Cuprins
Am ajuns, datorită lui Mari, la un podcast tare fain numit Thinking Made Visible realizat de Oana Mădălina Vasiu. Nu am eu tot timpul din lume pentru a asculta – recunosc, nu sunt la zi cu el – dar, de fiecare dată când o fac găsesc un mic AHA – o scânteie ce declanșează un boom în mintea mea.
Articolul de azi e despre una dintre scântei – una ivită prin primele episoade ale podcastului, cel despre recunoștință:
Cum arată recunoștința prin ochii Dianei?
Recunoștința e acea lecție pe care ar trebui să o învățăm cu toții. Nu poți cere la infinit, asta ți-ar induce o stare veșnică de nemulțumire. Trebuie să te mai și oprești, să inspiri, să te uiți în jur și să devii conștient de lucrurile pe care le ai. Cum spuneam, și oricum nu e secret, lucrurile simple sunt cele care ne fac fericiți. Și, totuși, pe ele le nesocotim primele.
Și eu făceam asta. Nu din vanitate, ci pentru că eram oarbă. În goana mea după task-uri bifate, neglijam să văd ce era important. Ce mă făcea cu adevărat mulțumită.
Obosisem să vreau mai mult. Munceam peste 10 ore, luându-mi tot felul de sarcini extra. Apoi scriam… mult. Și tot nu eram unde trebuie pentru că acea Diana nu știa să aprecieze ce are. A fost necesar un episod de gastrită pentru a realiza că trebuia să iau o pauză și să-mi recalibrez modul de viață. Și asta am făcut. M-am pus pe mine pe primul loc.
Mi-a mers bine, nu mă plâng. Dar, când am auzit-o pe Mădălina vorbind despre recunoștință am înțeles ce îmi lipsea: să îmi exprim motivele de mulțumire sus și tare. Am început să practic acest exercițiu dimineață de dimineață și, știți ce, mă simt MINUNAT! Nu am fost niciodată atât de conștientă de tot ce am, de tot ce pot! Asta, evident, e un câștig!
Recunoștința ne ajută să ne împăcăm cu noi, cu divinitatea căreia ne închinăm (indiferent de cum o numim) și cu tot ce e cuprins în universul nostru. A fi și a ști pentru ce ești recunoscător înseamnă să fii cu un gram mai prezent în viața ta reală, deci mai împlinit, mai mulțumit de ce ai fără a alerga după cai verzi pe pereți.
Sunt recunoscătoare pentru...
Eu, Diana, sunt recunoscătoare pentru omul minunat pe care îl am lângă mine și mă înțelege, susține și iubește (nu în vreo ordine anume) necondiționat. Pentru părinții mei, pentru sora mea. Pentru familia mea extinsă, fără a mai conta din ce parte vin: a mea sau a lui A. Pentru scris. Pentru blog și oamenii minunați găsiți aici. Pentru tot ce am realizat până acum profesional vorbind. Pentru sănătate. Pentru bucuria pe care o simt când deschid ochii pentru a trăi o nouă zi. Pentru tot ce primesc din jurul meu…
Voi? Cum vedeți recunoștința? Pentru ce sunteți recunoscători?
10 Comments
Sunt recunoscatoare pentru ca mi-am depasit conditia de persoana cu dizabilitati, am un job mic, o minte agera si o familie frumoasa. In fiecare zi sunt recunoscatoare pentru tor ce e simplu in jurul meu.
Sarbatori Pascale binecuvatate, draga Diana. <3
Ești remarcabilă, Roxana, să nu uiți asta 🤗 Sărbători luminate 🤗
Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi în care sunt sănătoasă. Că o am alături pe mama și pentru că îmi permit să spun nu vreau sau n-am chef.
Frumos!!!
Sunt recunoscătoare pentru fiecare nou început de zi, pentru sănătatea mea și a celor dragi, pentru copilul meu sănătos și bun, pentru momentele de fericire, pentru libertate, pentru posibilitatea de a alege ce mi-e potrivit, pentru timp. Paște liniștit și fericit, Diana! ❤️🌈
Frumos ❤️🤗 Paște fericit, Mirela!❤️
Exact la acest sentiment mă gândeam zile trecute! Sunt recunoscătoare pentru multe trăiri care mi-au marcat viața într-un fel sau altul. Nu am spus lucruri, deşi, poate, au fost şi lucruri! Pentru că ideea mi-a intrat în cap, poate voi scrie despre asta! Acum, sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă în care văd lumina soarelui, pentru că sunt sănătoasă, pentru că am un acoperiş trainic deasupra capului şi am ce pune pe masă…Sărbători fericite!
Frumos! E foarte important să știm pentru ce suntem recunoscători, ne ajută să fim fericiți și împăcați.
Fac și eu exercițiul acesta, dar eu îl fac seara: mi-am pus ceasul să sune zilnic la ora 9pm și atunci mă gândesc/notez 3 motive pentru care sunt recunoscătoare. La început nu am simțit că mă ajută în vreun fel, dar după aproape două săptămâni a început să-și facă efectele și acum chiar și zilele proaste nu sunt 100% proaste, mereu e ceva bun acolo 🙂
Frumos mod de a încheia o zi 🙂