Tradiții de Crăciun (gp)

tradiții de crăciun
sursa foto: Canva

Cuprins

Când mă gândesc la Crăciun, îmi amintesc de copilărie și de mirosul de cozonaci proaspăt copți, pe care bunica îi scotea din cuptor și îi așeza pe masă. Apoi, tăia câteva felii aburinde, le punea cu grijă pe o farfurie și îi lăsa să se răcească, doar că eu mai mereu furam câte o bucățică fierbinte care mi se topea instant în gură.

Pentru că acum redescopăr cum e să fiu copil alături de Sebastian, băiețelul meu, m-am gândit să aleg câteva tradiții din copilăria mea pe care să le pot împacheta într-un ambalaj nou și să le aduc în familia noastră.

Împodobirea bradului

sursa foto: Canva

Copil fiind, împodobirea bradului era cel mai așteptat moment pentru mine. Totul începea cu bradul natural, apoi artificial, cu coroană bogată, pe care îl așezam pe holul de la intrare. Scoteam, rând pe rând, cutii cu globuri din sticlă, roșii, argintii, aurii, șiraguri de beteală strălucitoare, instalația încâlcită, steaua din vârf și nelipsitele bomboane de pom din care mâncam pe ascuns, lăsând în urmă ambalajele.

Totul era ca un vis plin de magie și îmi doresc să fie la fel și pentru Sebastian. Anul trecut avea doar 3 luni și nu cred că a înțeles prea multe, dar am ales să împodobim bradul și să așezăm sub el cadouri pentru noi trei. Acum, a adăugat un an celor 3 luni, iar bradul a devenit centrul atenției lui, așa că l-am așezat pe birou pentru că își dorea să tot mănânce din el și i-am aranjat un brad mai mic din fetru cu care se tot joacă.

În timp, îi vom explica semnificația bradului, a lui Moș Crăciun, a ceea ce înseamnă Crăciunul și vom încerca să îi insuflăm bucurie și dorința de a o împărtăși cu ceilalți.

Cadourile

tradiții de crăciun
sursa foto: Canva

Iubesc să primesc cadouri, dar, la fel de mult, îmi place să le ofer. Caut din timp cadoul perfect care să îl bucure pe destinatar, să îi aducă zâmbetul pe buze și să îi însenineze ziua. Oricât de mic sau de neînsemnat ar fi, un cadou trebuie să poarte o parte din sufletul celui care dăruiește. Strategia mea este să ascult cu atenție oamenii dragi din timp și să iau notițe pentru a-i surprinde cu ceea ce își doresc!

Încerc să ofer cadouri simbolice, care să folosească celui sau celei care îl va primi, dar și să strecor ceva amuzant care să îi învelească!

Îmi doresc să pot începe o tradiție a cadourilor alături de Sebastian și să le putem crea împreună! Sunt o fire creativă și deja visez la măsuța noastră de lucru, la culori și carioci, carton colorat și mult mult sclipici! Vreau să învețe că lucrurile oferite din inimă, obiectele făcute de noi, chiar și ambalate stângaci sunt cu mult mai valoroase decât un cadou cumpărat.

Dulciurile specifice

tradiții de crăciun
sursa foto: Canva

Am mai zis-o de câteva ori: eu și bucătăria nu suntem cele mai bune prietene! Mă pricep să pregătesc câteva feluri de mâncare și vreo două deserturi, dar cam atât. Doar că filmele americane au sădit o idee în mintea mea care a încolțit puțin câte puțin – pregătirea dulciurilor specifice Crăciunului în ziua de Ajun!

Am multe vise și, de data aceasta, mi-am creat o poveste despre noi trei, în bucătărie pregătind fursecuri, turtă dulce și cozonac, în timp ce suntem acoperiși de un strat fin de făină precum zăpada!

Poate că visele mele sunt prea de domeniul filmelor, dar o fată poate să viseze, nu-i așa?!

Amintiri în 3

De-a lungul timpului, am vizitat câteva orașe și locuri superbe, de care îmi amintesc cu drag prin intermediul fotografiilor. De când îl avem pe Sebi, rare au fost zilele în care să nu îl fotografiem măcar o dată. Îmi place ideea de album foto imprimat pe care să îl răsfoiesc peste ani, privind cu nostalgie la zilele în care era doar o mână de om.

Am ales o ședință foto la mai puțin de două săptămâni de la naștere, apoi o alta într-un lan de lavandă, a urmat ședința foto la împlinirea primului an și, de curând, am primit fotografiile de Crăciun. Ne-am propus să creăm o tradiție imortalizată în fotografii în fiecare an de ziua lui. Pentru Crăciun nu eram la fel de siguri, dar, după ce am văzut câtă distracție a fost și de cât de mult am râs, vom reveni și anul următor!

Poate că vom reuși să păstrăm toate aceste tradiții, poate că de unele ne vom despărți, făcând loc altora noi, la care nici nu ne gândim acum, important este că vor fi tradițiile familiei noastre care ne vor oferi momente de veselie și bucurie împreună! La final, Crăciunul despre asta este: bucuria timpului împreună cu familia și cu cei dragi!

Crăciun fericit,

Oana

Ei, da, acest articol poartă semnătura Oanei, un om cald și cu o capacitate de organizare pe care chiar și eu o admir (a reușit să se claseze pe locul 4 în SuperBlog 2021 având și un copil mic, lucru care nu e deloc de lepădat)! Bravo, Oana!

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021