Despre echilibrul blog vs. job. Jurnal Spring SuperBlog 2021 săptămânile 3&4

jurnal de spring superblog
sursa foto: canva.com

Cuprins

Azi e sâmbăta din săptămâna 4 de Spring SuperBlog. Am un articol ce abia așteaptă să dea ochii cu lumea mâine și încă două în cuptorul minții. Dar, dacă mă întrebați cum am reușit să scriu și să-mi gândesc articolele în ultimele două săptămâni, răspunsul e un mare, clar și răspicat „Nu știu”. Am ajuns la concluzia că trebuie să cumpăr timp. În ultimele două săptămâni mi s-au îngrămădit multe la job. Bine, la mine e haos mai mereu, dar ce a fost acum nu am mai experimentat de mult.

Am ajuns din nou pe marginea prăpastiei numite burnout, dar mi-am promis că nu o să cad iar… așa că mă tratez cu scris. Și, marele meu noroc, e că SuperBlog îmi propune niște teme care chiar mă fac să uit pentru ore bune de toate chestiile plictisitoare de la job. Asta pentru că un astfel de articol nu se scrie așa, oricum…

Cum m-am organizat în aceste săptămâni?

La SuperBlog articolele vin pe bandă. Dar, așa cum vă spuneam în jurnalul trecut, acest adrenaline rush mă ajută. Îmi prinde tare bine să știu că mai am și altele de făcut în afară de a-mi da duhul în fața laptopului de serviciu războindu-mă cu mailuri, ședințe și urgențe peste urgențe pe care eu, ca o veritabilă Xena, trebuie să le rezolv.

Am avut zile în care nici nu m-am putut ridica de pe scaun pentru a merge la toaletă. Nu-i un lucru prea drăguț de recunoscut, dar e realitatea mea. Nu e nimic poetic în a lucra într-o companie mare, indiferent de satisfacții precum împlinirea visului din copilărie.

Dar, știind că mai am un angajament, acela de a scrie la toate probele din ediția aceasta, mi-am auto-impus să închid laptopul de muncă nu mai târziu de 19:00. Ceea ce am și făcut. Apoi, un duș rapid, câteva pagini citite pentru a-mi limpezi mintea și cina. După asta, evident, am timpul meu pentru SuperBlog: documentat, scris, corectat, vizualuri. Nu neapărat în această ordine și uneori amestecat – câte puțin din toate. Nu, nu e groaznic, pentru mine e o eliberare!

content young woman using laptop in modern living room
sursa foto: pexels.com

Despre note, feedback și lecții învățate

De fapt, asta e viața mea pe timp de SuperBlog, fie că vorbim de ediția de primăvară sau cea de toamnă. Cum vă spuneam mai sus, un articol de competiție nu se scrie oricum și uneori notele îți lasă un gust amar. Așa cum am pățit eu săptămâna aceasta cu două articole ce eram 100% sigură că vor fi premiate (respectiv cel pentru CashClub și, mai ales, cel pentru Evernisaj). Dar, asta e, sunt conștientă că nu poți fi mereu pe aceeași undă cu toate juriile.

Totuși, mă bucur că până acum cel mai mic punctaj a fost de 95. Deci, da, am luat numai note din acelea foarte mari. Am și două premii frumușele despre care veți afla la final de competiție.

M-am mai bucurat și pentru feedback-ul primit la probele Franke și Dajar. Mi-a confirmat că sunt pe drumul cel bun inclusiv cu SEO. Pentru mulți, aceste trei litere parcă sunt Muma Pădurii. Dar, pentru mine sunt total opusul. Până la urmă, adevărata provocare în SuperBlog și nu numai e să împaci creativitatea cu tehnicul. Creativi suntem cu toții, dar modul în care integrăm și partea de SEO face (sau ar trebui să facă) diferența. Asta înseamnă blogging la nivel profesionist (deși eu îmi asum și latura de blogger pseudo-literar, scriind fără a respecta normele tehnice pe Illusion’s Street).

Însă marele câștig al săptămânii a fost podcastul cu Andreea Paleologu, Account Director Sag Media Communications și jurat în cadrul probelor Franke și Dajar. Am avut ocazia de a învăța lucruri noi și de a-mi confirma faptul că sunt pe drumul cel bun. Nu am mereu timp pentru a asculta toate podcasturile produse de Claudia și Albert, dar pentru acesta mi-am făcu și vă invit și pe voi, fie că participați la tura aceasta de Spring SuperBlog, fie că nu. Vă va prinde bine!

Ce mai urmează în Spring SuperBlog 2021?

 
 

Adevărul e că nici eu nu știu. Sper doar să vă surprind în continuare cu articole, iar la final cu rezultatele (știu că-mi țineți pumnii). Aștept cu nerăbdare următoarele probe Karcher și Franke pentru că știu sigur că vor fi provocări pe măsură. Dar, evident, aștept și celelalte probe. O să am o surpriză pentru voi la proba sponsorizată de Librarul cu papion (trebuie să aveți doar puțintică răbdare).

Indiferent de circumstanțe, voi fi blogger finalist. Primăvara trecută, după cum știți, situația nu a fost atât de favorabilă pentru mine așa că am intrat în competiție abia din a doua jumătate. Și, sincer, mi-a părut rău deși am fost și sunt conștientă că nu se putea altfel. Dar, acum e altceva și oricum, mai e un pic. Da, deja mai e doar un pic…

Și… gata, dragilor! Acesta a fost jurnalul meu de Spring SuperBlog 2021 pentru săptămânile 3 și 4. Voi ce mai faceți? Sunteți bine cu toții?

D

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: