Mai întâi, vreau să vă atrag atenția că acest articol nu este despre cum funcționează algoritmul Facebook, nu este despre promovare, despre ce fac companiile sau despre cum să obții mai mult engagement, ci este despre cum am ajuns să fim atât de prezenți pe rețelele sociale mai mult decât în viața reală.
Social media este un subiect atât de vast încât e cam greu să îl cuprinzi în totalitate într-un articol de pe blog. Dar nici nu mi-am propus asta. Nevoia de a te conecta online s-a născut în urma apariției individualismului.
Acum nu ne mai strângem, noi, femeile, la casa altei femei să învățăm rețete culinare sau să vedem cum să îngrijim un nou-născut. Pentru că nici nu mai e necesar. Cu un click, două, aflăm tot ce ne dorim. Și nu de la o singură persoană, ci de la câteva mii. Cred că și lipsa timpului liber a generat o preferință spre online, deși putem cădea în capcana de a-l pierde fix acolo.
Pe de-o parte, Facebook-ul pare a fi descoperirea secolului de care nu ne mai putem lipsi. Și nu vreau să intru acum în detaliile privind beneficiile lui. Există o direcție bună a rețelelor sociale. Pe de altă parte, pare că treptat ne schimbă valorile. Nu ne mai interesează binele colectiv, al comunității, ci e important să fim noi bine, individual. Nu ne mai interesează natura atât de mult din moment ce avem milioane de poze cu tot felul de nuanțe ale cerului, cu răsărit sau apus și multe altele.
Sau tot ceea ce vedem că se întâmplă acolo ajunge să ne demoralizeze pentru că involuntar ne comparăm cu ceilalți, cu viața lor care se derulează dintr-o vacanță-n alta, nu-i așa? Adolescenții și tinerii ajung depresivi. Până și Jaron Lanier, într-un interviu (îl puteți căuta pe youtube) îi sfătuiește pe tineri să-și șteargă conturile de Facebook, WhatsApp, Twitter și altele, măcar pentru șase luni, iar în aceste șase luni să experimenteze, să călătorească, să se cunoască mai bine. Să nu se mai lase influențați și manipulați. Să-și folosească gândirea, să socializeze cu prietenii.
Ce mă deranjează pe Facebook?
Motivele pentru care ne conectăm pe rețelele sociale sunt multiple și diferă de la om la om. Un studiu arată că trei sferturi dintre români, dintre care mai multe femei, se conectează pe Facebook pentru a urmări postările prietenilor. Nimic nou.
Un alt studiu arată că unii oameni devin dependenți de social media și în viața reală nu mai sunt atrași de activități sportive, de socializare, de ieșiri și au performanțe slabe. Dar nici astea nu sunt noutăți. Și asta este altă discuție.
Ce urăsc cel mai mult în rețelele sociale sunt ipocrizia și prefăcătoria, să fie clar. Ne prefacem, unii dintre noi, nu vreau să generalizez, că avem vieți perfecte, joburi perfecte, soți perfecți, femei perfecte, copii cuminți. Adevărul este că tuturor ne este greu să ne integrăm sau să ne adaptăm normelor sociale și ne zbatem să facem ceva cu viața noastră. Unii se zbat doar pentru a supraviețui, alții își doresc mai mult de atât. Poate recunoaștere socială, faimă, prestigiu, succes, iar Facebook-ul le vine în ajutor.
Mark Manson spune în Arta subtilă a nepăsării că noi, oamenii, ne dorim să lăsăm dovezi ale existenței noastre moștenitorilor noștri și fiecare încercare diferă, de la om la om. Aș adăuga că până și postările de pe facebook pot rămâne ca niște dovezi ale existenței noastre.
Sinceritatea e o valoare pe care mi-am insuflat-o de mică, iar asta caut și-n ceilalți oameni, chiar și în rețelele sociale. Nu-mi plac lingușelile și prefer să fiu directă, mult prea directă. Cumva, online-ul pentru mine nu-mi dă ocazia să văd cât de sinceră este persoana cu care vorbesc, trebuie doar să intuiesc sau să mă încred în ea, deși dacă nu o cunosc, de unde să știu că e de încredere?
Am câteva dileme, dar sunt unele care nu au legătură cu documentarul The Social Dilemma, pe care cred că l-ați vizionat. Deci, măștile au existat de dinaintea Coronavirusului, mai ales că ecranele ne oferă cea mai bună acoperire când e vorba de emoții, de sinceritate. Și dincolo de ecran avem atât de mult curaj să înjurăm, să blamăm, să judecăm, să arătăm cu degetul, să râdem de greșelile celorlalți (care nu are legătură cu umorul) încât mă întreb de unde atâta curaj?
Ce mă mai enervează sunt postările intenționat făcute care să stârnească invidie, ci nu pentru că tu ai fi o persoană invidioasă pe reușitele sau bucuriile celorlalți sau achizițiile lor sau că suferi, mai nou, de sindromul „invidia de Facebook”, ci pentru că acel om atât poate (urăsc să spun ata). Pentru acele postări simt doar dezgust. Uite, eu am mai mult ca tine! Uite, eu sunt mai bun ca tine! Uite, eu arăt mai bine ca tine!
Oamenii ăștia caută doar validare, aplauze pentru cât sunt ei de perfecți, de reușiți, de avuți. Simt un gol imens în suflet și probabil cred că doar bunurile materiale îl vor umple sau doar lăudăroșeniile despre sine au succes.
Nu-mi mai place că se creează tabere diametral opuse, grupuri cu realități diferite, vezi subiectul vaccinării sau chiar cel legat de existența pandemiei.
De ce postează oamenii pe Facebook?
Pe lângă dependența de online, părerea mea sinceră, doar a mea, nu e neapărat nevoie să fiți de acord cu ea, este că am ajuns să ne simțim atât de singuri, neînțeleși și neapreciați în viața reală încât avem o foame de nepotolit de a ne valida nevoia de conectare și toată atenția noastră s-a îndreptat spre online. Și cum nu avem parte de socializare face-to-face pentru că mai toți suntem ocupați (culmea ironiei, ocupați tot cu viața virtuală), ne retragem pe Facebook, Instagram și mai nou Tik Tok (mă simt bătrână).
Singurătatea este printre cele mai profunde stări ce te poate împinge să iei decizii pripite, neanalizate, doar din teamă.
Cam așa am procedat eu în relații cu persoane de sex opus sau în relații de prietenie, din teama de a nu fi singură. Și când îți este teamă ajungi să accepți pe oricine și orice vine din partea acelei persoane. Dar, din fericire, ne (mai) deșteptăm. Iar pe Facebook, dintr-o dată, nu ne mai simțim singuri. Ceea ce la început se dorea să fie un liant și o modalitatea de a lua legătura unii cu alții mai ușor, acum a devenit un promotor al izolării sociale.
Ce am observat eu la mine, în vara trecută când mi-am dezactivat contul de Facebook timp de două luni: am socializat intens zi de zi și nu am mai simțit să caut și-n altă parte să-mi satisfac această nevoie. Dar, am înlocuit timpul de Facebook cu lectura.
Am luat decizia de a-mi dezactiva contul pentru că ajunsesem să petrec 3-4 ore verificând ce făceau ceilalți, citind ce mi se oferea, nu ce-mi doream neapărat. Mi s-a părut inadmisibil. Nu am mai vrut să mă las manipulată și controlată de sindromul FOMO (fear of missing out).
Cautăm validare, acceptare și admirație
Asemenea unui bebeluș care caută mereu privirea mamei sau a unui copil ce caută aprecierea tatălui când a dat un gol la fotbal, suntem și la maturitate. Avem nevoie de a fi acceptați, avem nevoie de admirație și acum e mai simplu ca niciodată să obține toate astea: pe Facebook. Postăm pentru like-uri, inimioare, share-uri. Bineînțeles, oamenii cu stimă de sine ridicată, cei încrezători și de succes nu se atașează de aceste reacții și nu au nevoie de validări. –
Cineva-mi spunea că dacă chiar vreau să caut oameni excepționali, să-i caut în lumea reală, pentru că oamenii cu adevărat valoroși și care au ce împărtăși s-au retras de pe rețelele sociale. Nu aș fi atât de categorică. Vă spun cu mâna pe inimă că sunt multe persoane pe Facebook care mă inspiră să fiu o mamă mai bună și blândă, un blogger mai iscusit sau să mă dezvolt personal.
Hai mai bine să vedem în el o unealtă de care să ne folosim pentru a ne atinge scopurile, eventual, și pe a evidenția lucrurile și faptele pozitive ce au loc zi de zi.
Acum, că am ajuns la final vă întrebați cu siguranță „Bine, Aniela, dar, totuși, despre ce a fost vorba în articolul ăsta?” Ei, bine, doar am vrut să vă reamintesc că e bine să scoatem capul afară (din casele noastre) mai des decât o facem pe rețelele sociale. Avem o singură viață și am face bine să cunoaștem cât mai mult din lumea asta REALĂ. Mie, de multe ori, mi s-a părut că viața din online cu viața reală sunt situate la poli opuși, deci se creează două realități distincte, care, nici măcar nu au treabă una cu alta.
Trăiți, dați voie emoțiilor reale să-și facă loc!
Acest articol a fost scris de Aniela. Vă invit să o descoperiți și voi și să vă lăsați inspirați de lumea ei 😀
14 Comments
Foarte fain articolul si o apreciez tare mult pe Aniela pentru ca e este sincera si directa ca si mine.
Mulțumesc, Oana! Aprecierile sunt și din partea mea spre tine.
Bună, Diana, aici n-ai like :)) să-ți arăt că am trecut, chiar dacă n-am nimic de zis. Sunt total de acord cu Aniela, din comunicare fb a ajuns validare reciprocă. Sau din contra. Insă pot să spun sigur că, din tot ce știu eu, tinerii n-au treabă cu fb-ul, chiar il privesc cu dispreț și râd de fb-iști, fapt care m-a bucurat tare mult 🙂
Nu m-am mutat nicăieri Issa, doar am dezinstalat ceva.😁 Da, și eu sunt de acord cu ce spune Aniela
Bună, Issa! Mă bucur dacă este așa în cazul tinerilor.
Sunt de acord, pana la un punct. Eu sunt un om foarte selectiv social, ca sa ma exprim elegant, iar in viata asa-zisa reala am destul de putini oameni cu care pot socializa la nivelul dorit de mine. Majoritatea prietenilor mei buni locuiesc in alte orase/tari in prezent, iar prin online reusesc sa pastrez legatura cu ei. Prietenii exclusiv din online nu sunt, de fapt, acele prietenii de fb tipice, ci mai degraba oameni cu care am multe in comun, bloggeri si nu numai. Altminteri, prefer de o mie de ori mai mult sa comentez pe un blog, decat pe pagina de fb a acelui blog. Profilul meu este discret, publivul neavand acces la pritenii mei, la pozele mele si la majoritatea postarilor, care de altminteri rareori sunt personale. Nu imi place sa dau raportul nimanui si acest lucru se reflecta in postarile mele.
Știu ce zici și te admir 😀
Înțeleg și știu e zici. Și eu sunt plecată din România. Prefer să folosesc WhatsApp pentru prieteni și familie.
Da, sunt de acord cu acea nevoie de validare. Dar aia e despre „ei”. Noi suntem datori să vedem ce facem acest „noi”, despre noi. Şi putem alege. Bine, eu pe FB nu mă simt oricum ok, în sensul că e haotic, mai ales ăsta de blog. Dar pe cel personal se poate face o selecţie serioasă ce vrem să citim şi ce nu. Are şi părţi bune, are şi multe minusuri, e clar. Foarte fain articol!
Așa este 🙂 și eu trec totul prin filtrul personal 🙂
Faină completare. 😉
Drăguță perspectiva!
Da, și mie mi-a plăcut 😀
Thanks.😎