să distrugă tot ceea ce înseamnă fărâma de umanitate din fiecare.

Caracterele expuse aici sunt delirant de interesante, felul în care progresează pentru a-și descoperi adevăratul eu este absolut genial, și asta pentru că oamenii asta sunt, de fapt, sub vălul normalității și a normelor sociale. Scoate din ecuație legea pentru câteva zile, și vei avea un oraș plin de întuneric—va ieși din ei ca un fum greu și înecăcios, plin de răutate gratuită, de dorință de a călca în picioare binele și lumina din jur.

Sub Dom mi-a rămas în minte mult timp după ce am citit-o. Nici acum nu pot concepe pe deplin adevărurile scoase la iveală dintre rânduri, modul în care supraviețuirea poate șterge tot ce nu ne aparține cu adevărat din rutina zilnică, din convingeri și reacții, lăsându-ne exact așa cum suntem la bază: animale însetate de sânge, tirani, lași, sau eroi.

Ție de ce ți-e frică?

Și cum multe lucruri despre noi ies la suprafață atunci când frica preia controlul, King a explorat pe îndelete galeriile prea puțin cunoscute ale subconștientului. În special în ceea ce privește marile temeri ale fiecăruia.

Jocul lui Gerald este un exemplu excelent despre cum propriile frici ne vor ajunge negreșit la un moment dat, găsind momentul propice pentru a ne încolți fără scăpare. Tot ceea ce vom îngropa vreodată în noi se va întoarce să ne bântuie, scheletul din dulap luând forme nebănuite.

Fricile născute în copilărie sunt și ele un domeniu preferat de Stephen King, un punct zero pentru dezvoltarea personajelor din multe opere de-ale sale. Jessie din Jocul lui Gerald, Dolores din Dolores Claiborne, ambele experimentează o trezire la realitate bruscă, o scăpare apoteotică din acea strângere de inimă resimțită o viață întreagă.

Familiile disfuncționale, relațiile nefirești și bolnăvicioase dintre membri, continuitatea în aplicarea unui pattern de gândire defectuoasă pe toate planurile vieții personajelor construite sunt elemente preluate din realitate, lucruri care se întâmplă în jurul nostru, dar de care ne este prea teamă să vorbim uneori.

Toate aceste elemente nasc demoni. În noi, în persoanele cu care relaționăm, în copiii noștri, în partenerul de viață. Vina, furia, teama, rușinea sunt date mai departe într-un cerc vicios din care se pare că societatea nu va scăpa niciodată.

Răul care va înghiți Pământul

Marea epopee a răului își ia avânt în IT—sau Orașul bântuit, cum a fost recent editat și la noi acest titlu—o operă de artă care mi-a spulberat toate așteptările. Deși am ezitat să pun mâna pe această carte din cauza tematicii predominant horror, am găsit că a fost mai mult decât digerabilă datorită subiectelor abordate.

Și aici, Stephen King își arată geniul în dezvoltarea de arhetipuri, în explorarea psihicului uman, a ceea ce ne conduce, într-o altă încercarea de a-și explica, poate, sieși și lumii întregi, unde și cum s-a născut Răul care amenință să ne distrugă lumea.

Ideea că tot ce e negru și urât pe lume se hrănește, de fapt, cu temerile tuturor, cu fărâmele de umbră pe care le purtăm în minte și în suflet e o idee greu de acceptat, dar atât de transparent expusă încât nu poți decât să te întorci în timp pentru a cerceta propriile unghere întunecate ce zac în tine.

Traumele din copilărie, repetate la nesfârșit în viața de adult, lipsa de cunoaștere de sine, de acceptare a trecutului, lipsa de creștere emoțională, toate acestea se întrevăd în eroii din Orașul bântuit, personaje în care se oglindesc foarte mulți dintre oamenii din viața noastră.

Teama de boală, de moarte, teama de a nu fi acceptat, văzut cu adevărat, iubit la adevărata valoare, teama de a dezamăgi, de a nu rămâne singur, și multe alte frici născute în copilărie în aceleași familii disfuncționale despre care vorbeam mai devreme sunt exact ceea ce Răul caută pentru a avea o portiță spre tine. Iar în Derry, o portiță este de ajuns pentru ca IT să te ducă cu el pe tărâmul întunericului, unde vei face parte din ființa sa dezgustătoare pe vecie.

Aproape că treci cu vederea elementele horror datorită modului fantastic în care ele prind viață printre paginile cărții, dar în special grație ineditei abilități a lui Stephen King de a te îndrepta către introspecție, de a te face să reflectezi la tot ce înseamnă partea urâtă a lucrurilor, a oamenilor, a comunității în care trăim.

Totul pare a culmina la King cu întuneric, cu răutate pură, cu concluzii care, precum totul în viață, de altfel, se scaldă în dualitate. Sfârșitul cărților lui King nu poate fi catalogat. Nu cred că pot alege un sfârșit trist sau unul fericit, din tot ce am citit până acum. Dar pot spune un lucru.

Dacă nu l-ai citit pe Stephen King, ai lăsat să-ți scape printre degete o adevărată resursă a acestui gen literar, un gigant printre scriitori.  Nu știu de unde vine toată această imaginație fantastică împletită în proporții ideale cu realitatea, dar simt că rândurile parcă îi curg din vene, unul câte unul, menite să distreze, să trezească la realitate, să oripileze și să vindece, toate într-o vâltoare de emoții pe care le trăiești odată cu personajele implicate.

Un adevărat roller coaster de simțiri este King, și vă invit să îl descoperiți în ritmul vostru. Veți găsi lucruri neașteptate printre pagini!

*Surse foto: esquire.com, thesun.co.uk, nemira.ro, amazon.com

Acest articol minunat a fost scris de Alexandra-Anamaria, o bloggeriți deosebit de pasionată și, așa cum puteți deduce, îndrăgostită de cărțile lui Stephen King. O puteți citi pe blogul ei, Inefabil.ro.