„- Cum era, Mimi, pe vremea ta de Crăciun?
– Vezi tu, Ralucuţa lu’ buni! Odinioară vremurile erau grele! Ce, era ca acum? Nu aveam nici măcar brad, iar de Moș nici nu auzisem. Cine să le fi spus părinților mei, acolo în sat de Moș Crăciun? Auzise ticu’ de existența bradului, dar el ne aducea nouă o creangă mare din pădure, care nu era nici măcar din brad, iar eu și frații mei o împodobeam cu nuci, mere, biscuiți. Nu existau globulețe, luminițe. Nu exista nimic! Apropos, ai văzut cum ne-a decorat primaru’ orașul? Mii de luminițe! De toate culorile! Pare Sorcovă!
În fine, să revin… Noi serbam venirea Domnului, nu îl serbam pe Moș! Moșul a venit apoi, la maică ’ta. Ne ungea mica mea o felie de pâine cu untură, ne prăjea jumări și carne de la cazan, făcea brânză ea singură, mămăligă, punea și ceapă și încropea o ditai masa de Crăciun. Era gustos rău! Uite că îmi plouă în gură! Acum, e altfel! Totul e diferit! Voi aveți de toate: globulețe, luminițe, mai mulți bani pentru cadouri, vacanțe. Nu zic că e bine acum, iar atunci era rău. E doar diferit! Haide, tu fato, cu întrebările tale… Vrei să scrii acolo la tine despre mine, de mă descoși atâta!? Hehe!
– Da, Mimi! Vedetă te fac!” – spunea la o șuetă bunica mea, într-una din discuțiile noastre despre trecut.
Mulțumită Dianei, am primit provocarea de a reflecta puțin asupra Crăciunului, asupra poveștilor țesute de-a lungul timpului în jurul sobei, asupra procesiunii Nașterii Domnului că până la urmă această sărbătoare este mult mai mult decât cadourile pe care le găsim sub pom pe data de 25 Decembrie, când gândul mi-a fugit la una din discuțiile mele cu Mimi, bunica mea, o femeie care, în simplitatea ei, este atât de sofisticată (discuția o vedeți puțin mai sus).
Și, analizând spusele ei, mi-am dat seama că toate acțiunile mele vizavi de această sărbătoare, acțiuni pe care le întreprind împreună cu Tibi, băiețelul meu, își au originea în trecutul meu, în tot ceea ce făcea familia mea împreună cu mine atunci când eram mică, iar eu, practic, retrăiesc copilăria alături de el.
Știți voi, este vorba de acea memorie afectivă care „ne îndeamnă” să recitim o carte; să revedem un film; să gătim un anumit preparat al cărui miros ne transpune undeva, odinioară; să pășim pe o potecă ce ne duce cu gândul la jocul de-a pirații pe care îl rulam în frageda pruncie pe una din ulițele din satul bunicilor. Toate acestea însumează tradiții, tradiții pe care le transmitem mai departe urmașilor noștri, în speranța că și ei, la rândul lor, vor proceda la fel că ș-așa o parte din noi își duce traiul zilnic pe alte meleaguri decât cele natale, iar tradițiile se mai pierd.
Aceste tradiții te reprezintă pe tine, sunt originile tale, origini pe care nu ai cum să le lași ascunse într-un sertar și să le faci uitate deoarece te-ai pierde pe tine și ți-ai pierde identitatea, iar ele, în fond, sunt frumoase și iți aduc un zâmbet și o liniște sufletească.
De la nemți am învățat multe lucruri în plus legate de această sărbătoare!
Dacă la noi este câteodată despre fală, expunere, multă mâncare amestecată ce pică greu stomacului, tăiat de porc în propria curte, ei celebrează mai domol. Au o simplă masă în familie, apoi urmează slujba din seara Crăciunului la care marea majoritate participă și așteaptă sosirea lui Moș Crăciun (der Weihnachtsmann) sau a Copilului Christos (das Christkind) – în funcție de zonă, unii îl așteaptă pe celebrul Moș Crăciun, la alții poposește Copilul Christos cu daruri multe (dacă sunteți curioși să citiți mai multe detalii despre această sărbătoare la germani, puteți citi despre Christkind aici).
Inclusiv, ornamentele de Crăciun de pe străzi sunt simple și ard doar într-un anumit interval orar: 5-7:30 dimineața, 17-23 seara. Puteți spune acum că nu face neamțu’ economie? Hehe! Pot încheia prin faptul că, simplitatea lor o agreez mai mult și cu ea rezonez mult mai mult, dar nu este literă de lege să am dreptate! Este pur și simplu despre mine!
Dacă noi pregătim: cornulețe, cozonaci, papanași, ei au fursecurile lor specifice din unt, care se numesc „Plätzchen”, turta dulce „Lebkuchen” și cozonacul cu multe stafide „Stollen”. Eu am încercat să pregătesc împreună cu Tibi atât deserturi din bucătăria noastră, cât și din bucătăria lor. Rezultatul a fost un deliciu, indiferent de rețeta aleasă, iar distracția pe măsură!
Ei au o tradiție foarte bine înrădăcinată și anume: Sărbătoarea Adventului care nu este post – este un obicei răspândit la nivel internațional, dar eu de la ei am învățat ce înseamnă exact, cum se sărbătorește, ce înseamnă coroana de Advent, de ce se face și cum se face.
Pe lângă toate aceasta, toată lumea „întocmește” un calendar Advent: cei mici au, de regulă, unul cu dulciuri, iar cei mari care-cum. Noi îl preferăm pe cel cu bere… Oupsi!! Anul acesta am participat, chiar, la un Adventskalender organizat de mămicile colegilor lui Tibi: au fost 24 de persoane, care au pregătit 24 de pachețele fiecare având numere diferite.
În fiecare zi am deschis câte un pachet, iar surpriza a fost plăcută: am gustat numeroase sortimente de ceai, de ciocolată, dar altele, mai ingenioase, au pregătit diferite „cadouri” precum: discuri demachiante reutilizabile din bumbac făcute acasă, alta a pregătit faimosul Delikat din legume, alta un dressing pentru salată, alta a făcut un mixt de semințe glazurate (delicios) etc. Surprizele au fost încântătoare și bine-venite.
Pentru a nu lungi foarte mult aceste povești, aș vrea să adun într-o concluzie, ce înseamnă pentru mine luna Decembrie, care este în primul rând despre Nașterea Domnului. Apoi este urmată de o serie de acțiuni care îmi vor „gâdila” memoria afectivă peste ani și ani.
Este despre borșul pe care am învățat să mi-l prepar singură, borș ce îmi aduce aminte de Mimi.
Este despre vizionatul filmului „Pe aripile vântului” sau răsfoirea cărții cu același nume (știați că a fost scrisă și o continuare?) care îmi aduce aminte de mătușa mea, este despre vizionarea unuia dintre filmele ale lui Marilyn Monroe.
Este despre mirosul de fursecuri cu portocale pe care le fac cu băiatul meu, despre sarmalele mamei mele, despre cozonacii bunicii mele, despre Moș Crăciun și Moș Nicolae. Este despre o cafea cu lapte și scorțișoară. Este despre un ceai băut dintr-o cană tematică. Este despre brad. Este despre merele coapte și citricele deshidratate făcute pentru a fi folosite pe post de decorațiuni. Este despre o decorațiune, este despre mine, dar și despre tine, cititorule!
Luna Decembrie este o lună plină de miros și culoare, o lună plină de savoare!
Sărbători fericite!
Ralu.
Acest articol delicios a fost scris de Raluca pe care o puteți citi pe blogul ei R-Confessions unde veți găsi și alte articole cel puțin la fel de interesante. Sigur-sigur o să vă placă! Ah, și tot ei îi aparțin și toate pozele superbe din acest articol.
4 Comments
Mi-a plăcut foarte mult ce ai scris despre Crăciunul din vechime, cel mai recent, dar şi despre Crăciunul nemțesc! Fiecare popor creştin are propriile obiceiuri de Crăciun. Aici în US, Crăciunul este reflectat în toate comunitățile creştine după moştenirea „adusă de acasă”. Insă americanii au un mod oarecum aparte de a sărbători Crăciunul. Ei îşi împodobesc casa, curtea şi vegetația din jurul casei cu mii de luminițe, personaje biblice şi nu numai. Şi nu, nu pregătesc „n” feluri de mâncare. De fapt, nu prea pregătesc nimic, cel mult un grătar cu legume, restul de mâncare îl cumpără, fiind fie gata preparat, fie semi. Şi, evident, în cele mai multe cazuri, se ia masa la restaurant.
Numai bine!
Și mie mi-a plăcut modul în care a prezentat Raluca sărbătoarea Crăciunului. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău în US, pe de o parte mă exasperează pregătirile, pe de alta nu știu cum ar fi fără…
Mie îmi lipseşte zăpada. Clar! Nici eu nu pot spune cum e mai bine, dar mi se pare că aici lumea pare un pic mai aplecată spre semnificația religioasă a sărbătorii. Adică, atât în ajun, cât şi în ziua de Crăciun, oamenii sunt la biserici. În jurul sutelor de biserici, şi nu glumesc, sunt cantonate echipaje de poliție, parcările sunt pline, deci bisericile sunt pline. Este de neconceput să nu participi la slujbă. E adevărat că nu este „interminabilă” (Dumnezeu să mă ierte!) ca a noastră. Aşa cum spus deja, lumea nu este pusă pe ghiftuială. Foarte simplu.
Crăciun cu pace!
Oh, mie nu mi-ar fi dor de zăpadă, ori cine știe 😆 cred că e ceva căruia până nu-i simți lipsa, nu ai de unde ști… cel puțin în cazul meu. Frumos cu mersul la biserică! Și la noi poate ar merge mai mulți dacă slujba nu ar fi atât de lungă (Dumnezeu să mă ierte și pe mine!)… Crăciun liniștit!