Clipa în care am spus cu adevărat „Stop!”

clipa în care am spus stop
sursa foto: pexels.com

La începutul anului mi-am propus să mă aleg pe mine, altfel spus să mă pun pe mine pe primul loc. Și, de ce să mint, am reușit… cel puțin parțial datorită rutinei pe care am adoptat-o. Dar, mai era o parte din mine nevindecată. O parte care era tot Diana aia veche și cumva am încercat s-o țin ascunsă de voi, cei care mă citiți. Asta pentru că nu voiam să vă dezamăgesc și nici nu voiam să credeți că nu fac lucrurile despre care tot bat câmpii pe blog.

Le-am făcut din plin, aducându-i pe cei jur la exasperare cu ele. Însă stropul din mine ce nu rămăsese tratat, era fix acela legat de dorința mea de a fi un overachiever sau, mai pe românește, omul bun la toate a.k.a mama răniților. Deși ajunsesem la performanța de a închide laptopul fix la ora la care trebuie sau, hai, poate cu maxim 15 minute întârziere, tot îmi luam mai multe sarcini decât puteam duce… Unele, evident, fără o legătură reală cu jobul meu.

burnout
sursa foto: canva.com

Dar, lucrurile s-au schimbat într-o dimineață cu un singur mail în urma căruia am realizat că ar trebuie să am o baghetă magică pentru a realiza tot ce era pe tava mea în acea zi. Sigur, Diana cea bătăioasă din mine era încântată de asta. Avea să-și dovedească din nou abilitățile. Însă celelalte Diane deja începuseră să fluture steaguri roșii pentru a mă avertiza.

Ce-am făcut? Eh, m-am înarmat cu răbdare și o cană mare de cafea, am dus la bun sfârșit task-ul care mi se părea cel mai time-consuming, ăla care presupunea muncă de chinez și care-mi plăcea cel mai puțin. Apoi, în loc să-mi iau o pauză sau să trec la următorul task am ales să fac altceva la care nici nu-mi stătuse capul până atunci. Cumva, în timp ce mutam și para-mutam niște căsuțe pentru a le face să dea cât mai bine într-un PowerPoint, am realizat că deși munca mea era apreciată (și lucrul acesta îți dă mereu o senzație bună), nu mă împlinea. Cel puțin nu mă mai împlinea ca înainte.

Deci ce am făcut? Am intrat pe platforma unde erau postate joburile disponibile în cadrul companiei. Am „scrollat” un pic și am găsit un post cum nici nu mă așteptam să găsesc (sincer, voiam doar ceva în alt departament). Am găsit ceva care să îmi îmbine cumva pasiunea asta a mea pentru blogging, site-uri și care totuși să nu mă oblige să scriu (am mai făcut asta și nu mi-a plăcut)…

am spus stop
sursa foto: pexels.com

A trecut ceva timp de atunci, iar azi am scris unul din cele mai grele mailuri pe care le-am scris vreodată: mailul „de despărțire”. Cum scriam într-un guest post pe blogul Oanei, Inimă din cuvinte, „noi, oamenii suntem ființe comode. Adorăm să stăm în zonele noastre de confort. Iubim rutina. Dar, toate acestea ne sunt nocive.” Mai combină asta cu un pic de burnout și ai rețeta ideală pentru un Molotov.

Singurul mod în care poți opri procesul acesta al autodistrugerii e să spui „stop”. Dar, trebuie să faci asta din toată inima și privind doar înainte, nu înapoi. Sigur, îmi va fi dor de unii colegi (de unii mai mult decât de alții), dar totodată aștept cu nerăbdare viitorul.

Abia aștept să învăț, să cresc, să descopăr. Simt că am ajuns în locul potrivit pentru mine, locul în care pot arăta ce pot, dar am și posibilitatea de a reuși să pot mult mai mult!

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: