Marea Neagră, marea mea. Vacanță în siguranță pe litoralul românesc

marea neagră
fotografie din arhiva personală, edit: canva.com

Cuprins

„Mă întorc la tine iar și iar, mare albastră / cum se întoarce valul tău veșnic la mal.” Ce bine zice cântecul! Nu contează pe unde în lume aș hoinări, pașii mă vor purta mereu la marea mea, la marea noastră, a românilor: Marea Neagră.

Ea îmi știe toate poveștile, toate gândurile, toate neliniștile, toate iubirile și, evident, toate clipele când era să mă înec (căci, da eu tot nu știu să înot). Ea este prima mea iubire marină și asta nu se uite niciodată. M-am născut relativ departe de ea, sunt 355 de kilometri între Pitești și Constanța. Însă, am sarea ei în ADN și apa ei îmi curge prin vene. Sunt una cu ea, cu marea mea. De aceea, în orice colț al lumii, inima îmi bate la unison cu valurile ei.

Da, iubesc Marea Neagră! O iubesc dincolo de limitele înțelegerii, așa cum doar poeții pot înțelege! De aceea, acum, în acest an încă dificil, plănuiesc să mă re-întâlnesc cu ea după trei ani de umblat hai-hui!

Ah, simt deja briza ei unică pe fața mea, prin părul meu încărcat de sare. Simt mirosul sărat valurilor împletit cu mirosul generos al unei porții de rapane. Simt căldura apusului aici, pe umărul drept… Și, până și mica parte din mine care gândește totul logic, matematic e de acord: litoralul romanesc e soluția viabilă pentru o vacanta in siguranta în anul acesta.

Și, uite așa, în gânduri-valuri, am început să mă pregătesc de întâlnirea mea cu marea mea iubită și cu toate amintirile!

Eu și vacanța de anul acesta. De ce litoralul romanesc?

Sunt o corporatistă prin comportament, prin credințe, prin… tot. Eu și viața reală mi-o evaluez în KPI și obiective. N-ai ce-mi face, așa m-am obișnuit să trăiesc – mai ales de luni până vineri. În weekend, e altceva. În weekend sunt acea Diana care scrie și visează. Dar, deja e prea mult, deja ambele laturi ale mele strigă după vacanță și, mai ales, după mare! Deja mă simt obosită: prea multe rapoarte, task-uri, tabele Excel, macrouri, termene… Sunt chiar și prea multe cuvinte. Și prea mult stat în casă… Vreau libertate, vreau mare, vreau să mă apropii de țărm și să simt cum valurile îmi gâdilă tălpile!

Pandemia mi-a cam dat planurile peste cap, recunosc! La ce dor de vacanță am, aș fi hoinărit toată luna august cu siguranță. Dar, nu pot acum. Siguranța a devenit cuvântul cheie. Așa că prefer să știu că totul este OK și să merg acolo unde știu eu, adică unde mă simt ca acasă. Unde, chiar dacă nu știu toate colțișoarele ca în palmă (deși aș vrea), mă pot descurca.

Așa că, am început să caut cu interes oferte pentru un sejur litoral 2021 la Marea Neagră. Așa, m-au năpădit amintiri frumoase și, după cum ați văzut mai sus, am realizat că eu iubesc cel mai mult marea noastră. Or fi altele mai… altfel, dar a noastră are ceva doar al ei, ceva ce-mi răsună în suflet precum o scoică pusă la ureche!

marea neagră
sursa foto: litoralulromânesc.ro, edit: Canva Pro

Pregătiri pentru (re)întâlnirea cu Marea Neagră

Nu cred că pandemia a schimbat cu mult comportamentul meu de turist ce-și pregătește vacanțele. Poate doar mi-a amintit că nicăieri nu-i ca acasă, iar pentru mine… Marea Neagră e o a doua casă.

Întotdeauna am preferat să-mi rezerv din timp cazarea. Știu, uneori ofertele last-minute sunt chiar mai tentante decât cele de tip early booking. Însă nu îmi place să las lucrurile pe ultima sută de metri. Nu mă văd căutând în ultima clipă un loc de vacanță, cred că m-aș urca pe pereți!

Sigur, în condițiile actuale, probabil aș opta pentru un program de Înscrieri Timpurii Flexibil (cum este cel lansat de Litoralulromanesc.ro). Așa, aș fi sigură de rezervare plătind un avans de 20%, iar restul plății l-aș putea efectua cu minim 60 de zile înaintea începerii sejurului. Așa, maniaca după controlul bugetului din mine, s-ar simți mai în siguranță în această privință! Vedeți doar: totul se schimbă de la o zi la alta…

Desigur, aș opta și pentru o asigurare de călătorie. Mereu fac asta, indiferent de unde călătoresc, prefer să petrec o vacanta in siguranta! Și, evident, aș opta pentru o asigurate Storno COVID-19 pentru că, mă repet, nimic nu se știe, din păcate. Trăim vremuri imprevizibile și precauția e cea mai bună soluție.

Astfel că, o astfel de asigurare e clar o opțiune căci în cazul în care, Doamne ferește, aș contracta virusul aș putea anula gratuit rezervarea făcut și mi-aș primii banii înapoi.

bagaj marea neagră
sursa foto: canva.com

Evident, în alegerea vacanței contează și cazarea! Da, marea e frumoasă, nisipul fin, dar contează mult și unde stai. Pentru mine, cazarea e extrem de importantă. O alegere nepotrivită îți poate strica iremediabil vacanța!

Optez mereu pentru un hotel de cel puțin 3  stele renovat recent  pentru că îmi place să am un oarecare confort, nu voi sta pe plajă și nici la plimbare toată ziua! (Și am și o mic fix legat de amenajarea băilor…) Nu mai spun că în cazul în care camera are și vedere la mare, m-a cucerit definitiv!

De regulă, în ultimii ani am mers pe pachete all-inclusive pentru că mi se părea tare fain să nu-mi fac griji în privința mâncării. Dar, îmi e dor să explorez, să descopăr locuri noi, arome. Să-mi creez amintiri multi-senzoriale de genul „locul acela unde am mâncat midiile acelea divine” sau „unde am descoperit cea mai bună înghețată din univers”.

Așa că, de data aceasta clar aș alege un pachet doar cu mic dejun inclus pentru a putea face mici excursii culinare la prânz și cină. (Dimineața aș prefera, totuși, să fiu gata mai repede de mers la plajă…)

marea neagră
fotografie din arhiva personală

Partenerul meu pentru vacanța de anul acesta

Desigur, nu aș putea realiza toate acestea singură. Cred că pentru planificarea unei vacanțe ai nevoie de parteneri de încredere. Astfel că aș apela la agenția Litoralulromanesc.ro. M-au cucerit cu programul lor Înscrieri Timpurii Flexibil, despre care am scris mai sus. Tot prin ei mi-aș face și asigurarea storno. Practic, îmi pun totul la dispoziție pentru o vacantă in siguranta!

În plus sunt încântată de gama variată de hoteluri din portofoliu (peste 1000 în toate stațiunile importante). Iar faptul că încă din 2005 se ocupă de organizat vacanțe memorabile e o confirmare că se pricep la ceea ce fac! Vreau tot ce e mai bun pentru vacanța mea. Da, sunt și poetică, boemă, pe alocuri. Și, da, iubesc marea... Însă detaliile sunt cele ce fac diferența și cu ele prefer să nu mă joc.

Gata! Știu ce fac vara asta!

E clar! Latura mea organizată deja s-a gândit la toate condițiile de reușită, după cum vedeți! Asta înseamnă că visătoarea din mine deja își face bagajele!

Mă și văd pe plajă, pe șezlong, cu un frappe alături, o carte în mână, susurul mării pe post de fundal sonor. Ahhhh, da, fix ce-mi trebuie acum! Mă și văd intrând în mare ori plimbându-mă pe mal.  Simt cum valurile mă leagănă… Pfff, nu se evaporă timpul ăsta odată! Vreau să-mi văd marea!

Dar, mai vreau să văd din nou și Cazinoul – mi se pare una dintre cele mai elegante clădiri din lume. Vreau să descopăr Constanța și să bat la pas Histria lucru pe care-l visez încă de când am aflat de cetate dintr-un volum al seriei Cireșarii

De-abia aștept să-mi văd marea, de-abia aștept să explorez locuri dragi sau locuri noi… De-abia aștept să mă încarc cu energia ei, să-mi iau doza de vitamin sea. De-abia aștept s-o văd, să-i spun ce dor mi-a fost, să-i spun poveștile mele, să le ascult pe ale ei…

Am totul pregătit. Mai e puțin, mai e foarte puțin!

*sursa foto video obiective turistice Constanța: litoralulromanesc.ro

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021 proba 14.

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021