Mirela Crețan: frumusețea gălăgiei

Mirela Crețan

Pe Mirela Crețan, autoarea blogului Gălăgie în cap, am descoperit-o în grupul SuperBlog și s-a lăsat imediat cu reacții chimice, cel puțin de partea mea. Cumva, a descoperit ea un prenadez cu care se lipește de suflete. Mirela are acea autenticitate care multora ce se vor „influenceri” le-ar prii, nu caută spectaculosul, nu caută să dea altceva decât ceea ce e: „o gospodină cu normă part-time de recepționeră într-un salon de înfrumusețare care s-a apucat să scrie pe un blog” (după cum ea însăși a spus în discursul ei de la Gala Spring SuperBlog 2021). Dar, e mai mult de atât: e actriță, cântă divin și, overall, e o persoană care mă inspiră prin tot ceea ce transmite.

Dacă nu ați cunoscut-o, ei, acum e momentul căci am decis să o iau la întrebări. Sigur vă va cuceri și pe voi! Iar dacă deja o știți pe „Gălăgia” noastră, tot o să citiți interviul și tot o să vă placă! Așa că nu mai lungim introducerea, să trecem la treabă!

Mirela Crețan despre... Mirela Crețan

Bună, Mirela! Mă bucur tare mult că ești aici, pe blogul meu. Pentru început, deoarece ești o persoană tare complexă (și mie mi-e frică să nu scap ceva) o să te rog să te prezinți!

Bună, Diana! Ma bucur, la rândul meu, ca te-ai gândit să îmi adresezi mie întrebările astea. Eu răspund cu mare, mare întârziere și te rog să mă ierți pentru asta. Am avut o perioada tare aglomerată. Mi-e și rușine, având în vedere că sunt mame cu serviciu full time care își onorează promisiunile/obligațiile mai conștiincios decât o fac eu, care se presupune că am mult mai mult timp la dispoziție.

Dar, ca să revenim, eu sunt Mirela, o femeie de 40 de ani care a ales, în urmă cu ceva timp să trăiască liniștit și armonios în tăvălugul ăsta care înseamnă viață. Să resetez priorități și să mă bucur. Un om care scrie ce îi trece prin cap pe blogul personal, cu idei înșirate care au menirea de a mai curăța ce e înăuntru.

De ce Gălăgie în cap și ce rol joacă blogul în viața ta?

Blogul e fix ce spuneam mai sus. Un spațiu al meu, în care sunt invitați și alții pentru o privire aruncată la ce scriu, unde vărs gânduri, idei, lacrimi, bucurii. Tot ce e acolo. Uneori, aproape fără filtru. 

Ai scris dintotdeauna, adică atunci când erai mică erai as la compuneri? Sau scrisul a venit cu vremea?

N-am scris de mică. Habar n-aveam că știu să scriu creativ. Așa cum am mai spus, soră-mea era cea cu talent la scris. Eu îmi făceam temele ( compunerile) că trebuia, dar nici nu primeam cine știe ce laude pentru rezultat. Scrisul a venit fix când am început blogul. Adică în 2019. A venit din nevoie de autoterapie, nu dintr-o zbatere legată strict de scris.

În afară de scris, tu joci și chiar cânți? Cum ai descoperit aceste talente?

Cu astea am făcut cunoștință mai de mică, ca să zic așa. Participam la toate evenimentele din familie cu tot felul de scenete, cu dansuri și cântece. Unele inventate, altele nu. De cântat m-am și ocupat mai mult. Am luat lecții de canto vreo 2 ani când eram mică, apoi și pe la 30 de ani. Descoperirea a venit deschizând gura și văzând reacțiile celor din jur. Mama mereu îmi spunea, când eram mică, “actrița lu’ mama”. 

Mai ai și altele (talente, adică), dacă da, unde le ții ascunse?

În afară de talentul de a face un ostropel extrem de bun, nu știu să mai am altul. 

Și totuși, cu atâtea pasiuni ce lei ai acum ce voiai tu să fii când vei fi mare?

Amantă (secretară) de patron. Mi se părea că peste tot se vorbește despre cutărica care era cu cutărel (patron) și ce bine o ducea, ce elegantă, ce viață frumoasă. Doar informațiile astea ajungeau la mine, copil fiind. Și cum să nu vrei să fii elegantă și s-o duci bine?!

Chestii serioase...

Eh, dar după așa o întrebare, eu zic să trecem și la una mai serioasă căci, nu-i așa, „adulting is hard”. Știu că pe blog ai scris și despre mersul la psihoterapie, lucru pe care mulți l-ar ascunde. Eu aș vrea să știu cât de mult te-a ajutat și dacă ești de părere că acest lucru e clar ceva ce trebuie făcut de toată lumea sau… mă rog, cât mai multă?

Hmm… terapia. Terapia mi-a redat viața. M-a ajutat să mă revăd eu pe mine, cu toate bogățiile dinăuntru. Pentru că suntem plini de bogății, doar că nu suntem conștienți de ele. Cu fiecare ședință mai scoteam la suprafață noi motive să mă iubesc așa cum merit. Aflam valențe noi ale potențialului meu și le îmbrățișam. Până în terapie, eu pentru mine nu prea existam. Dar, cumva, am renăscut. O sa fiu recunoscătoare toată viața. În primul rând mie, că m-am luat de guler și m-am târât la prima ședință. Dar și psihoterapeutului meu, Ramona Andrei, care s-a aliniat cu mine și mi-a apăsat fix butoanele care trebuie.

Nu știu dacă toată lumea TREBUIE să facă terapie. Știu doar că trebuie să fim mai atenți la noi și la ce e în interior, ca să ne putem ajuta apelând la specialiști, atunci când e nevoie.

Despre creativitate și SuperBlog

Ce rol joacă creativitatea în viața ta și cum te-a ajutat și te ajută ea?

Că tot vorbeam mai sus de terapie, creativitatea mea a înflorit în timpul și după. Pentru că, nu-i așa, până atunci, nu credeam despre mine că pot. Că am în mine asta. Mă vedeam mică și neînsemnată.

Ajutorul primit din partea creativității stă, în primul rând, în capacitatea de a face mișto de mine (lucru care e tare relaxant pentru mine). Autoironia face ca lucrurile să nu mai pară așa grave. E ca un pas în spate. Te uiți la tine și vezi tabloul cu totul. Și, de multe ori, apar și soluțiile.

Cum ai defini tu creativ?

Capabil să vadă lumea în culori și forme aparent inexistente.

Cum ai ajuns tu la SuperBlog – cea mai longevivă competiție de blogging creativ din țară?

Am dat, pe internet, de un articol despre competiție, apoi am căutat pe Facebook, să văd dacă există ceva informații și am intrat în grup. Regulile și tot ce trebuia să știu ca participant, le-am aflat chiar în buza competiției. Asta se întâmpla în ianuarie 2021. Adică acum, proaspăt.

Cum ai simțit tu competiția, cât de mult ți-a pus rotițele în mișcare?

Ohooo, dar în ce mișcare mi le-a pus! Ca într-o tăgadă eram. Pentru că nu știam nimic. Absolut nimic. Eu înșiram ideile una după alta pe blog, fără nicio formatare, așezare pentru SEO, de exemplu. Nu înțelegeam ce cer oamenii ăia în brief-uri (sponsorii). Îl citeam, la început, de 100 de ori ca să înțeleg. Dar faptul că sunt autodidact m-a ajutat foarte mult. Am căutat, am studiat, am întrebat (și voi ați fost extrem de drăguți și m-ați ajutat).


Dar comunitatea, cum ți s-a părut?  Altfel spus: suntem normali, sau ba?


Nu, nu sunteți normali. Nici n-ați avea cum. Sunteți foarte creativi și cu o minte care poate face orice până la cer și înapoi. Altfel, oameni calzi, cu dorința de a păstra comunitatea închegată și gata să sară în ajutor. E mare lucru. Și vă mulțumesc și aici!


Ce senzație te-a încercat când ai aflat că ai terminat competiția pe locul 3?


Măi, ca pictată din cer am fost. Pentru că știm că au tot fost modificări ale clasamentului cu fiecare probă. Nu știi niciodată pe ce loc termini, până nu e gata. Îți dai seama că am fost extrem de fericită, mândră și recunoscătoare. Îți dă aripi. Că mai poți face ceva în plus în viață bine.

Inspirația cea de toate zilele

Mirela Crețan

Unde îți găsești tu inspirația?

În tot ce există. La coadă la Mega, într-o discuție pe care o aud, în casă, cu ai mei, la muncă, în somn și vise. Peste tot. Trebuie doar să fiu “trează” și să păstrez ce mi se dă ca sursă.

Cine sunt oamenii pe care îi admiri și te inspiră?

Tata e primul. Pentru că nu există om mai cald, mai bun, mai generos. Spuneam într-un articol pe care i l-am dedicat că e ca și cum Dumnezeu ar fi pus toată bunătatea lumii într-un singur om – el.

Îmi admir soțul pentru că are o capacitate de muncă extraordinară și face în așa fel încât să fie lucrurile armonioase între noi 3. Și pentru că își păstrează și găsește noi pasiuni pe care și le și cultivă. Pentru că despre asta e viața. Să faci ce îți place, să te bucuri.

Îmi admir copilul care crește atât de frumos, deși nu știu dacă eu sunt tocmai mama pricepută în parenting care i-a insuflat valorile astea – e bun, e generos, e prietenos.

Și mai sunt mulți pe care îi iubesc și respect – mama, sora-mea, nepoțica mea, prieteni și prietene. Fiecare dintre ei are ceva care mă inspiră. Ceva pentru care eu să “look up to”.

...așa, de încheiere

Ai vreo deviză sau motto?

Nu. Doar că-mi duc viața cu dorința permanentă de a nu răni pe nimeni niciodată. Nu-mi place să am conștiința încărcată nici măcar un pic. Îmi face mie rău. Haaa, stai că acum îmi dau seama că asta e o chestie egoistă. Pfff…. Uite că am și revelații răspunzând-ți ție. 

Planuri de viitor ai sau nu îți faci?

Am dorințe, Diana. Visez. Planuri n-am, că nu știu ce o să fie mâine. Dar dorințe mari am și mă rog pentru ele și depun și eforturi pentru îndeplinirea lor.

Ne lași un mesaj de încheiere, așa, ca în oracole?

miniminimainimo 

Glumesc. Vă mulțumesc că m-ați primit în comunitatea asta a onlinerilor. Asta e pentru bloggeri. Pentru cei care citesc și sunt în afara spațiului ăsta, nu zic decât că eu cred că dacă trăiești cu bucurie, trăiești plin.

Vă pupez!

Miri

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: