Cuprins
Îmi plac oamenii de la care pot învăța ceva: oamenii care au reușit, oamenii care polivalenți, oamenii cu povești. Diana Farca intră, fără discuții în toate aceste categorii. A muncit de foarte tânără (de la 16 ani cum îmi povestea în primul interviu pe care i l-am luat), a învățat enorm, a fost model, e scriitoare (și are și alte talente artistice), se ocupă de diverse acțiuni de voluntariat și e și femeie de afaceri.
Știu că mulți mă vedeți pe mine drept Wonder Woman, dar dacă e așa, Diana Farca e deja la nivelul următor. Ea e una din muzele mele și am recunoscut asta de mai multe ori. Astfel că e lesne de înțeles de ce mi-am propus să o aduc în fața voastră cu un interviu, doar că, de data aceasta, mi-am dorit să vă prezint și celelalte fațete ale personalității ei, nu doar pe cea de scriitoare. Rezultatul: un interviu de șapte pagini extrem de interesant și inspirațional. Dar, pentru a fi mai ușor de parcurs, m-am gândit să îl împart în două: astăzi parcurgem prima parte, iar mâine pe ultima. Așa că, nu mai lungesc introducerea!
Diana Farca despre... Diana Farca
Bună, Diana! Mulțumesc tare mult că ți-ai rupt din timp pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. Ești una dintre femeile care mă inspiră – asta pentru că faci atât de multe lucruri faine. Aș putea să-ți atribui multe caracteristici, pozitive (evident) și aș putea să-ți fac o descriere amplă, dar sunt curioasă, mai degrabă, cum te-ai descrie tu în acest moment al vieții tale?
Bună! Habar n-ai cât de mult mă bucur să inspir o femeie pe care o admir și îți urmăresc blogul de la începuturi. Trăiesc una dintre cele mai eliberatoare perioade, pentru că am învățat că iubirea nu se câștigă și este o treaptă din piramida conștiinței.
De unde îți găsești energie să faci tot ceea ce faci? Și, mai important, cum te organizezi?
Mă organizez mai eficient pentru că am seninătatea în centrul preocupărilor personale și profesionale. Am renunțat la activități și colaborări care nu-mi aduc profit sufletesc, intelectual sau material. Mă rog, meditez, fac sport și scriu zilnic, cu un suflu creativ nou. Notez totul în agenda electronică sau în cea fizică, de pe birou, ca să nu uit de întâlnirile pentru firmă, filmări, facturi ș.a.m.d.
Ai și momente când simți că ți se termină „bateria”? Cum o încarci?
O încarc cu iubire de sine, prin câteva ore de odihnă, în singurătate, cu notificările telefonului oprite, prin livrarea unui refuz sau o schimbare de macaz. Se întâmplă, de exemplu, să colaborez inițial bine cu o persoană sau cu o echipă, dar raportul să se cristalizeze într-o direcție care nu mă reprezintă și interacțiunile ulterioare să mă descarce de entuziasm. Atunci analizez situația la rece și mă retrag finuț, fără supărare, indiferent de interlocutor sau de miză.
Cine sunt oamenii care te inspiră în toate aspectele vieții tale?
Dumnezeule, câți sunt! Familia, cea mai bună prietenă, Adrian Baboniu, Dumitru Constantin Dulcan, Leon Dănăilă, Eric Emmanuel-Schmitt, Elif Şafak, Orhan Pamuk, Glenn Cooper, Stephen King, J. K. Rowling, George R.R. Martin, Ștefan Câlția, Brene Brown, George Lucas, Guy Ritchie, Martin Scorsese, Guy Denning, Florin Talpeș, Daniel Dineș, Richard Branson, Menis Yousry, Masaru Emoto, Nassim Taleb, Simon Sinek, Ștefan Mandachi, Marina Abramovic, T. D. Jakes, Immaculée Ilibagiza, Waris Dirie, David Goggins și mulți, mulți alții.
Într-un interviu din 2015 îmi spuneai că te inspiră „excesele, contrastele” – lucru pe care îl resimt în scrisul tău. Totuși, ești una dintre cele mai echilibrate persoane. Cum se împacă aceste două contraste: excesele și echilibrul?
După un accident auto din 2011, m-am ales cu o hernie de disc. Am făcut recuperare și masaj, iar terapeutul mi-a sugerat să iau din extremele vieții ca să mă echilibrez. Sunt efervescentă în vocație, liniștită în viața privată și mă bucur de simplitate în ambele. M-aș plictisi dacă aș fi cumpătată în toate, pentru că iubesc adrenalina, pe care o canalizez constructiv descoperind locuri, oameni și experiențe noi. În plus muncesc în doi timpi, cu perioade în care citesc sau bat mii de kilometri, pentru documentare și perioade în care aștern cuvintele pe foaie. Zâmbesc de câte ori îmi amintesc sfatul, pentru că mi-am echilibrat balanța interioară prin polaritate, contraste și excese de tot soiul.
Diana Farca despre... scris, cărți, piața editorială și un record mondial
În același interviu de care aminteam mai sus spuneai următoarele: „scrisul mă eliberează de mine și îmi dă posibilitatea de a exprima în cuvinte tot ceea ce nu am curajul de a exprima altfel. Prin scris evadez într-un univers infinit de posibilități.” Încă mai e valabil acest lucru? Cum vede Diana Farca, după șase ani de la lansarea primului ei roman, scrisul?
Da, încă este valabil, însă din rațiuni distincte. În 2015, când am publicat „La limită”, trăiam după titlul cărții, în disonanță cognitivă. Concret, am intrat într-o relație deși nu m-am vindecat de precedenta și am declanșat un conflict cu mine însămi. Mi-am găsit tot soiul de justificări puerile și am încercat să îmi reprim sentimentele, care au răbufnit prin romanul de ficțiune. Azi trăiesc asumat și scriu din starea de flux. Cum sunt emotivă prefer să arăt sau să scriu decât să verbalizez ce simt. Mă deschid însă față de apropiați, cărora le repet că ii iubesc cu lacrimi de bucurie.
Am citit undeva, nu mai știu unde, că fiecare scriitor pune o părticică din el în fiecare operă pe care o scrie, fie ea și fictivă. Ești de acord cu asta? Și dacă da, unde se regăsește Diana cea reală în romanele ei?
Pun părticele din mine în tot ce creez, dar nu mă identific musai cu protagoniștii. Ca urmare a perioadei mai sus menționate, m-am încărcat cu nemulțumire și anxietate. Așa se face că am fost diagnosticată cu depresie cu funcționare înaltă. Am făcut terapie, ca să îmi vindec rănile emoționale și să mă re/-descopăr, din 2017 încoace. În „Spitalul de suflete” e descrisă o scenă în care Maria se taie singură pe mâini și rănile ei emană un miros ușor metalic. Nu am făcut asta, dar m-am rănit altfel, ca o supapă a „absenței emoționale”, pentru a simți orice, fie și durere, preț de câteva momente. Dana, cea mai bună prietenă, a plâns când a citit scena și s-a recunoscut în personajul Sofiei, pentru că m-a sprijinit în acea perioadă întunecată. Drept mulțumire, mi-a întors gestul și îmi traduce cărțile în italiană, pentru că locuiește de mulți ani în Peninsula Apeninică. La fel ca pentru un actor, să creez personaje credibile care trăiesc în antagonie cu principiile mele reprezintă o provocare irezistibilă.
Ești scriitor, dar totodată ai și propria ta editură, Eleprint. Cum e și de cealaltă parte a baricadei?
Între autori și edituri nu există o luptă, însă e indicat ca ambii să se adăpostească, din punct de vedere juridic, de eventuale neplăceri. În România lipsește liantul dintre cele două adică agentul literar, care să permită părților să se focuseze pe scris, respectiv pe editarea și promovarea cărților, astfel încât scriitorul să fie tradus și publicat în cât mai multe țări și să poată trăi decent din artă, așa că am îmbrățișat o politică editorială distinctă, nișată, cum suntem la început și nu vrem să ne risipim eforturile și resursele materiale în direcții care nu vor trece proba timpului.
Cum se diferențiază Eleprint de celelalte edituri?
Eleprint preia și atribuțiile agentului literar. Am declarat acum câteva luni, într-un podcast, că suntem prima agenție din România și Republica Moldova. Un ascultător m-a certat, pentru că a crezut că minimalizez munca altor agenți, care există la București și reprezintă cu precădere autori străini publicați în țara noastră, dar suntem primii care cuprindem în planul afacerii ambele maluri ale Prutului și vrem să publicăm autorii autohtoni afară. În străinătate, unii editori mari ca Gannett și CNBC Catalyst au început să preia și munca aferentă agențiilor de marketing. Mi-ar plăcea să le urmăm cândva exemplul.
Cum vezi tu piața de carte din România – e loc pentru toată lumea sau ar trebui să se cearnă valorile?
Am pornit la drum fix înainte de pandemie și am vrut inițial să publicăm mulți autori, cu tiraje mari, la prețuri competitive, din rațiuni comerciale, dar ar fi ieșit o himeră interspecie, pentru că nu dispunem încă de resursele necesare pentru a-i publica, traduce și semna cu edituri notabile din străinătate. După o selecție riguroasă, am ales dintre oaie și capra adică să publicăm un număr restrâns de autori valoroși și să gândim câte o rețetă de succes pentru fiecare. Va fi un proces de lungă durată, cu behăială și satisfacții pe măsură. Ca să vă faceți o idee, traducerea temeinică a unei file A4 costă 8 euro. Se publică și se citește multă maculatură. Paradoxul e că multe volume contemporane geniale nu devin cunoscute publicului larg și nu sunt disponibile în librării, in vreme ce altele, modeste din punct de vedere intelectual, se îngrămădesc uneori pe rafturi. Valorile se cern prin auto/-educație, așa că omul alege cartea și viceversa.
Citești alți autori români contemporani?
Cum la noi se scrie mult și se citește puțin, înainte de a publica am fost reticentă în descoperirea autorilor autohtoni, pentru că majoritatea recomandărilor de lectură primite au vizat autori străini și am dispus de un buget limitat, pe care m-am străduit să îl cheltuiesc cu discernământ. Când am lansat primul roman am locuit in chirie, într-un apartament modest și am gătit pe o plită de 120 de lei, cumpărată de la „Dedeman”, pentru că am economisit bani pentru cărți, călătorii și mutarea la casa mea. După debut am avut ocazia să îi descopăr și să îi citesc pe Tatiana Țîbuleac, Zîna Zen, Igor Guzun, Patricia Lidia Popescu Cevei, Laura Maria Stănilă, Natașa Alina Culea, Corina Ozon, Petronela Rotar, Adriana Ungureanu, Cristi Grosaru, Cristian Sima, Adrian Petru Stepan, Cosmin Neidoni, regretatul Petre Tănăsoaica etc.
Știu că organizezi o lectură publică la New York – ce îmi poți spune despre ea?
În 2017 am înființat campania „Ai parte de carte!”, prin care am strâns și am donat peste 20.000 de volume unor biblioteci publice comunale, din România și Rep. Moldova, care duceau lipsa de fond de carte.
De Crăciunul lui 2019, fix la cinci ani de la crearea paginii de autor, m-am gândit că țara noastră are cea mai slabă piață literară din U.E. și am zis că un eveniment care marchează un record mondial va trage un semnal de alarmă și va arăta că orice e cu putință.
M-am documentat și am înregistrat o cerere la Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare lectură publică cu autor unic din lume, în care am plănuit să citesc din romanul distopic „Noi doi”, care povestește despre… izolare. A început pandemia și am uitat de cerere, care a fost însă aprobată pe durata primei stări de urgență. Am amânat dată inițială a evenimentului, dar am mers înainte cu pregătirile, mânată de o credință soră cu nebunia, pardon, curajul, punând la bătaie toate resursele personale de care am dispus. În România doar BT Arena, sala polivalentă din Cluj-Napoca ar fi putut adăposti peste 6.800 de persoane în condiții de maximă siguranță, însă nu cu distanțarea socială. Am vrut să mutăm evenimentul în stradă, dar Cartea Recordurilor ne-a comunicat că este necesară o sală deschisă sau un stadion, așa că am decis să mutăm evenimentul în New York, „orașul care nu doarme”, îndrăgostit de artă, care a fost numit „epicentrul epidemiei”.
Vom fi responsabili, vom respecta toate coordonatele medicale și sperăm să ne vedem în 30 mai 2021, așa cum am stabilit. În statul New York s-au vaccinat deja milioane de persoane și se apropie de atingerea imunității de turmă. Mi-a fost alături o echipa fabuloasă, de la editoarea și coechipiera Oana Călin la Adrian Danciu, care a realizat clipul de prezentare al evenimentului după scenariul meu, cameramanul Rafael Vasilcin, traducătoarea Mirela Iacob, graficiana Anca Elisei de la „Touch Design”, fotografa Amalia Gaiță, muzicianul Geo da Silva și nepotul său, inginerul de sunet Armin Fatol, actrița Ioana Giurgiu, scriitorul Cristi Grosaru, Jörg Grünhagen, care a lucrat ca PR în metropola gazdă și Lucian Checheriță, care ne oferă critică managerială constructivă. Prin eveniment vor fi utilate 27 de biblioteci publice comunale din Chișcani, Ianca, Unirea, Valea Cânepii (Brăila), Raciu, Dărmănești, Răcari, Cojasca, Braniștea (Dâmbovița), Tămăşeni, Hangu, Grinties, Poiana Teiului (Neamț), Siminicea, Drăgușeni, Grămești (Suceava), Roșia de Amaradia, Vladimir (Gorj), Bucium, Mogoș (Alba), Gârleni (Bacău), Valea Mărului (Galați), Hlipiceni (Botoșani), Albești (Mureș), Bălcești (Vâlcea), Mândra (Brașov) şi Țîra (Rep. Moldova).
(va urma)