Cuprins
Acum că mini-vacanța s-a făcut pachet și s-a auto-arhivat undeva în sertarele memoriei e timpul să revin la treburile mele de-aici, de pe blog. Sper că sunteți cu toții bine, că v-ați tras sufletele și sunteți gata pentru tot ceea ce vine. Eu, recunosc, mai aveam nevoie de timp. Peste stratul de oboseală de la muncă s-a așezat încă unul generat de participarea mea la Spring SuperBlog. Și, chiar dacă în zilele acestea am încercat să râcâi bine aceste straturi, ei bine, nu am reușit.
Însă articolul de azi nu e despre asta, sunt obișnuită să strâng tare din dinți și să ignor surmenajul (deși o ședință la spa mi-ar prinde tare bine acum). Articolul de azi e despre participarea mea la Spring SuperBlog 2021 acum că s-a bătut gongul de final al competiției, iar clasamentul final este oficializat.
Cum a fost Spring SuperBlog 2021?
Atunci când nu te ocupi full-time de blogging și ai un job care uneori îți cere să i te dedici 200% plus o familie, a participa la un concurs precum SuperBlog înseamnă că ori nu ești în toate mințile, ori ești mama planificării. Știu, voi ați înclina să spuneți că pentru mine varianta a doua e cea valabilă, dar nu e așa. De fapt, oricât de bine m-aș pricepe la time management, e greu să jonglezi cu toate, așa că sigur îmi lipsește minim o doagă.
Da, am pornit la drum cu un mod de organizare a timpului bine pus la punct, așa cum spuneam în primul jurnal de competiție. Dar, uneori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, altfel spus, nu pot prevede toate situațiile care se ivesc la job. A trebuit să-mi reconfigurez planul pentru a rămâne cu mintea limpede și a nu pica în prăpastia numită „burnout” de unde abia ieșisem.
Am tot auzit că ediția aceasta a fost mai tehnică. Ei, mie mi s-a părut normal. E, totuși, o competiție de blogging. Mie una nu mi s-a părut atât de grea pentru că eu, încă de la prima mea participare cu De-ale Dianei (nu cu Illusion’s Street) am pus accent și pe SEO în articolele mele din competiție. E un pic mai mult de muncă, dar merită. Am și acum articole scrise în edițiile anterioare care sunt citite constant sau aproape constant (și chiar aș vrea ca mai multe jurii să țină cont de acest criteriu). Până la urmă, nu scriu articole care să fie citite doar o singură dată și apoi să fie îngropate în analele blogosferei.
Pentru prima dată am vrut să renunț
Da, ați citit bine. S-a întâmplat după o notă pe care am resimțit-o și o resimt nedreaptă. Nu cred că a fost un articol de 100, că nu-s perfectă, dar știu că putea obține un pic mai mult. Însă sunt jurii care nu știu ce înseamnă elemente vizuale, cum se creează ele (ce înseamnă cu adevărat un vizual muncit de la zero cum am avut în articolul respectiv și nu a schimba o poză dintr-un template de Canva).
De asemenea, mi-ar plăcea să se țină cont la toate probele de modul în care un blogger reușește să încadreze articolul în specificul blogului său și de timpul petrecut pentru documentare, editare materiale extra etc. Și, dacă în brief sau în podcast se oferă foarte multe informații tehnice să se specifice că ele sunt pur informative. Chestia asta denaturează cumva modul în care proba este percepută (și, credeți-mă eu rescriu enunțul în agenda mea de cel puțin trei ori).
Concluzia: da, am vrut să renunț pentru asta. Însă nu am făcut-o…
Am continuat să scriu...
Mi-am revenit, totuși, și asta doar datorită fetelor mele: Alexandra, Almona, Ana, Denisa, Mari, Mirela, Mona și tuturor celor din grupul meu de Facebook. Și, sincer, nu am cuvinte să le mulțumesc îndeajuns. Fără oamenii minunați din jurul meu nu știu dacă mă puneam din nou pe picioare. Practic, am simțit cum tot ce s-a întâmplat în toamnă la mult discutata probă Cord Blood care m-a făcut să cad de pe locul 1 s-a repetat. Și, da, s-a repetat. Nu am mai revenit pe 1, dar… nu pot spune că sunt complet nemulțumită de ce am realizat.
Am terminat tot pe 2, deci cumva urarea lui Daniel Botea de a fi tot timpul pe acest loc s-a adeverit. Partea bună e că mai pot participa și mă bucur că am posibilitatea asta căci nu știu cum ar fi fost să realizez că nu mai pot. Da, SuperBlog e un drog, unul care te urcă într-un roller coaster emoțional și nu sunt pregătită să renunț la tot fluxul de adrenalină.
Premiile obținute
Pe lângă premiul în bani aferent locului 2 am mai câștigat și alte premii deloc de neglijat:
- Premiul II (un aspirator vertical Karcher) la proba nr. 1 cu articolul Curățenia WOW se obține cu doar 3 aparate Karcher
- Premiul III (voucher de 300 de lei) la proba nr. 4 cu articolul Cu Ambition și 3 reguli ajungi din zero, erou în bucătărie
- Premiul I (coș cu produse) la proba nr. 7 cu articolul La casa de La Cabine
- Premiul I (voucher 400 de lei) la proba nr. 10 cu articolul Femeia e o ecuație, soluția cadoului ideal stă în bijuterii
- Premiul III (voucher 200 de lei) la proba nr.12 cu articolul Eu și Librarul cu papion vă invităm la o aventură în lumea cărților
- Premiul II (aspirator de geamuri Karcher) la proba nr. 17 cu articolul Curățenia de Paște nu mă sperie, casa mea are factorul K
Până la urmă, m-am descurcat destul de bine, nu? La majoritatea celorlalte probe m-am situat la un punct de podiumul probei, doar la una am fost la două puncte și la alta am obținut nota cea mai mică din această ediție – 92 (mică în comparație cu celelalte).
Este a treia oară când particip la o ediție și mă clasez în top 3 la general, iar asta mă bucură. E o confirmare că pot. Nu am mai oferit în acest articol sfaturi pentru că despre organizare am tot scris pe parcursul competiției (găsiți link-uri mai sus chiar), iar despre modul în care scriu și mă documentez am scris la finalul ediției de iarna trecută – nimic nu s-a schimbat, nici măcar formula AIDA – articolul aici.
Mulțumiri și felicitări
În primul rând, îi mulțumesc lui A. că m-a suportat încă un sezon de SuperBlog. Le mulțumesc celor ce m-au susținut și nu au fost puțini. Le mulțumesc juraților pentru timpul acordat citirii și notării mele, îndeosebi Andreei Paleologu de la Sag Media Communications pentru feedback și Iuliei Maria Boiu din echipa Karcher pentru apreciere și susținere.
Dar, evident, nimic din toate acestea nu ar fi fost cu putință fără Claudia și Albert care, ca de obicei, au făcut o treabă excepțională. Competiția nu ar fi atât de reușită fără voi, să știți!
De asemenea, țin să o felicit pe Ramona pentru ocuparea locului I, a muncit mult, a fost creativă, iar rezultatul s-a văzut!
Însă surpriza cea mai mare ne-a făcut-o Mirela (am pus link spre blogul ei mai sus). A început ediția cu niște cunoștințe minime de blogging și a ajuns, la final, pe locul 3. Asta pentru că e efervescent de creativă! Bravo!
Mai particip?
Da, probabil că o să mă înscriu și în toamnă. Însă nu știu dacă voi avea timp să particip la toată ediția. Am un job ce nu implică scris, ci calcule, iar asta uneori mă solicită mult prea mult. Am un roman de terminat. Dar, voi vedea…
26 Comments
Multumesc si eu pentru sustinere si pentru vibe-ul tau creativ, pentru cuvintele inspirate si pentru imaginile catchy. Muah!🤗🌟👑
Ah, ce m-aș face eu fără tine 🤗❤️
Felicitări! Bineînțeles că mai participi 🙂 Nici nu concep competiția fără tine. Mult succes în toamnă!
Mulțumesc ❤️ păi atunci particip măcar pe sărite 🤗❤️
Felicitari, Diana! ❤️ N-am putut urmari competitia, dar eram sigura ca vei fi sus, pe podium. Stiu ce inseamna sa vrei sa renunti, eu chiar am facut-o de doua ori 😁
Mulțumesc, Rox ❤️🤗🤗🤗🤗
Felicitari! Sigur esti de top, ii apreciez mai ales pe cei care scriu in general, nu doar pentru superblog si vin constant, pe tot parcursul anului cu articole faine. Eu chiar ma bucur cand se termina competitia si stiu ca voi avea in news feed si alte subiecte, diferite de probele superblog. Am vazut ca diferentele de punctaj sunt destul de mici, ceea ce inseamna ca mai toti cei situati in fruntea clasamentului ati facut o treaba excelenta. Sper sa te clasezi pe primul loc data viitoare, daca mai ai chef de participare, ceea ce vad ca este! <3
Mulțumesc, Ana ❤️❤️❤️ o să văd, voi participa măcar pe sărite 😁 că e și distractiv să simți toată adrenalina ❤️
Dianaaaa, încă o data felicitări! Mulțumesc pentru cuvinte, mulțumesc ca ești asa de ambițioasă și puternica și darnica! Tu ești unul dintre oamenii care m-au împins spre locul 3. Văzându-se atât de organizata, atât de puternica și creativă. Am avut multe de învățat de la tine! Bravo, bravo, bravo! Ești super tare! ❤️❤️❤️❤️
Ah, mulțumesc ❤️ înseamnă mult 🤗
Felicitări, Diana! Ai făcut o treabă excelentă! Uneori mă întreb, ți-am mai spus, de unde ai atâta inspirație și putere de muncă! Te îmbrățișez și mă bucur tare mult că ești! ❤🤗
Mulțumesc, Mona ❤️ Aprecierea ta înseamnă enorm pentru mine, ești unul din reperele mele ❤️
https://i.pinimg.com/originals/bc/46/a4/bc46a424a9e89286aaf0f454e542d894.gif
Adevărat a înviat!
Bravo! Felicitări sincere, din toată inima! 🤗😍🌹🌟🌟🌟
Mulțumesc, Aura mea ❤️
Atat cat te-am citit in ediția asta, consider ca te-ai descurcat foarte bine, te-ai autodepășit de fiecare data si mi-a plăcut ca ai pastrat acelasi fair play, bun simt si încurajări pentru toti, iar asta nu poate fi decat dovada unui caracter frumos, my virtual sister. Felicitări pentru ce ai realizat, da-ti timp sa te bucuri de reușită si ramai cum ești tu draga mea!
Mulțumesc, draga mea virtual sis, fac și eu ce pot ❤️ te îmbrățișez tare de la distanță și sper să te faci bine 🤗
Mulțumesc și eu pentru susținere. Ai fost un umăr de nădejde pentru mine în această ediție extrem de lungă. Te felicit pentru rezultatul obținut. Pentru mine, de două ediții încoace, tu ești câștigătoarea trofeului! 💙💙💙
Mulțumesc, draga mea 🤗❤️ Te felicit pentru că ai reușit să duci până la capăt competiția în condițiile care au fost 🤗
Deci in loc sa fii multumita ca nota respectiva te-a adus tras in jos si-ai terminat pe idealul loc 2, tu te gandeai sa renunti 🙂
Dacă era alt articol aș fi fost OK 🤣dar, na, nota mică vine când nu te aștepți 🤭🤭🤭
Felicitari, Lady Di, si sa ramai mereu in top! 😘🤗
Mulțumesc ❤️❤️❤️
Draga Diana, iti multumim, a fost o bucurie sa te avem alaturi. Ai creat materiale atractive si utile cititorilor, ai delectat juriile, ai fost la inaltime (ca intotdeauna, dar parca si mai sus ca de obicei). Conform „veteranilor” SuperBlog, ai obtinut cel mai ravnit loc din competitie 🙂 Speram sa te regasim si la toamna la linia de start, dar iti dorim si spor la roman si in toate proiectele! Sa ne citim cu bine!
Mulțumesc, dragii mei ❤️