
În aceste săptămâni nu am scris pe aici. Am fost ocupată cu new job, new life, new me. Bine, am avut și multe evenimente la care a trebuit să particip, multe chestii de rezolvat, locuri în care a trebuit să ajung.
Recunosc, am început și vreo trei articole pe care le-am șters pentru că nu mi s-au părut a fi ce trebuie. Am devenit pretențioasă când vine vorba de content-ul pe care îl produc și asta e bine! Însă e timpul să ies din această mini-hibernare, a venit și SuperBlog-ul peste mine și m-a prins mai ceva ca un tsunami. (Nici nu se putea altfel, la ce temă faină are prima probă, stați doar să vedeți!).
În altă ordine de idei, astăzi a fost duminică. Am lenevit și mi-am făcut planul de bătaie pentru săptămâna ce vine! Prea mult am lenevit, e timpul să dau milităria jos din pod și să redevin acea Diana pe care cu toții o știți: mama organizării, control freak, pasionata de scris și de culoare.
Toată luna septembrie am citit și încă mai am și acum de citit din The Island of Missing Trees de Elif Shafak. Cartea e extraordinară, e caldă și tot ce aș vrea de la Elif, dar chiar și timpul meu de lectură a fost scurtat de toate lucrurile care m-au ținut ocupată.
Nici de muzică nu prea am avut vreme, dar în fiecare zi am lucrat pe acorduri de muzică relaxantă. Cumva, productivitatea mea crește dacă ascult jazz, bossa nova și altele de genul.
Mă gândesc acum că, totuși, a fost bucurie să pot fi atât de ocupată. Deși am stat departe de scris, în vremurile pe care le trăim pare un lux să poți petrece timp cu cei dragi și poate unora le lipsește să aibă atâtea de făcut încât să nu le încapă în 24 de ore. Și mi-a prins bine să iau și o pauză de la scris. O fi articolul ăsta cam împrăștiat, dar nici nu știți ce coc pentru data de 7 când e primul deadline din SuperBlog.
În același timp, îmi setez intenția de a da tot ce am mai bun, în competiție și nu numai.
Atât despre mine, voi ce mai faceți, dragilor?
12 Comments
Abia aștept să te citesc, Diana! Mă bucur enorm că ești bine și ce bucurie o să înceapă după 7 😊 Succes! ❤🤗
Mulțumesc pentru că-mi ești, Mona <3
Mult succes în competiție! Abia aștept să te citesc. Eu încă stau pe gânduri dacă să scriu de la prima probă sau nu. Mi-am propus să fiu foarte selectivă și să aleg probele care îmi dau un vibe bun.
Altfel, prefer să mă concentrez pe proiectele începute.
Mulțumesc, Almona! Mie una mi-a plăcut tare mult subiectul, vedem și ce iese. Dar, depinde de fiecare 😀 Eu oricum aștept articolele tale!
Bine ai revenit! 😊 mi-a fost dor sa te citesc!
Mulțumesc <3
Mă bucur că ai revenit !
Sper că ți-ai încărcat bateriile și o dai tot ce poți pentru a obține trofeul ?
Hai, multă baftă iar noi de pe margine ținem pumnii și facem galerie !
O săptămână frumoasă îți doresc,. Diana !
Mulțumesc, Ștef!
Chiar e tot mai scurt timpul şi avem atâtea de făcut! Mă bucur că ai avut răgaz pentru lucruri care să îţi aducă bucurie şi abia aştept să te citesc! Mult succes în competiţie! :*
Așa este, timpul parcă zboară. Mulțumesc, Dana :*
Baftă multă, în tot și în toate!
Mulțumesc 🙂