În ultima vreme, am invitat aici mai multe bloggerițe care mi-au împărtășit viziunile și poveștile lor despre feminitate. Vor mai urma câteva, dar, până atunci, cred că e timpul să-mi scriu și eu gândurile despre acest subiect.
Cumva, mă tem că a fi femeie va deveni ceva desuet. Tot mai multe persoane publice de peste ocean se declară gender neutral/ gender fluid/ gender nonconformant/ non-binary/ mai știu eu ce – adică un soi de „nu-s nici așa, nici așa”: Demi Lovato, Sam Smith, Miley Cyrus, Cara Delevigne, Ezra Miller, Elliot (Ellen) Page ș.a.m.d. Mulți, sau chiar toți, au cerut chiar să nu se mai facă referire la ei folosind pronumele „he” (el) sau „she” (ea), optând, în schimb, pentru „they/them” (folosite în mod normal pentru plural).
Nu mă înțelegeți greșit, fiecare e liber să fie iubit de cine vrea, să se culce cu cine vrea, să se îmbrace cum vrea, să se simtă cum vrea. Dar parcă prea vor să intre cu bocancii în viața tuturor. Citisem pe undeva că tot prin State, se milita pentru o lege prin care copii trebuiau să iau niște substanțe numite „puberty blockers” care, așa cum le spune numele, stopau intrarea în pubertate până când acel copil decidea ce gen are.
Cred că tocmai acest gen de știri sunt cele care creează confuzie printre cei mici. Nu-i nimic rău în a fi femeie, bărbat. La fel cum nu-i nimic rău în a vrea să schimbi ceea ce ești. Dar, parcă prea se vrea un aliniament. Sunt de acord că nu ar trebui să fie atâta presiune pe cei care aleg să-și schimbe genul, dar cred că majoritatea am știut de la început ce vrem să fim.
Eu am știut dintotdeauna că sunt femeie și am fost mândră de asta.
Am știut asta de la început. Nu a fost vreo revelație sau eu mai știu ce. Pur și simplu niciodată nu m-am simțit altfel. De mică am adorat să mă îmbrac în rochii și să mă joc cu păpuși (deși aveam și mașinuțe de jucărie). În pre-adolescență îmi sărutam încheieturile îmaginându-mi un prim sărut cu un făt-frumos care, de fiecare dată avea alt chip, în funcție de telenovela la care mă uitam cu mami. Îmi măsuram tot timpul sânii așteptând nerăbdătoare să port sutien.
Da, indiciile au fost mereu acolo. „Man, I feel like a woman” – vorba cântecului!
Și totuși, a fi femeie, nu e mereu ceva magic. Niciodată nu am înțeles de ce noi suntem sexul slab. Da, multora ne plac lucrurile roz, florile. Dar știți câtă putere are o femeie? Mă uit în jur și aș putea să vă dau numeroase exemple. Dar nu! Nu sunt genul de care scriam mai sus, nu intru cu bocancii în viețile oamenilor. Cel mai la îndemână exemplu e mami, care și-a distrus nu doar cariera, ci și sănătatea muncind și la job, și acasă aproape fără pauze. Da, noi femeile, avem darul nefericit de a ne putea pune pe locul doi sau trei chiar. Oricât de egoiste, toate avem un punct sensibil: copii.
Să merg mai departe? Câți bărbați ar suporta durerile menstruale, nu mia zic de cele ale nașterii?
Oh, și lista poate continua, dar nu aș vrea să fac din articolul ăsta o odă feministă!
Să fii femeie e greu, poate pentru unele de nesuportat. Mai ales când te copleșesc grijile sau dai de un bărbat care nu-și cunoaște limitele.
Dar, să fii femeie are și părți bune. Noi dăm viață. Noi știm să vindecăm totul cu doar o vorbă. Noi avem o intuiție deosebită și un car de empatie. Oricât de pierdute am fi, știm să ieșim din orice încurcătură cu un zâmbet. Și mai câte nu facem noi? E și mișto să fii femeie!
Eu știu ce sunt și nu aș schimba asta. Mi se pare cel mai minunat dar pe care mi l-a făcut divinitatea. Înțeleg, totuși, de ce poate fi copleșitor la fel cum înțeleg și de ce unii ar fi atrași să treacă în tabăra noastră. Nu e nimic rău în asta.
Eu una sunt femeie și mă simt al naibii de bine așa!
Ce e rău e că se merge pe depersonalizare. Nu sunt adepta teoriilor conspiraționiste. Dar cu atâta gender fluid fluturat pe la nas mă tot întreb unde se va ajunge. J.K. Rowling aproape a fost înghițită de un val de hate pentru că a fost revoltată de expresia „persoane care menstruează”.
Da, ar trebui să fie egalitate pentru toți. Însă fără a cădea în penibil și fără a-i face pe cei care știu prea bine ce sunt să se simtă de parcă ar fi ceva în neregulă cu ei! Nu credeți?
Da, ar trebui ca mulți dintre noi, ăștia ce se consideră „normali” să învețe lecția toleranței. Însă și reversul e valabil: la fel ar trebui să facă și aceste persoane gender neutral/ gender fluid/ gender nonconformant/ non-binary/ etc.
Până la urmă, dincolo de gen, suntem oameni!
6 Comments
Intr-adevar, s-a ajuns la niste lucruri de-a dreptul ridicole, cu definitiile acelea ambigue. Puberty blockers sunt utile celor transgender de mici (din natura lor, un numar redus, evident), ca sa ii ajute pana vor putea face o operatie de schimbare de sex, cel putin asa am inteles eu. In niciun caz nu trebuie folosite de restul lumii, e o aberatie. Am citit despre experienta celor care se confrunta cu asa ceva in cartea „O alegere imposibila”, de Laurie Frankel, autoare care cunoaste cum e sa fii in aceasta situatie.
Eu mi-as fi dorit sa fiu baiat in copilarie, fiindca baietilor li se permiteau mai multe lucruri, aveau mai multe drepturi. Doar de aceea, in rest nu aveam probleme cu a fi fata, in principiu. Poate si fiindca eram mezina, singura fata si mi se parea ca fratii mei mai mari erau oarecum avantajati, nu doar de sex, dar si de varsta. De aceea imi doream sa fiu mare, de fapt asta era chestiunea. Mi s-a zis ca voi regreta ca vreau sa fiu mare, dar ghici ce, nu s-a intamplat asta. 😀 Aveam o fire destul de independenta, de copil.
Da, pentru cei care își doresc asta de mici e util un astfel de tratament, dar nu aplicat la scară mare. Așa le-am induce copiilor că e ceva neînregulă cu ei… O să caut și eu cartea, pare interesantă. Ah, și mie mi se părea că băieții aveau mai multe drepturi, iar sora mea era fascinată de adidașii de băieți 😂😂😂 dar cred că frumos și-și fiecare gen are avantajele sale 😁
In niciun caz aplicat la scara mare, e o prostie. Sunt unele cazuri unde de mici au aceasta problema, de identificare cu sexul opus la modul cel mai serios. In rest, ar genera confuzie inutila si fara sens. Cartea e chiar interesanta, am inteles si eu unele lucruri din ea, fiindca chiar nu stiam prea multe pe subiect.
O s-o caut 😁
Eu, trăitoarea de peste ocean! Ce să zic!? Că realmente „au scăpat deasupra” şi parcă vor să fie peste tot şi în toate. Hai să ne înțelegem, chiar nu am nimic cu orientarea sexuală a cuiva, dar ține-o în cuibul tău aşa cum mi-o țin şi eu!
Suntem o familie formată din „ce-a rămas din două familii”, un el şi o ea, adică eu. Cu copiii lui şi copiii mei, toți normali. Dar… a te întâlni cu două „ele” sărutându-se pe stradă sau doi „ei” făcând acelaşi lucru, a devenit ceva normal. Acum trei săptămâni am participat la o nuntă fastuoasă a două „ele”. Nu este prima nuntă la care am participat. La prima, cu ceva ani în urmă, stomacul meu a fost sub nas! Acum m-am obişnuit.
Ei au existat dintotdeauna. Este suficient să ne uităm în urmă, în trecut! Doar că nu le făcea nimeni atâta publicitate şi clar nu erau aşa de mulți. De nici un fel, adică nici genderi sau mai ales ei. Nu am cunoscut adulți genderi, dar am avut o elevă în țară, care avea toate trăsăturile unui băiat. Aici am întâlnit o fetiță din vecini care „s-a botezat” singură cu nume de băiat, iar la baie nu mergea decât la băieți. Ce ştiți voi de la tv sau presă probabil ştiu şi eu.
A, eu sunt Aura, o femeiuşcă mărunțică, dar suficient de „bărbătoasă” în lupta cu viața! 🤗
Da, cred că publicitatea asta strică, unora chiar le dă idei și li se pare doar cool să fie așa, fără a fi cu adevărat trans…