Cuprins
Când eram mică am avut o perioadă în care eram curajoasă cu un strop de nesăbuință. Nimic nu-mi stătea în cale, iar imnul meu era, cu siguranță, „Nu mi-e frică de Bau-Bau”. Nu îmi era frică de nimic, nici măcar de întuneric.
Însă lucrurile s-au schimbat în clipa în care am participat la prima înmormântare. Bine, prima la care eram deja conștientă de sine, adică pe la 5 ani. Am înțeles rapid că Bătrânița, cum îi spuneam noi străbunicii, nu va mai fi cu noi. Și atunci s-a instalat în mințisoara mea teama de întuneric, căci el aducea și coșmarurile. Cel mai frecvent era unul în care eram împușcată în centrul orașului. Țin minte și acum cum mă trezeam speriată și începeam să plâng.
Cu toate acestea, nu îmi amintesc și cum am trecut peste episod. Căci m-am vindecat în cele din urmă, deși nu am mai fost niciodată la fel.
Astfel de situații mi se par greu de gestionat. Până la urmă, teamă e teamă, e irațională și înfricoșătoare. În plus a cei mici, linia dintre real și imaginar e atât de fină încât e greu să înțeleagă că un coșmar, de exemplu, e doar un coșmar. Eu una am fost bucuroasă să găsesc în colecția ABC-ul poveștilor terapeutice de la Editura Diana cartea Țara lui Noapte Bună și fabrica de vise care, în mod sigur, îmi va fi de folos când va fi vremea.
Prezentare de carte: Țara lui Noapte Bună și fabrica de vise
Despre teama de întuneric la copii pe înțelesul adulților
Ca în cazul tuturor cărților din colecție, introducerea este dedicată părinților. Adriana Mitu, autoarea cărții, ne explică aici faptul că teama de întuneric este una dintre cele mai comune temeri în rândul copiilor. Ea poate fi observată prin reacțiile fizice ale celui mic: tremur, plânset, agitație etc. Această frică apare în jurul vârstei de 3-5 ani, adică atunci când copilul își dezvoltă abilitatea de a-și imagina, la acea vârstă neavând posibilitatea de a distinge realul de imaginar.
Desigur, imaginația este alimentată de lucrurile pe care copilul de vede , mai ales la televizor sau în jocurile video violente. Dar, soluția nu este să ferim copilul de informație, imagini, povești „din teama de a nu-l traumatiza”. Fix această protecție exagerată îl poate aduce la traume.
„Desensitivizarea (expunerea la lucrul de care îți este teamă pentru a depăși această teamă) este o modalitate pe care și noi o foloseam în copilărie pentru a ne învinge fricile, atunci când ascultam sau spuneam povești de groază.”
Teama de întuneric are cauze multiple:
- poate fi o teamă simbolică atunci când cel mic are o temere mai mare ce nu o poate rosti (divorțul părinților de exemplu);
- asocierea morții cu un somn lung din care nu te mai trezești niciodată;
- teama de a fi separat de părinți;
- etc.
Însă, trebuie să înțelegem că această frică este o etapă prin care copilul trece și pe care o va depăși în timp, uneori cu sprijin din partea părinților. Dar, mai multe detalii despre acest lucru va trebui să aflați din carte.
Despre teama de întuneric la copii pe înțelesul celor mici
După introducerea „de oameni mari”, urmează povestea Țara lui Noapte Bună și fabrica de vise. Aici, Albert este ajutat de Somnorel, spiridușul care îi țese visele, să înțeleagă de ce visează urât și să își învingă temerile.
Povestea este scrisă într-un limbaj accesibil și jucăuș, perfect pentru ca un copil să înțeleagă cum stă treaba cu „pânza viselor” și ce să facă cu grijile. Totodată, cei mici vor înțelege și faptul că nu sunt niciodată singuri, nici măcar noaptea, nici măcar în vise.
Ce mai conține cartea?
Pe lângă tema pe care o abordează, toate cărțile din colecția ABC-ul poveștilor terapeutice mizează și pe dezvoltarea capacității celor mici de a înțelege un text. Astfel, la finalul poveștii, vom găsi câteva întrebări de înțelegere a textului, dar și câteva întrebări personalizate.
De asemenea, la finalul cărții vom mai găsi nouă metode pentru a depăși teama de întuneric și două activități pentru copii.
În loc de încheiere
Nu mai trebuie să spun că această carte ce poate fi găsită pe site-ul Editurii Diana, mi se pe pare o carte absolut necesară pentru părinți. Dar, eu sunt un fost copil trecut prin această frică. Aș vrea să știu, deci, și părerea voastră.
Și, evident, sunt curioasă dacă și vouă v-a fost frică de întuneric.
P.S.
Nu mă pot abține 😀
5 Comments
Buna recomandarea! Si eu am fost un copil curajos, nici macar plecarea bunicii dintre noi nu ma speriase, insa am prins si eu frica de intuneric, cand am vazut noaptea un film, parca Expresul groazei se numea. Bine, nici macar nu l-am vazut pe tot, si poate asta a fost cel mai rau, aveam de atunci o super frica de intuneric. Mi-a trecut pana la urma, dar a durat ceva vreme, cateva luni cred. Chiar ca de groaza! 😀
Da, frica asta apare din diverse motive și, na, trebuie să ne luptăm cu ea. Mai ales când suntem mici e greu, nah, avem imaginația prea bogată 😁
Exact! 🙂
Și mie mi-a fost teamă de întuneric în copilărie. Din fericire, împărțeam camera cu sora mea, așa că nu eram singură noaptea, ca să mă înspăimânt tare, dacă mă trezea câte un coșmar. Iar visele mele urâte de la acea vreme erau cu gândaci, paianjeni, muscoi… 😀 Nu știu de ce mă îngrozeau așa tare insectele. Am și o amintire, ce mi-a rămas în memorie pentru că a fost împărtășită cu sora mea. Se pare că m-am trezit într-o noapte și cu un țipăt care a trezit-o și pe ea. Arătam apoi către un colț de tavan spunând… „Uite, paianjenul!” 😀 „Îl și vezi pe întuneric” mi-a replicat sora mea și atunci, am realizat că totul fusese doar un vis urât… 🙂 Mi se pare interesantă cartea. Eu nu am copii, dar sora mea are și băiețelul ei -la fel ca mătușica lui- se cam teme de insecte…
Cred că și imaginația bogata are un rol aici. Mie, dimpotrivă, nu îmi era frică de insecte, le prindeam din zbor chiar și făceam ciorba pentru păpuși 🤣