De Crăciun, întotdeauna sufletul îmi este acasă… (gp)

De Crăciun, întotdeauna sufletul îmi este acasă
sursa foto & edit: Canva Pro

Lumini multicolore, miros de lemn ars în sobă, fulgi de nea alunecând pe-o adiere și fețe cu obrajii roz de frig și bucălați întrebându-se de mare zor pe derdeluș:

Ce zi e azi? Când vine Moșu’?

Vai, așa îmi mai lipsesc acele vremuri!  Când ziua-ntreagă, de dimineață până seara, zumzete de veselie și tălpi de sănii ruginite umpleau atât de simplu și frumos văzduhul.

Trăiam un an întreg pentru o zi. Și așteptam cu o imensă nerăbdare venirea acelui om bătrân și gârbovit, dar infinit de îndrăgit, care să țină în desaga-i fericirea. Neștiind, de fapt, atunci că fericirea mea era pitită bine sub măști atât de cunoscute mie. De fiecare dată aceleași.

Era magie.

Nimeni și nimic n-ar fi putut să-mi strice cu ceva acel intens moment de plină fericire, din mintea mea de copilaș naiv și pe deplin îndrăgostit de barba albă și stufoasă, în asorteu perfect cu roșul sângeriu și sclipitor al catifelei, chinuită-n cute sub veșnica centură neagră.

Mă fascina! Probabil că de asta întorc și-acum privirea după texturi catifelate, în ape, de parc-aș vrea să-mi amintesc, să retrăiesc cumva acele clipe.

 

Dar nu mai este cum era! Aveam oricum să aflu mai târziu că ultima-mi fărâmă de copilărie stătea ușor de tot legată de-un fir de păr. Si ăla scurt, firav, schimonosit.

Dar ce conta, când fericirea mea de-atunci purta un singur nume, ajunul de Crăciun? Încă din zorii timpurii ai zilei eu trepidam de nerăbdare și nu știam ce să aleg să port. Era o zi de sărbătoare pentru mine si totul trebuia să aibă un rost. Eram atât de prinsă de emoția acelor clipe încât nici cum mă cheamă nu mai știam să-ți spun fără să mă gândesc puțin.

Oare ce-o să-mi aducă Moșu’? Oare-o să vină? Da’ când ne apucăm de brad? Și prăjitura, când o s-o mâncăm?

Îi bombardam pe toți ai mei c-o listă-ntreagă de întrebări. O bucurie! Mă opream doar dacă vreo bună prietenă intervenea și mă chema afară, la săniuș și la zăpadă. Dar și atunci stăteam pe gânduri. Parcă de teamă să nu care cumva să pierd ceva!

 

Și, ce să vezi?! Fix, în acel moment se petrecea. Și el venea, și tot ce îmi doream vreodată sub bradul falnic și împodobit găseam, când mă-ntorceam de-afară înghețată. Și portocale :).

De Crăciun, întotdeauna sufletul îmi este acasă
sursa foto: Canva Pro

Mi-a luat ceva ca să-nțeleg și tare n-aș fi vrut să se sfârșească, dar ce frumos a fost că s-a întâmplat și port mereu aceste amintiri cu drag în suflet și în minte.

Cumva, așa e și acum, dar totuși puțin mai diferit. Poate mai trist. Poate mai simplu. Fără emoția de-atunci și fără câțiva oameni dragi alături. Care-mi lipsesc, ce-i drept. Și tot ce-a fost odată în grija altcuiva, devine acum al nostru. Să ținem masca fericirii celuilalt și să păstrăm tradiții dragi de altădată.

Da, azi, parcă orice îmi pare altfel și parcă nimic din ce se întâmplă acum nu mai aduce cu nimic din ceea ce-a trecut. Dar totuși ceva mai duc cu mine și-n prezent, când eu întotdeauna merg acasă de Ajun.

Și încă mă întreb și azi: Ce-o să-mi aducă Moșu’ anul ăsta de Crăciun? 

Acest articol minunat a fost scris de Ana Maria Vătășelu (Ilioaiea), colega mea din echipa de content a Asociației Happy Moms. Ana Maria are o sensibilitate aparte în scriitura ei și sper ca acest guest post să fie un imbold pentru a scrie mai mult și mai des! Totodată, articolul ei dă startul unei serii de articole crăciunești aici, pe blog, deci rămâneți pe fază să vedeți ce invitați de soi mai am pentru voi!

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!


Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: