Cuprins
Sunt o supernova! Nu, nu mașina ce a ieșit de pe porțile uzinei Dacia între 2000 și 2003, ci o explozie de energie de proporții astrale. Sunt definiția mulitasking-ului. Sunt Diana-rezolvă-tot, Diana-cea-cu-planificările, Diana-care-nu-spune-nu-unei-ieșiri-în-oraș, Diana-care-scrie și… mult mai mult de atât, evident, toate cam în același timp uneori!
Aș putea sta până mâine și tot nu aș încheia lista. Însă am observat un soi de pattern și realizez că, de fapt, sunt doar trei Diane principale în interiorul meu: Diana-cea-profi, Diana-cea-distractivă și Diana-cea-care-scrie. Acestea sunt cele trei ipostaze principale ale mele. Fiecare e diferită în modul în care acționează, vorbește și… se îmbracă.
Uneori se mai și ciondănesc, căci una vrea să mai lucrez chiar dacă a depășit programul, alta vrea să iasă în oraș cu fetele, iar cealaltă ar scrie pe blog. Nici în plan vestimentar nu se înțeleg ele mereu. Fiecare, după cum veți vedea, are alte exigențe!
Partea bună e că reușesc să împac foarte ușor utilizând motorul de căutare de modă GLAMI. În nicio ipostază nu-mi place să pierd timpul navigând, când îl pot petrece în cu totul alt mod. Față de clasicul Google, aici totul este organizat, poate fi mult mai ușor filtrat și… ce să mai zic decât că nu mereu oldie e goldie! Desigur, acestea sunt doar câteva dintre beneficiile GLAMI, mai sunt și altele!
GLAMI wishlist și modul în care mă ajută să fac alegerile potrivite pentru toate ipostazele mele
Însă funcționalitatea mea preferată când vine vorba de acest motor de căutare modă este GLAMI wishlist. Cu ajutorul ei, am scăpat de grija capturilor de ecran sau de salvarea link-urilor atunci când văd ceva ce îmi place. De asemenea, pot urmări și reducerile, având în permanență notificările activate în aplicația pentru mobil GLAMI.
Pe scurt: am toate dorințele mele vestimentare organizate într-un singur loc și economisesc și timp căci nu mai stau să vânez cel mai bun preț!
Mai mult de atât, pentru mine această funcționalitate suplinește și aplicații de creare de mood boards. La ce folos un loc în care să adun poze cu haine, dacă le am pe toate deja stocate într-un loc și imaginație cât cuprinde?
În GLAMI wishlist, după cum veți vedea, am sub urmărire produse pentru toate cele trei ipostaze ale mele. Cum vă spuneam, fiecare are stilul ei, deci nu știu cum altfel m-aș descurca să le împac pe cele trei femei din zodia berbec din sinea mea! De asemenea, cred că norocul meu cel mai mare e că wishlist-ul se realizează ușor:
Ce v-am zis, e simplu ca bună-ziua!
Cum se apropie sărbătorile, mi-am propus să fac câte un outfit cadou fiecărei Diane. Sună un pic egoist, știu, dar știți ce minunat e să îți oferi fix ceea ce îți dorești? Îți dă un sentiment așa, de „empowerment”, cum ar spune Ducesa de Cambridge.
Evident, GLAMI îmi va fi aliat, nu se poate altfel! Și, pentru că am încredere în voi, mi-am zis că vă pot deconspira cadourile pe care le pregătesc. Sigur știți să păstrați secretul! În plus, cine știe, poate vă inspiră și pe voi!
Câte un wishlist pentru fiecare ipostază a mea
Wishlist pentru Diana-cea-distractivă
Diana-cea-distractivă e ipostaza mea din timpul liber. E acea Diana căreia îi place să exploreze, să bea cafea în localuri cu aer vintage, care ar discuta ore în șir cu prietenele ei, care e dependentă de dulciuri și nu ascunde asta, care se uită la toate siropoșeniile de pe Netflix, care râde colorat și la cele mai insipide glume…
Lista ar putea continua, ipostaza aceasta a mea e un caleidoscop pastelat. Enervant de pozitivă și optimistă, un pic overcaring (căreia îi pasă prea mult), s-ar înscrie în trupele de menținere a păcii ale ONU, dacă nu ar fi o plângăcioasă și jumătate.
Stilul ei vestimentar? Practic cu un strop de chic. Adoră pantofii tip oxford, botinele, fustele de toate formele și culorile, jeanșii albastru-închis. Diana-cea-distractivă e acea ipostază a mea căreia îi place să se joace cu piesele vestimentare fără a pune preț pe etichete, face din orice, modă! Wishlist-ul pentru ea nu a fost chiar atât de greu de construit și arată așa:
O rochie neagră, simplă, o pereche de bocanci statement, o geacă într-o culoare interesantă, o eșarfă care să iasă în evidență, o curea și un rucsac interesant: piese simple, nu foarte multe culori, dar suficiente cât să nu aibă un outfit tern.
Wishlist pentru Diana-cea-profi
Diana-cea-profi rezolvă chestii din mers. E Diana aia organizată, uneori un pic prea formală. Are multe pe lista ei to do, dar ea doar așa funcționează: cu motoarele bine-turate. Nu-și imaginează ziua fără o cană mare de cafea și fără un pahar cu vitamine efervescente, dar energia ei se trage și din mailuri și ședințe. Da, e workaholica aia enervantă!
Diana-cea-profi e mereu în mișcare, dar adoră să poarte tocuri. Ar putea alerga și la maraton în stiletto! Îi plac pantalonii pentru că sunt practici, dar poartă și rochii elegante. Adoră cămășile și niciodată nu are suficiente, iar sacoul negru e semnătura ei fashion. Wishlist-ul construit pentru ea arată așa:
În primul rând, am ales un palton camel căci vreau să o scot un pic din zona de confort reprezentată de sacourile negre. Am continuat cu niște botine elegante, cu toc comod, o cămașă albă cu model interesant, niște pantaloni de piele, iar ca accesorii: o eșarfă cu model floral și o bentiță pentru a ține părul în loc. Un outfit practic, elegant și modern totodată care cu siguranță va întruni toate exigențele pe care Diana-cea-profi le poate avea!
Wishlist pentru Diana-cea-care-scrie
Diana-cea-care-scrie e Diana aceea care se joacă permanent folosind cuvinte unindu-le precum piesele de puzzle pentru a crea povești. Asta e tot ce contează pentru ea. Moda nu prea e importantă câtă vreme are un outfit comod fie el format din haine de casă, fie dintr-un trening.
Ați zice că nu am ce wishlist crea pentru ea, dar vă înșelați! Nu ați văzut ce ținute loungewear fabuloase au apărut de când am fost consemnați la munca de acasă? Ei, un compleu în acest stil i s-ar potrivi de minune acestei Diane! Pentru un cadou extra-wow voi adăuga niște papuci de casă pufoși și niște șosete funky!
Concluzii & altele
Vedeți și voi: GLAMI îmi simplifică tare mult treaba când vine vorba de a face alegerile vestimentare pentru acest cor al vocilor discordante din sinele meu. Ba mai mult, datorită wishlist-ului, nu-mi scapă nimic în materie de oferte și disponibilitate.
Practic, e un câștig pe toate planurile: fac economie de timp și chiar de bani! Așa, Diana-cea-distractivă are timp să se vadă cu prietenele, Diana-cea-care-scrie poate să-și ocupe timpul creând, iar Diana-cea-profi poate face orice altceva: un grafic sau eu mai știu ce chestie de pe la job.
Sunt foarte mulțumită de piesele pe care le-am selectat și cred că toate Dianele din interiorul meu vor fi plăcut surprinse de cadourile de sărbători pe care le-am ales. Însă ce poate nu conștientizează ele acum e că pot construi cu ușurință combinații vestimentare împrumutând piese de la una la alta.
Sustenabilitatea ar trebui să fie un cuvânt cheie atunci când ne căutăm hainele. Pentru mine asta se traduce în obiecte vestimentare ce pot fi combinate și purtate în situații din cele mai diverse, necesitând astfel să fie realizate din materiale de calitate și, eventual, sustenabile la rândul lor. Știu, poate veți zice că e cam greu să te convingi de materiale online. Dar, cu ajutorul ghidului de materiale GLAMI acest lucru e acum posibil! Iar asta e un lucru cu care orice ipostază a mea va fi de acord, toate trei fiind conștiente de importanța protejării mediului înconjurător și a diminuării risipei.
Dar, am cam vorbit destul despre mine! Acum vreau să descopăr și părerile voastre, așa că am pregătit două sondaje pentru voi! Evident, comentariile sunt și ele bine-venite!
6 Comments
Super articol! Sunt in ton cu Diana-cea-distractiva. <3
Mulțumesc ❤️
Foarte fain! Am votat cu Diana care scrie ❤
Mulțumesc ❤️
Super! Am votat pentru Diana care scrie!
Mulțumesc ❤️